Creditarea pe Termen Scurt a Agenților Economici

I.1.Rolul Băncii Centrale

Banca centrală este în general o instituţie a statului ce acţionează pentru a stabili şi coordona politica monetară şi de credit.Un rol important al băncii centrale este acela de menţinere a stabilităţii monedei nationale şi a încrederii publicului în bănci.

Uneori funcţiile băncii centrale sunt împărţite cu alte organisme guvernamentale.Aceste responsabilitaţi sunt:

• Stabilirea şi implementarea politicii monetare şi de credit;

• Emisiunea de monedă;

• Monitorizarea şi administrarea cursurilor valutare;

• Supravegherea instituţiilor financiar-bancare;

• Acţionează ca bancă a celorlalte bănci(banca băncilor);

• Împrumutător de ultimă instanţă;

• Acţionează ca agent al statului şi ţine în evidenţele sale Trezoreria statului;

• Asigurarea de fonduri pentru stat;

• Asigurarea legăturii cu organizaţii financiar-bancare internaţionale;

Datorită perioadei de tranziţie prin care trece ţara noastră,Banca Naţională a României are atribuţii speciale,cum ar fi asigurarea unei concurenţe loiale între bănci sau încurajarea dezvoltării unei practici bancare corecte,care să sprijine dezvoltarea unui sector privat sănătos.

I.2.Rolul băncilor comerciale

În prezent,banca nu mai este o simplă bancă de depozit şi credit,devenind una financiară la dispoziţia agenţilor economici care solicită inovaţii tot mai sofisticate.Acest proces a condus la reorganizarea băncilor prin direcţii noi de piaţă şi specializări în cadrul profesiunii bancare.

Fluxurile financiare se caracterizează prin trei evoluţii importante:

- Creşterea şi diversificarea portofoliilor financiare.Procesul de scădere a inflaţiei şi de menţinere a unor dobânzi real pozitive ridicate,a modificat considerabil comportamentul faţă de investiţii şi economisire.Au luat naştere capacităţi de finanţare private în căutarea unor randamente financiare ridicate.

- Substituirea cescândă a activelor financiare. Aceasta se datorează procesului de “titrizare” care a generat două tendinţe: în primul rând,dispariţia separaţiei între creditele bancare şi emisiunile obligatare,iar in al doilea rând,reducerea considerabilă a ponderii creditelor bancare clasice,în cadrul finanţării internaţionale.Pentru creditele naţionale există piaţa monetară şi banca centrală care joacă rolul de “creditor în ultimă instanţă”,iar la scară internaţională,piaţa secundară este îngustă,decontările fiind adeseori importante,mai ales când este vorba de credite cu grad mare de risc.

- Creşterea mobilităţii internationale a capitalurilor. Reducerea obstacolelor în calea circulaţiei capitalurilor a generat creşterea vitezei lor de deplasare.Informatica şi telecomunicaţiile,aplicate la tranzacţiile financiare,au înlesnit intenţiile de diversificare a portofoliilor. Noile posibilităţi de arbitraj vizează obţinerea profiturilor din decalajele existente între două produse sau compartimente independente.

I.3.Sistemul financiar-bancar

Sistemul financiar şi bancar cuprinde totalitatea grupelor de relaţii social-economice băneşti reglementate de stat şi privite în unitatea şi interacţiunea lor, prin intermediul cărora se constituie, se repartizează şi se utilizează fondurile băneşti necesare înfăptuirii acţiunilor economice, social-culturale, întreţinerii şi functionării organelor statului, întăririi capacităţii de apărare a ţării, menţinerea suveranităţii şi independenţei naţionale, precum şi satisfacerii cerinţelor materiale şi spirituale ale cetăţenilor statului.

Sistemul financiar şi bancar îndeplineşte un rol important în satisfacerea cerinţelor legilor economice în vigoare,în realizarea obiectivelor economico-sociale şi contribuie la folosirea cu eficienţă ridicată a resurselor materiale,umane şi bănesti ale societăţii şi la intensificarea vitezei de rotaţie a fondurilor de producţie şi de circulaţie. Contribuie activ la justa organizare şi desfăşurare a repartiţiei produsului naţional brut, la realizarea concordanţei între venituri şi cheltuieli, la înfăptuirea unei circulaţii băneşti sănătoase, la dezvoltarea echilibrată a ramurilor economiei naţionale,a celei de consum şi de credit,la realizarea producţiei sociale.

I.4.Reglementarea sistemului bancar de către banca centrală

- Indicatorul de adecvare a capitalului

Banca centrală, pentru stabilirea capitalului adecvat, impune un anumit indicator financiar cu scopul de a limita expunerea totală de credit a unei bănci. Băncile au nevoie de o marjă de siguranţă pentru ca, în cazul în care unii clienţi nu-şi pot rambursa creditele, banca să fie, totuşi, capabilă să-şi plătească deponenţii.

Această marjă de siguranţă este capitalul unei bănci. Indicatorul de adecvare a capitalului este format dintr-o anumită parte a fondurilor investite de acţionari (capital social) şi profiturile nerepartizate, care trebuie păstrate permanent de bancă. Indicatorul de adecvare a capitalului se exprimă sub formă de procent şi se calculează ca raport între capitalul băncii şi activele băncii (ajustate în funcţie de risc), plus activele în afara bilanţului.

Reglementările internationale privind indicatorul de adecvare a capitalului s-au stabilit de către Comitetul de la Basel sub conducerea Băncii Reglementelor Internaţionale. Convenţia de la Basel se aplică băncilor cu activitate internaţională şi prevede un indicator de adecvare a capitalului de minim 8%.

- Rata rezervelor minime obligatorii

Rezervele minime obligatorii constituie un instrument al politicii monetare prin care banca centrală poate influenta capacitatea băncilor de a acorda credite, modificând rata acestui indicator, reglementând astfel creşterea masei monetare. Aceste rezerve minime obligatorii sunt depozitate în conturi speciale la banca centrală, în general nepurtătoare de dobandă. În ţara noastră rezervele minime obligatorii sunt purtătoare de dobandă, însă aceasta are un nivel simbolic.

Rata rezervelor minime obligatorii se calculează ca raport între depozitele băncii comerciale constituite la banca centrală şi pasivele băncii (depozitele clienţilor).

- Indicatorul de lichiditate

Acest indicator reprezintă procentul depozitelor bancare şi al altor pasive ce trebuie să fie păstrate în numerar sau în alte active care se pot transforma uşor în bani. Cu ajutorul acestui indicator banca centrală se asigură că băncile vor putea satisface cerinţele clienţilor atunci când aceştia doresc să-şi retragă fondurile.

Băncile care nu au suficiente active lichide trebuie să asigure indicatorul de lichiditate, fie împrumutând de la alte bănci,fie apelând la banca centrală, în calitatea ei de împrumutător de ultimă instanţă. Indicatorul de lichiditate reprezintă raportul între numerarul băncii la care adaugă alte active lichide şi pasivele băncii (depozite).