Surse ale crizei euro după criza economică globală 2008

Impactul crizei financiare din 2008

Criza financiară care a lovit economia globală din vara anului 2007 nu are precedent în istoria economică postbelică. Deși mărimea și amploarea acesteia sunt excepționale, criza are multe caracteristici comune cu episoadele similare de recesiune, care au avut un impact financiar în trecut. Criza a fost precedată de o perioadă îndelungată de creștere rapidă a creditului, primele cu risc scăzut, disponibilitatea abundentă a lichidităților, pârghiile puternice, creșterea prețurilor la active și dezvoltarea bulelor în sectorul imobiliar. Pozițiile de pârghie extinse au făcut ca instituțiile financiare să fie extrem de vulnerabile la corecțiile de pe piețele de active. În consecință, o coliziune într-un colț relativ mic al sistemului financiar (piața subprime a Statelor Unite) a fost suficientă pentru a răsturna întreaga structură. Astfel de episoade s-au întâmplat înainte (de exemplu, Japonia și țările nordice la începutul anilor 1990, criza asiatică la sfârșitul anilor 1990). Cu toate acestea, acest moment este diferit, criza fiind globală, asemănătoare evenimentelor care au declanșat Marea Depresiune din anii 1930. Deși poate fi oportună considerarea Marii Depresiuni ca fiind cel mai bun criteriu de referință în ceea ce privește declanșatoarele sale financiare, ea a servit și ca o lecție minunată. În prezent, guvernele și băncile centrale sunt conștiente de necesitatea de a evita greșelile politice care erau comune la acea dată, atât în UE, cât și în alte părți. Acțiunile bancare pe scară largă au fost evitate, politica monetară a fost relaxată agresiv, iar guvernele au lansat stimulente fiscale substanțiale. Spre deosebire de experiența din timpul Marii Depresiuni, țările din Europa sau din alte părți nu au recurs la protecționism la scara anilor 1930. Aceasta demonstrează importanța coordonării UE, chiar dacă această criză oferă ocazia unor progrese suplimentare în această privință.

În stadiile incipiente, criza sa manifestat ca o lipsă acută de lichiditate în rândul instituțiilor financiare, având în vedere că au avut condiții de piață mai rigide pentru a-și schimba datoria (de obicei pe termen scurt). În această fază, preocupările legate de solvabilitatea instituțiilor financiare au fost în creștere, însă un colaps sistemic a fost considerat puțin probabil. Această percepție sa schimbat dramatic atunci când o bancă majoră de investiții americane (Lehman Brothers) a eșuat în septembrie 2008. Încrederea sa prăbușit, investitorii și-au lichidat pozitiile, iar piețele bursiere au intrat într-un punct de așteptare. Începând cu acel moment, economia UE a înregistrat cea mai mare scădere înregistrată din anii 1930. Transmiterea primejdiei financiare către

economia reală a evoluat la o viteză record, restrângerea creditelor și o scădere a încrederii care a lovit investițiile de afaceri și cererea gospodăriilor, în special pentru bunurile de folosință îndelungată și pentru locuințe. Transmisia transfrontalieră a fost, de asemenea, extrem de rapidă, datorită legăturilor strânse dintre sistemul financiar în sine și lanțurilor de aprovizionare puternic integrate pe piețele globale de produse. PIB-ul real al UE se preconizează că va scădea cu aproximativ 4% în 2009, cea mai puternică contracție din istoria sa. Și, deși semnele unei recuperări incipiente abundă, se așteaptă ca acest lucru să fie destul de lent, deoarece cererea va rămâne deprimată din cauza deprecierii în întreaga economie, precum și a ajustărilor dureroase în structura industrială. Cu excepția cazului în care politicile se modifică considerabil, creșterea potențială a producției va suferi, deoarece părți din capitalul social sunt depășite și o aversiune crescută față de risc va avea o influență asupra formării capitalului și asupra cercetării și dezvoltării.