Apariția, evoluția și rolul actual al monedei unice europene

1. Apariția monedei unice europene

Cea mai mare schimbare monetară din istorie, introducerea bancnotelor și a monedelor euro în viața de zi cu zi a milioane de cetățeni europeni, din 12 state membre ale Uniunii Europene, a avut loc la 1 ianuarie 2002. Această schimbare a fost rezultatul a peste zece ani e pregătiri și negocieri.

Istoria monedei unice europene începe în 1957, odată cu semnarea Tratatelor de la Roma de către șase țări fondatoare ale Comunității Economice Europene (CEE): Belgia, Germania Federală, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda. Tratatul a pus bazele unei piețe comune pentru bunuri, servicii, capital și forță de muncă între statele membre.

În anii 1970 și 1980, statele membre ale CEE au început să colaboreze mai strâns în domeniul monetar, iar în 1986, Actul Unic European a stabilit un termen-limită pentru realizarea pieței unice europene până în 1992.

În anii '90, Uniunea Europeană (UE) a început să ia în considerare crearea unei monede unice pentru a consolida piața unică europeană și pentru a îmbunătăți stabilitatea economică și financiară în Europa. În 1991, Tratatul de la Maastricht a stabilit bazele Uniunii Economice și Monetare (UEM), care a pus în aplicare o serie de criterii economice și financiare stricte pentru statele membre care doresc să adopte moneda unică europeană. Potrivit tratatului, moneda unică europeană va fi introdusă cel mai devreme la 1 ianuarie 1997 și cel mai târziu la 1 ianuarie 1999. Pentru a adera la o uniune monetară, o țară trebuie să îndeplinească anumite criterii economice (criterii de convergență) și trebuie să asigure stabilitatea monedei unice. Criteriile de convergență sunt următoarele: politica financiară, nivelul prețurilor, rata dobânzii și cursul de schimb.

Odată cu semnarea tratatului a fost pus în funcțiune un sistem automat, conform căruia țările care îndeplinesc criteriile de convergență conform constatărilor Consiliului de Miniștri ar putea adera și ele la uniunea monetară. Doar Regatul Unit și Danemarca își rezervă dreptul de a decide singuri dacă introduc o monedă unică europeană.

După un deceniu de pregătiri, moneda euro a fost lansată la 1 ianuarie 1999: în primii trei ani, a fost o monedă „invizibilă”, utilizată doar pentru contabilitate și plăți electronice. La 1 ianuarie 2002, au fost lansate monedele și bancnotele euro. Astfel, în 12 țări ale UE, a avut loc cea mai mare schimbare de monede din istorie.

Simbolul euro este inspirat de litera greacă epsilon, reflectând Grecia ca leagăn al civilizației europene. „E” este desigur și prima literă a cuvântului „Europa”. Cele două linii orizontale paralele sunt menite să simbolizeze stabilitatea valutei. Abrevierea oficială EUR pentru euro este înregistrată la Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO).

Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992, stabilește cerințele de convergență care trebuiau îndeplinite de statele membre ale Uniunii Europene (UE) înainte de a adopta moneda unică euro. Aceste cerințe sunt:

1. Stabilitatea prețurilor: Statele membre trebuie să aibă o inflație medie pe termen lung care să nu depășească cu mai mult de 1,5% rata inflației medii a celor trei state membre cu cea mai mică inflație.

2. Finanțe publice sănătoase: Deficitul bugetar al statului membru nu trebuie să depășească 3% din Produsul Intern Brut (PIB), iar datoria publică nu trebuie să depășească 60% din PIB.

3. Stabilitatea cursului de schimb: Statele membre trebuie să participe timp de cel puțin doi ani la Mecanismul European de Rate de Schimb (ERM II) fără să înregistreze fluctuații majore ale ratelor de schimb.

Aceste cerințe de convergență au fost concepute pentru a asigura stabilitatea monetară în UE și pentru a evita riscurile asociate cu introducerea unei monede unice într-un mediu economic instabil. Statele membre care îndeplinesc aceste criterii pot solicita intrarea în zona euro și pot adopta moneda unicăÎn prezent, euro (EUR) este moneda oficială a 20 din cele 27 de state membre ale UE. Ele formează zona euro.

2. Evoluția monedei unice europene

De-a lungul anilor, euro a avut o evoluție fluctuantă, fiind influențat de o varietate de factori economici, politici și sociali. În perioada imediată de după introducerea sa, euro a avut o valoare redusă în comparație cu dolarul american și alte valute importante. Însă, după ce economia europeană a început să se recupereze și să crească, valoarea euro a început să crească și să se stabilizeze. În general, euro a înregistrat o creștere a valorii sale în primii câțiva ani, dar a suferit o scădere în 2008, atunci euro a fost supus unor presiuni semnificative, deoarece multe țări din zona euro au avut dificultăți financiare și au trebuit să primească sprijin financiar extern. Această criză a dus la o scădere a valorii euro și la îngrijorări cu privire la viabilitatea monedei unice în timpul crizei financiare globale. De atunci, euro a oscilat în valoare și a avut perioade de creștere și scădere. În ultimii ani, euro a început să se stabilizeze din nou, în special după ce BCE (Banca Centrală Europeană) a intervenit prin politici de achiziționare de active și prin menținerea ratelor dobânzii la un nivel scăzut. În plus, UE a adoptat măsuri pentru consolidarea guvernanței economice și a stabilit fonduri de salvare pentru a ajuta statele membre în dificultate. Astfel, în prezent, euro este a doua cea mai tranzacționată monedă din lume, fiind utilizată în peste 19 țări membre ale Uniunii Europene, inclusiv în Germania, Franța, Italia și Spania. De asemenea, euro este folosit ca monedă de rezervă de către multe țări din afara UE. În general, euro a reușit să își păstreze stabilitatea și credibilitatea în ciuda diverselor provocări economice și politice la care a fost supus. Cu toate acestea, există încă multe provocări în ceea ce privește viitorul monedei unice europene, inclusiv gestionarea datoriilor naționale, problemele economice și politice din unele țări membre și fluctuațiile piețelor financiare globale.