Extras din proiect
Orice sistem de calcul este alcătuit din două componente, componenta hardware-reprezentată de totalitatea resurselor fizice, şi componenta software reprezentată de resursele logice necesare funcţionării acestuia.
Din punct de vedere fizic, partea cea mai importantă pentru un sistem de calcul este unitatea centarală de prelucrare(UCP), alcătuită din microprocesor şi memorie. Pe lângă aceasta, pentru a-şi putea atinge scopul pentru care a fost proiectat, orice sistem de calcul are nevoie de dispozitive de intrare ieşire (dispozitive inout), care fac legătura cu utilizatorul şi mediul exterior. Toate aceste componente ce alcătuiesc împreună suportul fizic pentru un sistem de calcul, au fost puse sub denumirea de componentă hardware. Insă aceasta nu ar putea funcţiona niciodată fără componenta software, totalitatea programelor şi instrucţiunilor definite de om. În orice sistem de calcul, resursele fizice trebuie să coopereze cu cele logice, pentru a putea satisface cererile utilizatorului în ceea ce priveşte introducerea sau recepţionarea datelor, stocarea acestora, precum şi prelucrarea informaţiilor.
La exterior, un calculator personal(PC) apare ca fiind alcătuit dintr-o unitate centrală, şi o serie de dispozitive periferice, conectate la aceasta, precum monitorul, tastatura, mouse-ul, imprimanta, etc. In cazul calculatoarelor portabile, de tip laptop, această impărţire nu mai este valabilă, toate componenetele aflându-se in interiorul aceleiaşi „carcase”.
Indiferent de tipul acestuia, desktop sau laptop, un calculator este alcătuit in principal din următoarele componente:
• Placă de bază (motherboard)
• Microprocesor
• Memorie internă
• Dispozitive de stocare (hard disk)
• Adaptor grafic
• Dispozitive de intrare:-mouse-ul, tastatura,
• Dispozitive de ieşire:-monitor(display),
În acest proiect voi prezenta fiecare dintre aceste componente ale unui calculator personal, importanţă şi modul în care funcţionează acestea.
Placa de bază
Placa de bază este piesa centrală a unui calculator, de care depind toate celelalte componente, ori fiind parţi integrate în aceasta, ori conectându-se, direct sau indirect, la ea. Este, alfel-spus, suportul pentru toate celelalte componente ale unui calculator.
Ea este alcătuita dintr-o placã pe care sînt gravate circuitele care permit comunicarea între componentele calculatorului. Pe placă se gasesc dispozitivele care permit montarea componentelor (soclu pentru procesor, slot AGP pentru placa video, sloturi PCI pentru alte dispositive IO, modem, placa de retea,), dispozitivele de conectare a unor componente (porturi seriale, paralele, USB, conectori ATA, etc.) dar şi componentele care sunt integrate în placa de bazã (de ex. placa de sunet,).
Plãcile de bazã se diferenţiaza dupã soclul ("socket") procesorului, care este denumit în mod obisnuit dupã numarul existent de contacte pentru pinii procesorului.
Componenta principală a unei plăci de bază este un ansamblu de microcircuite (numit chipset) a carui funcţie este de realizare şi optimizare a transferului de date între diferitele componente ale calculatorului (CPU, memoria RAM, hard-disk, etc Chipsetul placii de bază este alcãtuit de obicei din două chipuri: NorthBridge (responsabil cu transferul de date de la şi către processor, modulele de memorie, BIOS, placa grafică ) şi respectiv SouthBridge (responsabil cu transferul de date de la şi cãtre hard-disk, unitate optică , placa de sunet, unitate de discheta, piesele aflate în sloturile PCI, componentele conectate la porturile serial, paralel, USB şi PS/2). Cele douã cipuri sînt separate fizic dar comunica între ele printr-o magistrala speciala de mare viteza, "Direct Media Interface" (DMI) în cazul procesoarelor Intel.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Principalele Componente ale unui Calculator.ppt
- Principalele Componente ale unui Calculator.doc