Banca Națională a României

1. REFORMA SISTEMULUI BANCAR

Reforma sistemului bancar, începută în anul 1990, reprezintă acţiunea întreprinsă în România privind trecerea de la un sistem bancar centralizat la unul specific economiei de piaţă, în care acesta să fie organizat în două subsisteme: cel al Băncii Centrale şi cel al băncilor de credit.

Această acţiune a urmărit:

- consolidarea băncilor existente, în special cu agenţi ai restructurării şi creşterii economice ulterioare;

- privatizarea băncilor de stat;

- înfiinţarea de bănci private.

Privatizarea băncilor a fost considerată singura soluţie care să ducă la:

- îmbunătăţirea stimulentelor manageriale;

- sporirea participării străine cu capital;

- accentuarea procesului de calificare a personalului bancar;

- diminuarea implicării factorului politic în activitatea bancară;

- instituirea unei supravegheri bancare eficiente;

- eliminarea unor disfuncţionalităţi, etc.

După cum menţionam mai sus, reforma bancară românească a început în 1991 prin elaborarea Legii bancare nr. 33 şi a Legii nr. 34 privind statutul Băncii Naţionale a României

Abia în 1996 acţiunea legislativă a fost reluată prin publicarea Legii 66 privind reorganizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni şi transformarea ei în bancă de economii şi a Legii 109 privind reorganizarea cooperativelor de credit şi transformarea acestora în bănci populare.

În perioada 1997-1998 au apărut alte legi:

- Legea 58/5 martie 1998 promulgată prin Decretul Preşedintelui României numărul 83/1998, prin care se modifică Legea bancară 33/1990

- Legea privind procedura falimentului băncilor, promulgată prin

Decretul Preşedintelui României 85/1998, care defineşte noţiunea de faliment bancar, stabileşte atribuţiile Băncii Naţionale a României privind declararea falimentului unei bănci, precizează normele care aplică procedura lichidării contabile judiciare, face referiri la evidenţa contabilă aferentă derulării procedurii falimentului bancar

- Legea 83/1997 privind privatizarea bancară, aceasta putându-se efectua prin:

- majorarea capitalului social prin aport de capital privat

- vânzarea de acţiuni ale băncilor de stat

- Legea 101/1998 prin care se modifică Legea 34/1991 privind statutul Băncii Naţionale a României, prin care Banca Naţională tinde să devină un organ autonom, pentru eliminarea tendinţelor privind amestecul factorului politic în activitatea acesteia

1.1. Banca Naţională a României – Banca Centrală

1.1.1. Scurt istoric

Banca Naţională a României este o instituţie publică creată ca efect al unei Legi Organice „pentru înfiinţarea unei bănci de scompt şi circulaţiune sub denumirea de Banca Naţională a României” promulgată în 11/23 aprilie 1880 şi publicată în 17/29 aprilie 1880, fiind una din primele bănci centrale din această parte a Europei.

A fost înfiinţată ca o societate anonimă pe acţiuni, transmiterea acţiunilor se făcea prin circulaţie liberă pe piaţă sau altfel decât prin registrul acţiunilor nominative.

Ca şi capital iniţial a avut 12 milioane lei aur, o treime din acţiuni aparţineau statului, iar restul acţiunilor aparţineau unor persoane private cu interesele puternic legate de marea burghezie liberală.

Acestei societăţi anonime pe acţiuni i s-a acordat de către statul român privilegiul exclusiv de a emite moneda naţională sub forma de bilete de bancă, instrument de plată care s-a răspândit uşor, înlocuind monedele din metal preţios, cu valoare intrinsecă.

Banca Naţională a României este una dintre cele mai stabile instituţii ale ţării, cu o reputaţie profesională şi politică remarcabilă. La aceasta a contribuit şi păstrarea caracteru-lui de bancă comercială alături de cel de bancă de emisiune.

Profiturile rezultate din activitatea comercială au fost investite în măsuri cu folos obştesc de care a beneficiat statul şi toţi cetăţenii săi.