Biodiesel

Proiect
8/10 (1 vot)
Conține 2 fișiere: doc, ppt
Pagini : 37 în total
Cuvinte : 7572
Mărime: 2.83MB (arhivat)
Publicat de: Noris Iacob
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Cobzaru Claudia

Extras din proiect

GENERALITĂŢI

În contextul scăderii resurselor globale de combustibili fosili convenţionali, care sunt consumaţi cu o viteză alarmantă de omenirea aflată într-o continuă creştere şi dezvoltare, în ultimele decenii, s-a acordat o atenţie deosebită valorificării materiilor prime regenerabile. S-a constatat că, datorită avantajelor pe care le prezintă, comparativ cu combustibilul diesel provenit din petrol, biodieselul este una dintre cele mai promiţătoare alternative la combustibilii convenţionali, datorită avantajelor pe care le prezintă şi anume: este mai puţin poluant, este biodegradabil şi poate fi obţinut dintr-o mare varietate de materii prime vegetale. Mai mult, conform unei directive a Uniunii Europene, statele membre sunt obligate să înlocuiască treptat combustibilul tradiţional utilizat în transport, cu biocombustibil, astfel încât până în anul 2020, carburantul biodiesel să reprezinte 20% din consumul total.

MATERII PRIME

Materiile prime care stau la baza obţinerii biodieselului pot fi atât uleiurile vegetale cât şi grăsimile animale. Dintre uleiurile vegetale se pot aminti cele de rapiţă, floarea soarelui, soia, sau palmier, care sunt şi cele mai utilizate, iar dintre grăsimile animale: seul de vită, untura sau uleiul de peşte. De asemenea ca materie primă se mai pot utiliza uleiurile ce rămân în urma unor operaţii de obţinere a produselor de fast food.

Trebuie menţionat faptul că uleiurile vegetale, amintite anterior pentru obţinerea biodieselului, sunt foarte importante şi în alimentaţie. Spre exemplu, uleiul de rapiţă este sărac în grăsimi saturate dar foarte bogat în grăsimi monosaturate, iar uleiul de soia conţine foarte multe grăsimi omega 3 şi este perfect pentru o masă sănătoasă. În cele ce urmează vom prezenta câteva caracteristici ale materialelor vegetale din care provin.

1. Rapiţa.

Uleiul de rapiţă este cel mai folosit în Europa pentru producţia de biodiesel (80%), iar ţările cu culturi importante de rapiţă sunt: Franţa, Germania, Marea Britanie, Austria, Polonia, Ucrania, Italia si Cehia. Pe lângă ulei, din rapiţă se mai obţine şi şrot utilizat în hrana animalelor (30-35kg srot/100 Kg seminte de rapita). Sub aspectul productiei de ulei combustibil, rapita ocupă locul V în topul plantelor oleaginoase din Romania.

2. Floarea soarelui

Aceasta este cultivata in mai multe tari europene, însă cei mai mari producători sunt: Franta, Ungaria si Spania. S-a constatat că din 4,1 mil. tone seminte de floarea soarelui se obtin 1,8 mil. tone de ulei.

3. Soia

Aceasta este cultivata in cateva tari europene, iar datorită reformelor din agricultură şi anume în Italia, Spania şi Portugalia, fermierii au fost încurajaţi să cultive soia în loc de sfeclă roşie, fiind motivaţi şi de investiţiile mari care se fac în culturile de plante utilizate pentru producerea biodieselului.

4. Uleiul de Palmier

Acesta este obtinut din fructele sau din arborele de palmier, crescând în ţările tropicale ca Malaiezia sau Indonezia. În ultimii ani, importurile de ulei de palmier s-au dublat, acestea ajungând la 2,1 milioane tone in 2007. Este folosit atat in producerea de biodiesel cat si in industria alimentara.

Deşi în literatura de specialitate există numeroase studii cu privire la utilizarea acestor uleiuri ca materii prime pentru obţinerea biodieselui, totuşi s-a constatat că şi uleiurile necomestibile pot fi utilizate pentru producerea acestuia. În sprijinul acestei afirmaţii vom prezenta în continuare diferite materiale vegetale care stau la baza obţinerii uleiurilor şi care au fost studiate în ultimii ani:

5. Jatropha curcas L.

Jatropha curcas L. este un arbore care poate ajunge la o înălţime de 5-7 m şi apartine familiei Euphorbiacea [Kibazohi O.,Sangwan RS,2013, Syers JK,Wood D.,ThongbaiP.,2013]. Este o planta rezistenta la secetă şi se găseşte în Mexic, America Centrală, Africa, India, Brazilia, Bolivia şi Peru [Azam MM,Waris A,Nahar NM.,2013, Achten WMJ,Verchot L. si altii,2013]. Aceasta poate trăi 30-50 ani, producând seminţe după 12 luni şi ajungând la o productivitate maximă în 5 ani. În functie de soi, semințele decorticate de Jatropha conțin în jur de 43-59% ulei [NoSY ,2013].

6. Pongamia pinnata L.

Pongamia pinnata L. este un arbore vesnic verde, de dimensiuni medii apartinand familiei de leguminoase, care creste in subcontinentul Indian si în Sud-Est Asiei. Cu toate acestea, el a fost cultivat cu succes în regiunile tropicale umede si în unele regiuni din Australia şi SUA [Pinzi S. ,Garcia IL,Gimenez FJL, si altii 2013, Karmee SA,Chadha A. ,2013]. Uleiul ce se obţine din acest arbore este maro-roșcat, bogat în materii nesaponificabile și acid oleic şi este recunoscut ca o sursă viabilă de ulei ce se utilizează în industria biodieselului [SanfordSD,WhiteJM, si altii, 2013].

Preview document

Biodiesel - Pagina 1
Biodiesel - Pagina 2
Biodiesel - Pagina 3
Biodiesel - Pagina 4
Biodiesel - Pagina 5
Biodiesel - Pagina 6
Biodiesel - Pagina 7
Biodiesel - Pagina 8
Biodiesel - Pagina 9
Biodiesel - Pagina 10
Biodiesel - Pagina 11
Biodiesel - Pagina 12
Biodiesel - Pagina 13
Biodiesel - Pagina 14
Biodiesel - Pagina 15
Biodiesel - Pagina 16
Biodiesel - Pagina 17
Biodiesel - Pagina 18
Biodiesel - Pagina 19
Biodiesel - Pagina 20
Biodiesel - Pagina 21
Biodiesel - Pagina 22
Biodiesel - Pagina 23
Biodiesel - Pagina 24

Conținut arhivă zip

  • Biodiesel.doc
  • Biodiesel.ppt

Alții au mai descărcat și

Coroziunea

6. METODE DE PROTECTIE ANTICOROSIVA A MATERIALELOR METALICE Protectia împotriva coroziunii reprezinta totalitatea masurilor care se iau pentru a...

Hidrocarburi aciclice saturate (Alcani)

Hidrocarburile aciclice saturate numite alcani sau parafine, au formula generala CnH2n+2. Conform cu aceasta formula fiecare termen din seria...

Celuloza

CELULOZA este polizaharida cea mai raspindita in natura. Ea corespunde formulei(C6 H10 O5)n, in care n are valori cuprinse intre 700-800 si...

Te-ar putea interesa și

Analiza Tehnologică a Proceselor de Obținere a Biodieselului

1. Scurt istoric În anul 1892 inginerul german Rudolf Diesel (1858-1913) a brevetat un motor cu ardere internă, economic, care funcţiona după...

Aspecte de mediu la o instalație de producere a biodieselului

Introducere Degradarea continuă a mediului înconjurător precum şi schimbările climatice survenite în ultimele decenii au conştientizat omenirea...

Biodiesel

1. Introducere Biodieselul este un combustibil alternativ ce provine din surse regenerabile, este biodegradabil și netoxic iar folosirea acestuia...

Modelarea și Optimizarea Procesului de Obținere a Biodieselului

1. MEMORIU JUSTIFICATIV Înlocuirea combustibililor fosili cu biocombustibili este o tendinţă ce s-a definit în contextul creşterii preţului...

Procedee de obținere a biodieselului

CAPITOLUL I I.1. INTRODUCERE Biodiesel este numele dat pentru combustibilul creat prin conversie chimica a grasimilor animale si uleiurilor...

Calcul tehnico economic al procesului de obținere a biodieselului din ulei de gătit rezidual

Capitolul 1. Caracteristicile produsului finit biodieselul Biodieselul este un lichid de culoare galben deschis până la galben închis, practic...

Proiectarea unei Instalații de Fabricare a Biodieselului din Ulei Vegetal de Floarea Soarelui

CAPITOLUL 1-Introducere 1.1-Generalități Biodieselul nu este un compus nou de sinteză, acesta fiind aproape contemporan cu automobilul. În 1900...

Obținerea biodieselului din soia

Capitolul I. Generalitati 1.1. Istoric, origine, importanta Soia este una dintre cele mai vechi plante de cultura, originara din China, unde era...

Ai nevoie de altceva?