Coriandrul

Istoric

Originar din Asia, este una dintre cele mai vechi plante cultivate. Seminte de coriandru s-au gasit in piramidele egiptene, fiind adaugate in vin sau utilizate la tratarea bolilor de ficat si de stomac. Din sudul Europei, coriandrul a ajuns pe tot continentul, prin intermediul romanilor. In epoca descoperirilor geografice, coriandrul s-a raspandit si in America, Australia, Noua Zeelanda. Este pomenit de Hippocrate si de alti medici greci.

Etimologie

Numele grecesc al plantei „koriannon” derivă din „koris”(gândac) din cauza mirosului frunzelor. A fost împrumutat în latină pentru a deveni „coriandrum”şi a intrat astfel până la urmă în aproape toate limbile europene.

Termenul german „Wanzendill” (mărarul gândacului) şi „Wanzenkummel” (chimenul gândacului) pot fi traduceri ale numelui iniţial grecesc; denumirile sunt mai curând peiorative şi reflectă atitudinea de prudenţă manifestată în Europa de nord faţă de acest condiment.

Datorită formei şi utilizărilor asemănătoare, frunzele de coriandru mai sunt uneori numite şi pătrunjel la care se adaugă un epitet geografic; nume ca „pătrunjel italienesc” sau „pătrunjel chinezesc” sunt adesea folosite.

În America Latină şi SUA, frunzele de coriandru sunt cunoscute sub numele de „cilantro”. Această denumire are aceeaşi origine cu termenul coriandru, derivând direct din latina medievală „celiandrum”.

Spaniolii au numit frunzele de coriandru „culantro”, schimbat apoi în cilantro. Oricum, termenul culantro mai există şi acum, dar denumeşte de obicei nu frunzele de coriandru, ci cele de coriandru mexican, ceea ce stârneşte adesea confuzii. Tot confuzii stârneşte şi denumirea de „cilantrillo” folosită pentru coriandru seminţe pe unele insule din Caraibe.

Numele de “Coriandrum” (vine de la gândac, ploşniţă) a fost folosit de Pliniu, care spunea că un tip mai bun de coriandru vine din Egipt, de unde şi evreii l-au preluat. Este folosit mult ca şi condiment, singur sau în amestecuri, cum este cel numit curry. În ţările nordice, seminţele se amestecă în aluatul de pâine, dar cel mai mult se utilizează la prepararea unor băuturi alcoolice - a lichiorurilor în special. Este nelipsit din distileriile de gin şi din patiserii şi cofetării.

Coriandrum sativum L, din familia Umbeliferae, este o plantă anuală, originală din Europa şi Asia cultivată intens în zonele de origine şi în America de N.

Clasificare ştiinţifică

Regn:

Plantae

Încrengătură:

Magnoliophyta

Clasă:

Magnoliopsida

Ordin:

Apiales

Familie:

Apiaceae

Gen:

''Coriandrum''

Specie:

''C. sativum''

Nume binomial

''Coriandrum sativum''

Coriandrul este o plantă care trăieşte doar un an, rareori supravieţuind în cel de-al doilea. Atinge înălţimi medii de 60 cm; are tulpini drepte, rămuroase, de culoare verde strălucitor.

Florile sunt mici, roz, bleu pal sau albe şi se adună în ciorchini de forma unei umbrele.

Frunzele superioare sunt fin divizate, cele inferioare sunt late şi trilobate.

Coriandrul se înmulţeşte prin seminţe, în condiţii de climat uscat şi cald. Pentru recoltarea de seminţe este semănat primăvara şi nu are nevoie de multă îngrijire. Se recoltează la cca. 90 de zile după însămânţare, imediat ce fructele sunt coapte, chiar înainte ca acestea să cadă. O indicaţie a momentului coacerii este apariţia aromei plăcute. Pentru frunze, planta se seamănă vara.

O particularitate a coriandrului este aceea că nu toate inflorescenţele ajung în acelaşi timp la maturitate. Cu cât plantele sunt mai viguroase şi au mai multe ramificaţii, fructele se coc treptat. Ele se recoltează când cel putin 70% din ele se colorează în galben, semn că seminţele sunt mature şi conţin o cantitate mare de ulei aromat.

Ca la orice plantă utilizată pentru uleiurile eterice, seminţele de coriandru se culeg în zile înnorate, de preferinţă dimineaţa sau seara, pentru a păstra intact procentul de ulei din seminţe.

Coriandrul este o plantă meliferă. Pentru a asigura sporirea producţiei de seminţe, trebuie să i se asigure prezenţa a cel puţin doi stupi la fiecare hectar. Mierea de coriandru este deosebit de parfumată şi are proprietăţi medicinale sporite.

Preferă un climat călduros şi mai degrabă uscat decât umed. Pentru obţinerea seminţelor, se plantează primăvara şi după circa 3 luni acestea se culeg înainte să cadă, moment în care conţinutul în substanţe aromatice şi terapeutice atinge nivelul maxim. Coriandrul (Coriandrum sativum) este o plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros pătrunzator şi fructe în formă de globuleţe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care seminţele uscate se întrebuinţează în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment. Poartă şi denumirile de chimen, puciognă, buruiană-pucioasă sau piper.

Coriandrul este o plantă inaltă de 40-100 cm, cu florile mici albe sau roz şi fructe globuloase bogate în uleiuri eterice.

Planta se cultivă pentru fructele utilizate în scopuri condimentare şi pentru extragerea uleiului sedativ. Fructele ajung la maturitate şi se recoltează în lunile iulie – august.

La origine este o plantă care creşte în Asia, pe dealuri însorite şi în zone nu foarte bogate în precipitaţii, utilizată de mii de ani în India, Iran şi China. Are seminţele uşor picante şi foarte bogate în ulei volatil, cu o aromă dulce şi oarecum grea. Interesant este că, atunci când sunt proaspete, seminţele de coriandru au un miros greu de suportat, pentru că pe măsură ce se usucă, să capete un parfum subtil (au un miros apropiat de cel al lăcrămioarelor). La noi, coriandrul creşte doar cultivat, nu se gaseşte spontan sau sălbăticit (sub-spontan). Tradiţional, seminţele sale sunt utilizate împotriva bolilor gastrice şi intestinale, însă studii recente validează folosirea lor în afecţiuni mult mai diverse, unde coriandrul are efecte uimitor de puternice.

Coriandrul este fructul cu sământă dublă al plantei anuale Coriandrum sativum L, din familia Umbeliferelor. Se cultivă la noi pe suprafeţe mai întinse în campia Dobrogei şi în alte regiuni ale ţării, iar aroma florilor acestei plante o include în grupa plantelor melifere.

În ţara noastră se cultivă coriandru în Câmpia Bărăganului, Olteniei, Câmpia şi Podişul Dobrogei.

Partea utilizată a plantei

Fructul (Fructus Coriandri) recoltat la maturitate, când are culoarea galben-brun deschis. Fruct glabru, globulos sau sferic cu diametrul de 4-5 mm, cu carpofor întreg şi două mericarpe (achene) concave la partea comisurală şi convexe la partea exterioară, de cele mai multe ori unite. Fiecare mericarp este prevăzut cu 5 coaste primare longitudinale, flexuos ondulate şi 4 coaste intercalate pronunţate şi crenelate. În partea superioară a fructului se observă stilopodul. Fructele au culoare galbenă sau galbenă-maronie-deschis. Mirosul şi gustul la fructele uscate aromat, caracteristic, plăcut. La cele verzi dezagregabile.

Seminţele din coriandru măcinate sunt utilizate în aromatizarea preparatelor din carne, în arta culinară şi în mod special la obţinerea uleiului de coriandru prin presarea la rece a seminţelor. Acest ulei este utilizat pe scară largă în industria săpunului şi parfumurilor.

Compoziţia chimică a seminţelor de coriandru (în procente).

Denumirea produsului Apă Substanţe azotoase Uleiuri eterice Grăsimi Substanţe neazotoase Pentozani Celuloză Cenusă

Seminţe

De coriandru 9,2 12,90 2,00 18,70 19,20 18,40 22,40 6,40

Aroma acestui condiment se datorează uleiului eteric pe care îl conţine şi care variază între 1,5 şi 2,0%. Acest ulei eteric este compus în proporţie de 60-80% din linalol, precum şi din pinen, dipenten, timol etc.

Seminţele din coriandru măcinate sunt utilizate în aromatizarea preparatelor din carne, în arta culinară şi în mod special la obţinerea uleiului de coriandru prin presarea la rece a seminţelor. Acest ulei este utilizat pe scara largă în industria săpunului şi parfumurilor.