Analiza comparativă privind oferta de credite bancare

I. Riscul creditării bancare

Riscul bancar reprezintă un fenomen care poate sa apară pe parcursul derularii activitaţii bancare şi care poate să producă efecte negative asupra activitaţii respective prin deteriorarea performanţelor bancare.

Una din funcţiile semnificative ale managementului bancar este aceea de gestionare şi evaluare a riscurilor care grevează asupra activitaţii bancare. În masura în care acestea nu sunt cunoscute şi corect evaluate, pot conduce brusc sau într-un anumit numar de ani, în conditiile unei concurente acerbe, la diminuarea profitului şi la faliment.

Riscurile semnificative cu impact însemnat asupra situaţiei patrimoniale sau a instituţiilor de creditare sunt: riscul de credit, de ţara, riscul de piată, riscul valutar, riscul de lichiditate, riscul operaţional, riscul juridic, riscul reputaţional.

Riscul de creditare este cel mai important dar şi cel mai cunoscut risc cu care se confruntă o bancă şi se datoreaza deprecierii valorii ca o consecinţă a diminuarii capacităţii de plată a debitorului sau a falimentului acestuia.

Factorii care determina riscul de creditare se raporteaza la situaţia economica de ansamblu, la piaţa creditului dar şi la specificului fiecarui client:

- Riscul de afacere, riscul de a nu se finaliza proiectul finanţat si ca acesta să nu producă venituri scontate.

- Riscul moral, rezultatele relaţiei de creditare depinzand de acţiunile întreprinse de împrumutat dupa semnarea contractului;

- Eterogenitatea potenţialilor clienţi sau a proiectelor finanţate şi avantajul informaţional al acestora faţa de bancher.

Cel mai important punct de referinţa il constituie organizarea activităţii de gestionare a riscului de creditare, pe urmatoarele criterii:

Identificarea riscului de creditare constă în recunoasterea şi aprofundarea factorilor pertubatori existenţi sau care pot apare pe parcursul derularii procesului de creditare.

Monitorizarea şi masurarea riscului de creditare presupune menţinerea unei suprevegheri continue a clientului, pentru identificarea şi prevenirea diferitelor evenimente negative, cu cheltuieli minime sau inexistente din partea băncii.

Administrarea riscului de credit se realizează prin efectuarea unor analize şi interpretări care au în vedere mai multe aspecte printre care capacitatea şi posibilitatea de a executa garanţiile în condiţiile pieţei, capacitatea de punere în aplicare a angajamentelor contractual.

De asemena se efectuiaza vizite la sediul social al clientului sau domiciliu pentru a întregi imaginea formată prin analiza aspectelor financiare şi se iau în considerare orice informaţii pertinente legate de capacitatea de plată provenită de la terţi sau de la alte compartimente din banca.

Pe baza acestei analize se determina pentru fiecare client un nou rating care va fi comparat cu cel precedent. În cazul în care acesta s-a înrautăţit semnificativ se poartă discuţii, cu clientul pentru a intelege foarte bine si exact situatia financiară a acestuia.

în funcţie de concluziile trase în urma analizelor se pot dispune masuri în consecinţă, adica sa fie de continuare a creditarii în condiţiile contractuale, fie o monitorizare mai atentă şi mai intense a clientului, fie trecerea la declanşarea procedurilor de executare silită.

Dobânda constituie o componentă esenţială a creditului. Riscul ratei dobanzii este determinat de concordanţa dintre activele şi pasivele bilanţiere şi poate avea evoluţii favorabile sau nu. Riscul ratei dobanzii este inerent atât în activitatea de acordare de credite,cat şi în cea de investitii.

Creditorii cuprind bancile comerciale, corporatiile si toate institutiile financiare care acorda credite pentru finantarea afacerilor.

Institutiile de credit detin suficiente informatii privind rata de succes a afacerilor mici, astfel ca sunt destul de reticenta in a finanta acest tip de afaceri. Din punctul lor de vedere , debitorul ideal se caracterizeaza prin:

- Pentru o afacere existenta – un cash flow suficient pentru plata ratelor

- Pentru o afacere noua – experienta anterioara a intreprinzatorului in acelasi tip de activitate

- Un intreprinzator cu rezultate financiare si garantii suficiente pentru a putea face fata problemelor neasteptate care ar putea intervene.

Obiectivele urmarite de creditori vizeaza caracterul solicitantului, capacitatea financiara, garantiile, contributia proprie.

Caracterul solicitantului reprezinta un element definitoriu atunci cand se ia decizia acordarii sau nu a finantarii intreprinzatorului. Relatiile anterioare cu banca conduc la formarea unei imagini cu privire la calitatea de debitor a intreprinzatorului si la bonitatea acestuia.

Capacitatea financiara se refera la posibilitatea de a achita ratele catre banca.

Garantiile opereaza in cazul in care firma ajunge in dificultate financiara si nu mai poate rambursa imprumutul din disponibilitatile existente , fiind necesara lichiditatea activelor detinute. Asigurarea imprumutului se poate realize prin ipotecarea proprietatilor imobiliare sau a echipamentelor. Sunt preferate mijloacele fixe pentru ca se pot valorifica mai repede. Stocurile reprezinta a doua optiune, pentru ca se depreciaza mai rapid si sunt mai greu vandabile pe piata.

Contributia proprie divizeaza expunerea la risc intre banca si intreprinzator, iar creditorul va fi mai putin reticent in a acorda finantarea.

Politica de creditare trebuie să aibă în vedere capacitatea managerială de a gestiona activele bancare existente la un moment dat astfel încât să genereze fonduri proprii cât mai multe.

Creşterea ratei dobânzii conduce la creşterea cazurilor de insolvabilitate a debitorilor băncii, întrucât, pe de o parte, creşterea obligaţiilor debitorilor majorează, in general, obligaţiile beneficiarilor de credite, iar pe de altă parte, aceştia, clienţi apreciaţi ca riscanţi, au un regim de creditare specific cu dobânzi mai ridicate.

Astfel in ceea ce priveşte poziţia ofertei de credit faţă de insolvabilitate, trebuie să constatăm că bancherul, fiind sensibil la riscul solvabilităţii, va avea el însuşi un prag dincolo de care nu va forţa acordarea de credite, independent de condiţiile de dobândă extrem de favorabile. Deci, există de fapt o zonă inelastică în relaţia ofertă de credit – risc de insolvabilitate.

Politica de rată a dobânzii are ca obiectiv final protejarea marjei nete de rată a dobânzii şi de a stabili principiile creşterii acesteia, funcţie de evoluţia viitoare a ratei dobânzii de bază.