Analiza Rețelelor Locale și Rețelelor Globale

Domeniu: Calculatoare

Conține 1 fișier: doc

Pagini : 24 în total

Cuvinte : 7914

Mărime: 547.37KB (arhivat)

Publicat de: Semenica Munteanu

Puncte necesare: 7

Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Melnic Radu

Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei al Republicii Moldova Universitatea Tehnică a Moldovei Catedra ATI

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

1. SCURT ISTORIC. RETELE DE CALCULATOARE 4
2 Rețeaua de calculatoare 6
3 Clasificarea rețelelor de calculatoare după centralizare 6
3.1 ARPANET 6
3.2 Metanet 7
4 Clasificare după topologie 7
4.1 Tipurile de topologii 7
4.2 Topologia Point-to-Point 8
4.3 Topologia Magistrală (BUS) 8
4.4 Avantajele Topologiei BUS 9
4.5 Topologia Star(stea) 9
4.6 Avantajele topologiei stea 10
4.7 Dezavantajele topologiei stea 10
4.8 Topologia Extended Star (Stea extinsă) 11
4.9 Topologia Mesh 11
5 Clasificare după modul de conectare 12
6 Clasificare după relațiile funcționale (arhitectura de rețea) 12
7 Clasificare după extindere 13
7.1 Rețele personale (Personal Area Network) 13
7.2 Rețele locale (Local Area Network) 13
7.3 Rețea academică (Campus Area Network) 15
7.4 Rețea metropolitană (Metropolitan Area Network) 16
7.5 Rețea de arie largă (Wide Area Network) 16
7.6 Rețea globală (Global Area Network) 18
8 Internetworking 19
9 Echipamente pentru realizarea rețelelor de calculatoare 20
9.1 Placă de interfață cu rețeaua (Network Interface Card, NIC) 20
9.2 Repeater 21
9.3 Ethernet hub 22
9.4 Hub - detalii tehnice 22
9.5 Hub - folosire 22
Concluzie 23
Bibliografie 24

Extras din proiect

1. SCURT ISTORIC. RETELE DE CALCULATOARE

Curînd după apariţia calculatoarelor electronice (1943), a demarat o cresc spectaculos. De exemplu, viteza de calcul se măreşte cu un ordin(de zece ori) la fiecare 5 ani, de la 1000 instrucţiuni pe secundă (ips) în 1945 la 1012ips = 1 Tips în 1995 şi 12,3 Tips în 2000. Însă în primii ani ele nici pe departe nu acopereau gama necesară de servicii în domeniu. Oferta era limitată de soluţiile adevărată revoluţie în industria informaţiilor. Performanţele calculatoarelor tehnologice existente.

Şi deja în 1954 au fost propuse soluţii arhitec 21121v2110v turale de creştere a performanţelor sistemelor de calcul. Sub conducerea savantului A.M.Leiner în Marea Britanie a fost construit primul complex de calcul SEAC+DYSEAC. Complexul conţinea două calculatoare diferite SEAC şi DYSEAC, interconectate în aşa mod, că fiecare dintre ele servea pentru celălalt ca unitate de intrare-ieşire a datelor. Astfel se efectua scimbul de informaţii între calculatoare, ele putînd opera pentru rezolvarea uneia şi aceleiaşi probleme. Experimentele au demonstrat că complexul de calcul se isprăveşte cu sarcini, irealizabile la cele două calculatoare dacă ele ar funcţiona aparte fiecare.

Complex de calcul se numeşte sistemul din mai multe unităţi de prelucrare a informaţiilor, plasate la distanţe relativ mici (pînă la zeci de metri) unele de altele. Primele au fost create complexele de calcul multicalculator – complexe de calcul din mai multe calculatoare interconectate, ce operează ca un sistem unic pentru realizarea unor sarcini comune. Fiecare calculator funcţionează sub dirijarea sistemului de operare propriu, existînd, totuşi, şi componente de coordonare a funcţionării sistemului de calcul în ansamblu.

Ulterior au fost construite diverse complexe multicalculator. Însă a rămas deschisă problema accelerării rezolvării unor probleme complexe, ce nu era posibil sau era dificil de divizat în părţi relativ autonome, pentru distribuire între calculatoarele unui complex multicalculator. Soluţia propusă constă în crearea complexelor multiprocesor – complexe de calcul ce conţin mai multe procesoare, operînd sub dirijarea unuia şi aceluiaş sistem de operare. Uzual ele sunt numite tot calculatoare, iar la performanţe ridicate – supercalculatoare.

Printre primele complexe multiprocesor au fost: PILOT (1958; institutul ANSI; 3 procesoare); LARC (1960; firma UNIVAC; 2 procesoare); Stretch (1961; firma IBM); D825 (1962; firma Burroughs; până la 4 procesoare şi 16 module de memorie operativă). Dintre aceste complexe numai D825 a fost un complex multiprocesor veritabil. De la el începe, practic, etapa creării complexelor multiprocesor. Au devenit larg cunoscute complexele multiprocesor ILLIAK-IV (1971; 64 procesoare; 200 Mips), Cray-1 (1976; firma Cray Research, 10 Bips); SP2 (1995; firma IBM; 1 Tflops); T3E 1200E (1997; firma Cray Research; 2,4 Tflops); ASCI White (2000; firma IBM; 12,3 Tflops) ş.a.

O problemă acută, apărută odată cu implementarea calculatoarelor, era multiaccesul la distanţă la resursele acestora. Nu orice unitate economică, nemaivorbind de multe persoane particulare, îşi puteau permite procurarea unor calculatoare proprii, ele fiind relativ scumpe. Soluţia propusă consta în creareasistemelor de teleprelucrare a datelor - un complex de calcul la care prin internediul mijloacelor de transfer date sunt conectate mai multe terminale. Într-un aşa sistem se asigură intrarea-ieşirea de date şi executarea de programe la distanţă. Primele sisteme de teleprelucrare a datelor au fost puse în funcţiune la începutul anilor’60.

Oricât de performante ar fi fost complexele de calcul, era imposibil de realizat în cadrul fiecăruia sau cel puţin a unuia din ele toate serviciile necesare utilizatorilor. Calculatoare se fabricau mai multe. La fiecare din ele se stocau ceva informaţii din diverse domenii. A devenit necesar schimbul operativ de informaţii la distanţă între mai multe calculatoare. În acest scop au fost construite reţelele de calculatoare – sisteme de calcul ce conţin mai multe calculatoare sau terminale (staţii), plasate fie şi la distanţă, care interacţionează prin intermediul unui sistem de transfer date ( fig.1)