Frunza

FRUNZA

Generalităţi

Morfologie

Anatomie

Frunza este organul vegetativ adaptat pentru funcţia de fotosinteză (vezi cloroplast!).

Ca şi rădăcina şi tulpina, frunza a apărut pentru prima dată, cu structură şi funcţii caracteristice, la ferigi. Unele alge şi muşchii frunzoşi, prezintă formaţiuni asemănătoare ( filoizi, frunzuliţe) – filogenetic.

Frunza ia naştere din ţesuturile meristematice ale vârfului vegetativ al tulpinii şi ramurilor acesteia. – ontogenetic.

Alcătuirea frunzei

Morfologia frunzei

Apariţia frunzelor din ramificaţii ale tulpinii = teloame (ipoteza telomică)

Forme de limb

Morfologia limbului: forme de limb, incizii

Polimorfism foliar = heterolifie – dispoziţia pe aceeaşi plantă, a unor frunze de forme diferite: piciorul cocoşului de apă, săgeata apei etc.

Marginea limbului poate să fie întreagă (liliac) sau să prezinte crestături (incizii).

În funcţie de profunzimea lor, aceste incizii sunt considerate

mici (când nu depăşesc un sfert din jumătatea limbului) sau

mari (când depăşesc un sfert din jumătatea limbului).

Inciziile mici sunt de mai multe feluri:

serate (cu dinţi şi crestături ascuţite – urzică);

dinţate (cu dinţi ascuţiţi şi crestături rotunjite – castanul comestibil);

crenate (cu dinţi rotunjiţi şi crestături ascuţite – muşcată);

sinuate (cu dinţi şi crestături rotunjite – fag).

Inciziile mari, în funcţie de modul de dispunere a nervurilor, sunt penate sau palmate.

La rândul lor, fiecare dintre aceste două tipuri poate fi:

lobate (cu incizii la un sfert din jumătatea limbului) – stejar, arţar;

fidate (cu incizii la mijlocul jumătăţii limbului) – scoruş, ricin;

partite (cu incizii depăşind jumătatea limbului) – traista ciobanului, ciocul berzei;

sectate (cu incizii care ating nervura mediană sau vârful peţiolului) – crizanteme, cânepă.

Marginea frunzei – incizii mici şi mari

Nervaţiunea

Nervaţiunea = venaţia reprezintă modul în care sunt dispuse nervurile în limbul frunzei. Se deosebesc cinci tipuri de nervaţiune, după cum urmează:

frunze uninerve – cu o singură nervură (brad, molid, pini);

nervaţiunea dichotomică – constă în bifurcarea repetată a nervurilor (Ginkgo biloba – arborele pagodelor);

nervaţiunea penată – de o parte şi de alta a nervurii principale, se dispun ca într-o pană, nervuri secundare (cireş);

nervaţiunea palmată – toate nervurile pornesc de la baza limbului, radiar, ca degetele de la o palmă (viţa de vie);

nervaţiunea arcuată – prezintă nervurile curbate (pătlagină);

nervaţiunea paralelă – nervurile sunt paralele (graminee).

Nervaţiunea frunzei

Morfologia frunzei: nervaţiune, forme, tipuri, margini, dispoziţia pe tulpină

Vârful limbului, nervaţiune, baza limbului

Anexe foliare

La baza peţiolului sau a limbului, unele frunze pot prezenta anexe foliare.

Stipelele (= stipule) sunt anexe foliare dispuse în pereche, la baza peţiolului. Apără mugurii de la axila frunzelor (măceş), se transformă în spini (salcâm) sau fac fotosinteză (mazăre). După prezenţa sau absenţa stipelelor, frunzele sunt stipelate sau exstipelate.

Ochreea (= ohreea) se prezintă ca un cornet care înconjoară internodul la bază şi este întâlnită la troscot şi plante din aceeaşi familie. Apără mugurii din axila frunzei.

Ligula este o prelungire a tecii, întâlnită la graminee, care împiedică pătrunderea apei şi a paraziţilor între teacă şi tulpină.

Auriculele (= urechiuşe) sunt expansiuni ale bazei limbului întâlnite la speciile de graminee.