Reologia produselor de îngrijire a părului

I. Aspecte generale

În anul 1929 Societatea Americană de Reologie a acceptat definiţia dată de E.C. Bingham "reologia este studiul deformării şi curgerii materiei". Dar acest obiect de studiu aparţine şi altor ştiinţe care derivă din ramura de bază a fizicii: mecanica. De asemena, poate fi remarcat că şi curgerea este un tip de deformare. Reiner, remarcând tautologia, defineşte reologia ca ştiinţa ce se ocupă cu studiul deformării materialelor, incluzând şi curgerea. Nici această definiţie nu este însă completă. Analizând obiectul reologiei, interferenţa ei cu ştiinţele adiacente şi precizându-se locul ei în asamblul ştiinţelor ce studiază curgerea şi deformarea corpurilor s-a propus următoarea definiţie: "Reologia este ştiinţa ce studiază interdependenţa între solicitările mecanice, răspunsul corpurilor şi proprietăţile acestora". Această ştiinţă stabileşte modelele matematice care formează funcţia răspuns a unui corp supus la solicitari. O forţă sau un sistem de forţe aplicat unui corp conduce la mişcarea acestuia. Mişcarea corpului poate consta în deplasări sau/şi deformari. În general, deplasarea nu modifică poziţia relativă a elementelor ce formează corpul, dar modifică poziţia acestuia, în raport cu un sistem de referinţă exterior. Ea constă din translaţia sau/şi rotaţia corpului. În alte condiţii, prin aplicarea unei forţe sau a unui sistem de forţe, corpul poate fi deformat, ceea ce determină modificarea poziţiei relative a elementelor constituiente. Un corp este deformat atunci când sub acţiunea solicitărilor se modifică forma sau/şi volumul. Deformarea, în cazul solidelor, are loc până la atingerea echilibrului între forţele interne şi externe, în timp ce fluidele, prin aplicarea unei forţe anizotrope şi neomogene, nu ajung la o deformaţie de echilibru. Gradul de deformare se schimbă continuu în timp. Deformaţia a cărei valoare creşte continuu şi nu se mai recuperează după îndepărtarea forţei se numeşte curgere. Fluidele opun rezistenţe mici la deformare, iar forţele de frecare internă, ce iau naştere în timpul curgerii, diminuează viteza de deformare. Sub acţiunea unei forţe viteza de deformare a fluidelor creşte până ce se stabileşte echilibrul cu forţa de frecare, după care viteza de deformare rămâne constantă. Răspunsul corpurilor la solicitări mecanice este funcţie de proprietăţile lor şi poate fi:

- neelastic (rigid) - deformaţia este egală cu zero;

- perfect elastic - deformaţie temporară recuperabilă;

- pur vâscos - deformaţie permanentă nerecuperabilă;

- simultan elastic şi vâscos - deformaţie parţial temporară, parţial permanentă;

- succesiv elastic şi vâscos - deformaţie temporară sau/şi permanentă;

- nevâscos - deformaţie permanentă pentru solicitare egală cu zero.

Curgerea este un proces cheie în majoritatea operaţiilor specific tehnologiilor de sinteză şi prelucrare a compuşilor din produsele cosmetice. Apelul la reologie este indispensabil dată fiind contribuţia acesteia la elucidarea comportării în curgere a diverselor produse cosmetice.

Reologia este o ştiinţă fundamentală pluridisciplinară, consacrată studiului răspunsului intern al materialelor reale la eforturi.

Obiectivul reologiei este de a realiza principii generale şi presupuneri ce pot fi folosite in deducerea relaţiilor cantitative între cantităţile ce se măsoară.Reologia s-a dezvoltat ca o ştiinţă ce studiază materialele cu proprietăţi intermediare între proprietăţile corpurilor elastice şi cele ale lichidelor vâscoase. Aceste materiale considerate ca extremităţi sunt studiate cu ajutorul teoriei elasticităţii şi hidromecanicii lichidelor vâscoase.Reologia se interesează de un număr mare de materiale: metale şi aliaje, plastice şi cauciucuri,produse petroliere (bitumuri, asfalturi, uleiuri), soluri (nisip, argilă, nămol), roci (naturale şiartificiale), sticlă, lemn, vopsele, masticuri, cerneală, lipici, creme farmaceutice şi cosmetice, produse alimentare, substanţe biologice

Studiile reologice au ca obiective principale:

- studiul teoretic al diverselor legi de comportare (studiu macroscopic);

- studiul influenţei structurii materiei asupra acestui comportament: molecule, reţeacristalină, granulaţie (studiu microscopic);

- cercetarea experimentală a materialelor reale, cercetarea şi interpretarea unor fenomene naturale în care intervine curgerea (de exemplu: gheţarii, nucleul central al Pământului şipropagarea oscilaţiilor seismice, destinderea rocilor etc.).Corpurile reale, de structură complicată, au adesea o comportarea complexă sub acţiunea forţelor exterioare de forfecare, comportare în care se recunoaşte suprapunerea diferitelor tipuri de curgere.