Familia contemporană între ideal și criză

I. Introducere - Despre Părintele Ioan Cristinel Teșu

Părintele Profesor Ioan Cristinel Teșu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae” din Iași, este un veridic misionar, autentic mărturisitor, autorul acestei ample lucrări ,,Familia contemporană între ideal și criză” și nu numai, vrednic ocrotitor al unei frumoase familii, dar și cunoscător al realităților proxime care aduce în discuție probleme delicate pe care le tratează direct, cu dezinvoltură, dar și cu responsabilitate și probitate științifică, în orizontul spiritualității creștine .

În acest sens, autorul creează o punte de legătură interpretativă dintre perspectivele laice, serioase, ce dau răspunsuri profesioniste la o serie de probleme și perspectiva religioasă construită în cheie teologică, care vine să continue sau de cele mai multe ori, să întărească ceea ce sugerează celelalte platforme explicative. Din punct de vedere structural, volumul acesta cuprinde mai multe secvențe ce merg de la o integrare a problematicii în orizontul valorilor umane și al veșniciei, al semnificării ei din perspective polivalente sau interdisciplinare, precum cele teologice, sociologice, pedagogice, medicale până la o integrare de înaltă ținută, sub o marcă spiritual-duhovnicească, în care se vor regăsi probleme deosebit de serioase.

Astfel, nu vor fi ocolite chestiuni precum mecanismele și factorii întemeierii unei familii, iubirea între sexe, castitatea și funcționalitatea ei, problematica egalității între soți, avortul, homosexualitatea și altele. Mai este de precizat că această carte se bucură de binecuvântarea și girul duhovnicesc al Înaltpreasfințitului Teofan - Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

În genere, în această carte este vorba în mare despre familie. Această carte este bine argumentată având o ținută discursivă elevată, poate constitui a fi un ghid eficient pentru cei care lucrează cu tinerii, de la părinți, profesori, preoți, educatori și până la țintele lor de formare copii, elevi , studenți. Un alt lucru interesant este că această carte a fost publicată în anul 2011, an care Biserica Ortodoxă Română a declarat a fi ca an comemorativ al Botezului și al Sfintei Cununii, în care s-a vorbit foarte mult despre familie.

II. Vocația familială a ființei umane

Lucrul principal, cel mai important al omului pentru adevărata împlinire este tocmai identificarea și cultivarea valorilor celor mai înalte ale vieții, pe care toate bunurile sau comorile materiale, adunate la un loc, nu i le pot oferi, iar dintre aceste valori una trebuie socotită și familia. În perioada noastră această valoare, familia, a trăi îi este din ce în ce mai greu, din cauza, liberalizării sexuale, democratizarea și emanciparea relațiilor dintre cele două sexe, relațiile dintre bărbat și femeie, precum și întreg complexul de expectative reciproce, au simțit modificări majore. Chiar din primele pagini ale Sfintei Scripturi, mai cu seamă în Vechiul Testament, în cartea Genezei, autorul redă o bunăvoire a lui Dumnezeu, adică, acea de a crea pe însuși ființa Sa iubită, regele și preotul întregii creații spre împlinire în dialog și comuniune cu altcineva, care îi devine aproape, mai apropiat chiar decât este el însuși.

Dumnezeu a făcut prima dată pe bărbat, pe Adam, iar apoi femeia pe Eva, spre ajutorarea bărbatului, nu spre ispitire. Aceasta nu a fost creată din capul acestuia pentru a arăta superioritatea lui sau conducerea, nici din picioare ca să arate că aceasta este inferioară lui, ci din coasta sa, dintr-un loc mai apropiat de inima sa, de sufletul său, confundându-se prin dragoste cu însăși ființa lui. Omul are vocație familială, se împlinește deplin ca și ființă, de aceea omul, în general, are două drumuri esențiale de ales în viață: drumul familiei, de întemeierea unei familii și de susținerea familiei din amble părți și drumul monahismului, de a merge la mănăstire și de a sta toată viața într-o rugăciune continuă, rugându-se pentru lume.

Familia atunci când a fost întemeiată, pe baza unor criterii de autentic discernământ și valoare spirituală, alături de o persoană cu adevărat ,,pereche”, este izvorul unor mari bucurii și împliniri trupești și sufletești, și nu doar efemere, ci având efect asupra mântuirii omului, asupra vieții veșnice. De relațiile existente în cadrul familiei depinde într-o anumită măsură și autorealizarea fiecăruia dintre cei doi soți sau împlinirea de sine, dar nu într-un mod singular, egoist și individualist, ci comunitar, pentru că reușita unuia dintre aceștia este în același timp succesul amândurora și bucuria întregii familii. Familia este un altar de jertfă a egoismului, din acest motiv, suportă comparația cu viața de rugăciune a unei persoane. Așa cum progresul sau regresul în rugăciune este o oglindă a conștiinței noastre, a preocupării de cele spirituale și veșnice, ori dimpreună de plăcerile efemere, la fel și atmosfera cultivată de soți în familie exprimă frumusețea sau dimpotrivă, dezechilibrul relației lor. Starea spirituală este cea care leagă și unește toate celelalte aspecte ale vieții personale, luminându-le, chiar dându-le un contur spiritual și farmec duhovnicesc intrinsec. Absența sau puținătatea rugăciunii în viața unei familii, fac să sufere întreaga viață și întreaga persoană umană, trup și suflet, viața lăuntrică și exteriorizată,etc.