Etalonul monetar - tipuri de sisteme monetare

CAPITOLUL I

MONEDA ŞI EVOLUŢIA SA. SCURT ISTORIC.

Secţiunea 1. Moneda şi funcţiile ei

1.1.Noţiune

Moneda a contribuit substanţial la patrimoniul de valori al omenirii în cursul mileniilor. Fiind în primul rând un instrument social-economic, indispensabil oricărei economii, ea a reprezentat “o instituţie istorică, a urmat şi urmează evoluţia societăţii umane” .

Ascensiunea sau declinul naţiunilor a fost adesea marcat profund de modurile de administrare a monedei, care s-a manifestat – după caz – ca factor propulsor al dezvoltării ori ca obstacol în calea evoluţiei, avantajând ori împiedicând, influenţa sa asupra comunităţilor umane răsfrângându-se în două chipuri, precum simbolic a şi fost creată: din avers şi revers.

Apariţia şi circulaţia monedei în strânsă corelaţie în economiile popoarelor au dus la afirmarea sa plenară, la asimilarea ei de către diferitele colectivităţi umane.

Utilizarea sa la nivel planetar a determinat abordarea fenomenelor monetare de către teoreticieni printr-o variantă apreciabilă de explicaţii, soluţii şi forme de exprimare, de cele mai multe ori vădit contradictorii.

Controversele asupra naturii şi funcţiilor monedei persistă de secole şi probabil că acumularea progresivă a informaţiilor prin utilizarea tehnicilor moderne de investigare va lansa noi ipoteze, teorii şi metode în acest domeniu.

Din complexitatea fenomenului monetar derivă şi multitudinea definiţiilor date monedei, generată de cunoaşterea variată sau insuficientă a genezei, manifestării şi funcţiilor ei.

Într-o definiţie, prin moneda este desemnat orice bun acceptat ca instrument liberator de creditori sau vânzători, un ”bon” pentru cumpărarea mărfurilor. Într-un alt punct de vedere, se considera că atunci “când o marfă serveşte continuu ca intermediar pentru schimburi indirecte, ea devine monedă” .

Nominaliştii, la rândul lor, au considerat moneda drept un document de stat, detaşat de fluctuaţiile vieţii social-economice, care emană de la autorităţile publice.

Moneda, în forma ei clasică de disc metalic cu greutate determinată, se utilizează ca mijloc de circulaţie, de plată şi de tezaurizare. Ea reprezintă un instrument-etalon legal de plată pentru facilitarea schimburilor şi pentru acumulări, fiind măsuratorul general de valori care poartă girul autorităţii emitente, statul, şi care se bucură de încredere publică.

Majoritatea definiţiilor include în text variatele funcţii ale monedei, îndeosebi pe aceea de instrument de comparaţie a valorilor, de rezervor de valori sau mijloc de circulaţie a mărfurilor şi serviciilor.

Definiţiile monedei nu pot epuiza datele despre fenomenul datorat ei, o reprezentare fidelă putând fi posibilă în special prin enumerarea funcţiilor sale.

1.2.Funcţiile monedei

Funcţiile monedei au evoluat în timp, odata cu dezvoltarea producţiei şi schimbului de mărfuri. La apariţie, moneda a servit ca măsură a valorii şi mijloc de circulaţie a mărfurilor; odată cu practicarea vânzărilor pe credit şi împrumutului de capital, ea dobândeşte şi rolul de mijloc de plată, pentru ca în cele din urmă, odată cu crearea pieţei mondiale, sa îndeplinească funcţia de bani universali, slujind în circulaţia internaţională a valorilor materiale ca mijloc general de schimb.

Funcţia de evaluare a valorilor economice. Cu moneda se măsoară valorile materiale, se exprimă preţurile, puterea de cumpărare, creditul. Când moneda este marfă, fiind turnată din metal preţios (aur, argint), ea are valoare intrinsecă, preţuind prin sine însăşi, are o putere de cumpărare corespunzătoare acestei valori; în acest caz, moneda cu valoare proprie serveşte ca etalon direct pentru alte valori. Când însă reprezintă doar un semn, un bon, ea are valoarea corespunzătoare mărfurilor ce pot fi achiziţionate în schimbul ei. Şi această monedă are putere de cumpărare, deci valoare, putând servi ca etalon pentru alte valori, dar este în fapt numai intermediar între mărfuri. Tot cu ajutorul monedei se exprimă preţurile care sunt expresia monetară a valorii.

Funcţia de mijlocire a schimburilor de bunuri şi servicii prin intermediul operaţiunilor de vânzare-cumpărare. Moneda mijloceşte circulaţia mărfurilor, ea însăşi fiind o marfă intermediară. Urmare a dezvoltării continue a economiei, moneda a devenit un instrument economic par excellence, utilitatea ei ca mijloc fiind primordială în raport cu alte funcţii. Moneda a evoluat neîntrerupt, concomitent cu producţia şi schimbul de mărfuri; prin schimb, produsele devin mărfuri a căror circulaţie este înlesnită de monedă. Mărfurile, serviciile şi moneda se află într-o relaţie economică indisolubilă.

Funcţia de mijlocire a plăţilor. Moneda dobândeşte calitatea de monedă legală întrucât creditorul este obligat să primească moneda aflata în circulaţie la data lichidării unei datorii. Ea poate fi întrebuinţată la efectuarea oricăror plăţi, de către oricare dintre subiectele de drept, indiferent de categoria mărfurilor ori serviciilor supuse acestui act comercial. Valoarea esenţială a monedei rezidă în puterea ei cumpărare şi de efectuare a plăţii.

Funcţia de mijlocire a creditului. Creditul reprezintă transmiterea temporară a unei puteri de cumpărare; este un împrumut de monedă. Montesquieu afirma că “banul este un semn al valorii şi cui îi lipseşte trebuie să-l împrumute”. Creditul în monedă era generalizat. Fizic şi funcţional, moneda este un document de credit atât pentru cel care o primeşte, cât şi pentru cel care o livrează. Orice moneda este fiduciară, deci este bazată pe creditul care i se acordă. Moneda serveşte ca mijloc de acordare a creditului.

Funcţia de mijlocire a economiilor. Disponibilităţile temporare ale populaţiei se pot valorifica prin intermediul monedei. În acest mod, moneda transformă un capital, care se poate utiliza eficient în circulaţia monetară.

Funcţia de tezaurizare. Cu ajutorul monedei se pot păstra şi transfera valorile care se cer menţinute în timp, pe o perioadă îndelungată. De asemenea, valorile pot trece de la un deţinător la altul, în modul cel mai eficient, prin intermediul monedei. Tezaurizarea se realizează în condiţiile circulaţiei banilor cu valoare integrală (de aur) când funcţia de mijloc de circulaţie şi de plată este îndeplinită de către monede din metal obisnuit sau bancnote, aceşti bani lipsiţi de valoare intrinsecă înlocuindu-i pe cei din metal preţios, care sunt transformaţi în lingouri, putând fi păstraţi sau vânduţi sub această formă, după greutate, ca orice marfă.

Funcţia socială de distribuire şi redistribuire a bunurilor şi serviciilor. Produsul social se distribuie cu ajutorul monedei celor care au contribuit direct sau indirect la crearea lui. Moneda înlesneşte o bună utilizare a factorilor de producţie naţională, asigurând o repartiţie cât mai justă a produsului social.

Aceste funcţii ale monedei nu se cer îndeplinite cu necesitate, cumulativ, de către o marfă pentru a fi considerată monedă. Este suficient ca ea să îndeplinească o singură funcţie din cele amintite pentru a deveni monedă, dacă este asimilată ca atare.