Retail banking-ul în Republica Moldova

CAPITOLUL I. Consideraţii generale privind activitatea de retail

1.1. Abordări conceptuale privind retail banking-ul

Termenul de “retail banking” provine din limba englezã şi în traducere ar însemna activitate bancarã cu amãnuntul”.

Există mai multe abordări ale noţiunii de retail banking, atât în literatura de specialitate, cât şi în practică,care îi conferă termenului un sens mai larg sau mai restrâns. Astfel prin retail banking se înţelege ‘‘activitatea bancară desfaşurată cu clienţi individuali –persoae fizice,micii întreprinzatori, profesiile liberale, întreprinderile mici şi mijlocii, care-şi desfasoară acivitatea printr-o reţea bancară extinsă (sensul larg)’’ .

Opusul noţiunii de retail banking este cel de “corporate banking” sau “wholeshare banking”, care vizează activitatea bancară cu marile corporaţii sau întrprinderile de talie mare. Retail Banking-ul se caracterizează printr-un număr mare de clienţi, conturi şi tranzacţii, o mare varietate de produse şi servicii, o dependenţă strânsă faţă de evoluţia noilor tehnologii, precum şi un nivel ridicat de cooperare între bănci, comercianţi, firme şi consumatori .

În România, majoritatea societăţilor bancare includ activitatea cu întreprinderile mici şi mijlocii în cadrul activităţii de corporate banking, iar altele o monitorizează ca atare, în acest din urmă caz, piaţa clientelei fiind reglementată în trei categorii:

• corporate banking;

• retail banking;

• întreprinderile mici şi mijlocii.

În practica unor bănci din ţările vest Europene, întreprinderile mici şi mijlocii sunt incluse în segmentul retail banking. Pe plan internaţional, această problemă nu este rezolvată unitar. Unele bănci includ întreprinderile mici şi mijlocii fie la activitatea corporatistă, fie la activitatea de retail, alte bănci au organizat divizie separată pentru întreprinderi mici şi mijlocii.

În ultima perioadă, mai ales pe fondul crizei, băncile acordă din ce în ce mai multă importantă segmentării clientelei, ceea ce a condus la o reconsiderare a noţiunii de retail banking. Astfel, prin retail banking se consideră activitatea bancară întreprinsă cu populaţia şi desfasurată prin intermediul unei reţele extinsă de sedii bancare.

Retail Banking-ul se caracterizează printr-un număr mare de clienţi, conturi şi tranzacţii, o mare varietate de produse şi servicii, o dependenţă strânsă faţă de evoluţia noilor tehnologii, precum şi un nivel ridicat de cooperare între bănci, comercianţi, firme şi consumatori.

Orice instituţie financiar-bancară care se respectă dispune de o strategie de segmentare a clienţilor, pornind de la necesitatea satisfacerii cât mai bune a tuturor solicitărilor acestora. Oferirea unor produse şi servicii cât se poate de personalizate pentru anumite tipuri de clienţi, în scopul creşterii gradului de fidelizare a acestora, într-un mediu concurenţial cu o intensitate din ce în ce mai ridicată, nu se poate realiza fără o grupare adecvată a comportamentului acestora faţă de activitatea financiar-bancară.

În funcţie de mediul economic în care evoluează diferite bănci cu activitate de retail, au fost identificate o serie de caracteristici comune din punct de vedere al relaţiei cu o bancă, pentru clase mai mult sau mai puţin omogene de clienţi. În funcţie de categoriile de clienţi ţintă propuse a fi atrase în număr cât mai mare la o instituţie, o parte din băncile europene au încercat să cuprindă în cadrul segmentului de clienţi persoane fizice şi o serie de întreprinderi mici şi mijlocii care solicită produse de bază, similare celor utilizate de persoanele fizice. Nu în ultimul rând, o serie de clienţi, precum întreprinzătorii particulari sau liberii profesionişti, pot fi asemuiţi, din punct de vedere al caracteristicilor necesităţilor bancare, cu persoanele fizice obişnuite.

Clasificarea segmentului de retail este realizată, de anumite bănci, inclusiv pentru persoane fizice, în funcţie de nivelul veniturilor şi/sau volumul activelor financiare deţinute la bancă. Aceste principii sunt utilizate atât în Europa, cât şi în America de Nord. Diferenţierea serviciilor adresate segmentului de retail constituie în final parte componentă a strategiei proprii fiecărei bănci, neexistând reglementări ale instituţiilor de supraveghere privind obligativitatea sau nu a includerii unui anumit segment de clienţi – precum întreprinderile mici şi mijlocii – în rândul clienţilor de retail.