Intermediari în asigurări

Proiectul este realizat la disciplina “Reglementãri in asigurãri” şi se intituleazã “Intermediarii ĩn asigurãri”.

Proiectul are o parte introductivã despre piaţa asigurãrilor ĩn general, ĩn România şi ĩn U.E. apoi urmeazã partea legatã strict de intermediarii ĩn asigurãri.

Sunt prezentate principale aspecte şi caracteristici, ce ĩi caracterizeaza pe aceşti intermediari.

Sunt analizate aspecte strict legislative cu privire la intermediarii, din cadrul secţiunilor dedicate acestora, din legi, norme, directive şi ordine.

In finalul acestui proiect sunt prezentate şi unele sancţiuni şi pedepse ce sunt aplicate intermediarilor dacã nu respectã regulile impuse de Autoritatea de Supraveghere.

Proiectul se incheie cu concluzii finale, rezultate din studiul tuturor legilor şi normelor cu privire la activitatea de asigurare desfaşurata de intermediarii ĩn asigurãri.

De asemenea la sfârşitul proiectului este adaugatã şi bibliogarafia ce a stat la baza constituirii acestui proiect.

PIAŢA DE ASIGURĂRI – CONCEPTE GENERALE

Piaţa de asigurare reprezintă un cadru în care se desfăşoară operaţiuni de asigurare numai pe baze contractuale. Aici se întâlnesc cererea de asigurare , venind din partea persoanelor fizice şi juridice care doresc să încheie diferite tipuri de asigurări şi oferta de asigurare, ce vine din partea persoanelor juridice şi anume organizaţii, societăţi specializate, care sunt autorizate să funcţioneze în domeniul asigurărilor şi să desfăşoare o astfel de activitate, bineînţeles, sub raport financiar. Denumirea de piaţă este valabilă atât pentru ţările în care funcţionează mai multe organizaţii de asigurare, fiind o piaţă concurenţială, dar şi pentru ţările unde există doar o astfel de organizaţie, existând o singură ofertă de asigurare.

O astfel de piaţă, aparent neconcurenţială, prezintă şi câteva elemente de concurenţă, în sensul că singura organizaţie de asigurare are menirea de a convinge persoanele fizice şi juridice asigurabile să accepte condiţiile oferite de aceasta şi aducând în acest fel cererea de asigurare la dimensiunea ofertei. În acest caz, persoanele fizice şi juridice asigurabile pot alege între a accepta oferta de asigurare ce există pe piaţă şi care este unică sau între a o refuza, căutând alte alternative.

De exemplu, persoanele care doresc o asigurare de viaţă, conferindu-le şi protecţie de asigurare, cum ar fi securitate în caz de deces, accident şi altele, dar şi fructificarea economiilor , aleg ca alternativă depunerea disponibilităţilor băneşti la casa de economii. Această alternativă este aleasă, în condiţiile în care sumele ce sunt încasate de asigurat la o asigurare mixtă de viaţă, la expirarea termenului de asigurare, sunt mai mici decât sumele încasate de la casa de economii, atunci când sumele depuse la casa de economii sunt egale cu totalul primelor plătite la societăţilor de asigurare. Organizaţia de asigurare acoperă şi riscul de deces al asiguratului, pe perioada de valabilitate a contractului, pentru care se percepe o primă de asigurare specializată, nefiind vorba că fructifică mai slab economiile populaţiei decât casa de economii.

Unităţile economice si gospodăriile populaţiei, care doresc protecţia bunurilor, aleg opţiunea autoasigurării, cu limitele sale.

Daca ne raportăm la nivel internaţional piaţa asigurărilor se caracterizează printr-un grad ridicat de eterogenitate ca urmare a diversităţii evenimentelor cauzatoare de pagube şi a activităţilor pe care le poate afecta. Ca urmare a acestui fapt, practic, nu se poate delimita o singură piaţă a asigurărilor şi reasigurărilor, fiecare dintre ele fiind caracterizate prin preponderenţa anumitor categorii de asigurări, existenţa anumitor societăţi de asigurări şi reasigurări, norme şi reglementări specifice, acoperiri mai mari sau excluderi mai extinse.

La nivel european se poate preciza că lumea asigurărilor a cunoscut o evoluţie de ansamblu, cu anumite caracteristici comune, dar şi cu apreciabile diferenţieri de la o ţară la alta.

Trebuie precizat în primul rând că Europa este locul de apariţie a asigurărilor moderne şi ramâne o piaţă esenţială la nivel mondial, cu o creştere rapidă mai ales în ramurile asigurărilor de viaţă şi de economisire, dar ocupând locul doi după Statele Unite.

Asistăm, în prezent, la un proces de maturizare a pieţei unice europene a asigurărilor, cu realizări, dar şi cu dificultăţile sale, încă nedepăşite.

Dezvoltarea unei pieţe europene unice a asigurărilor a fost un proces gradual ce a durat mai mulţi ani. Directivele Uniunii Europene referitoare la asigurări reprezintă principiile general acceptate la nivelul Comunităţii Europene cu scopul de a uniformiza normele de asigurări şi de a facilita comerţul internaţional, referindu-se în primul rând la activitatea de asigurare , dar şi la cea de reasiguare.

În prezent nu există cu adevarat o piaţă paneuropeană omogenă a asigurărilor, deşi Franţa, Germania şi Anglia continuă să deţina acest sector atât din punct de vedere al numărului de companii de asigurare, cât şi al veniturilor obţinute din prime de asigurare. Nu se poate vorbi de o uniformizare a cadrului legislativ la nivelul Uniunii Europene, deoarece atât ţările membre, cât şi cele care aderă îşi menţin unele legi cu caracter naţional, care depind de cultura şi de pieţele financiare ale ţării respective.

Piaţa paneuropeană respectă principiile de bază ale Tratatului de le Roma, şi anume libera ciculaţie a oamenilor, bunurilor, a seviciilor şi a capitalului între statele membre.

Pentru constituirea unei pieţe unice a asigurărilor, în Uniunea Europeană, o serie de directive au fost promulgate în decursul a 35 de ani, cumulând cu introducerea paşaportului unic european în sectorul de asigurări.

Intermediarii de asigurãri si reasigurãri vor deţine o asigurare de indemnizaţie

profesionalã care sã acopere întreg teritoriul Comunitatii sau alta garanţie comparabilã pentru rãspunderea care decurge din neglijenţa profesionalã, în valoare de cel puţin 1.000.000 EUR pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globalã de 1 500 000 EUR pe an pentru totalitatea solicitãrilor de daune, cu excepţia cazului în care o astfel de asigurare sau garanţie comparabilã le este pusã la dispoziţie de o societate de asigurare sau reasigurare sau de altã întreprindere în numele cãreia intermediarul de asigurãri sau de reasigurãri acţioneazã sau este împuternicit sã acţioneze sau dacã societatea respectivã şi-a asumat întreaga rãspundere pentru acţiunile intermediarului

Legea (32/2000) reglementeaza organizarea si functionarea societatilor comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare si de reasigurare, a societatilor mutuale, denumite în continuare asiguratori, respectiv reasiguratori, precum si a intermediarilor în asigurari, organizarea si functionarea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, supravegherea asiguratorilor si reasiguratorilor care desfasoara activitatea în sau din România, supravegherea activitatii intermediarilor în asigurari si reasigurari, precum si a altor activitati în legatura cu acestea.