Politici nutriționale și alimentare promovate pe plan european

CAP.I.POLITICI NUTRITIONALE SI ALIMENTARE: DELIMITARI CONCEPTUALE

În prezent, preocupările instituţiilor naţionale şi internaţionale pentru problema globală a alimentaţiei s-au materializat în influenţa pe care o exercită – în acest domeniu fundamental - iniţiativele adoptate în contextul politicilor alimentare la toate nivelurile.

Necesitatea adoptării şi implementării politicilor alimentare şi nutriţionale este evidentă, însă oportunitatea şi eficacitatea acestora depind de fundamentarea realistă, pe baze ştiinţifice, precum şi de integrarea lor coerentă în planul dezvoltării economico-sociale a societăţii.

Politicile alimentare şi nutriţionale sunt implicate în realizarea ofertei de mărfuri alimentare la nivel micro- şi macroeconomic, în corelarea ofertei cu cererea în plan economic, dar şi metabolic [47], având în vedere impactul progresului tehnico-ştiinţific şi imperativul protecţiei consumatorului.

În acest context, considerăm că pentru îndeplinirea dezideratului securităţii alimentare, în cadrul economiei alimentare trebuie să se întreprindă o serie de acţiuni ample, complexe, astfel:

-studiul evoluţiei consumului alimentar în raport cu diferitele stadii de

dezvoltare socio-economică;

-evaluarea nevoilor alimentare reale;

-determinarea reacţiilor cererii alimentare în raport cu: creşterea nivelului populaţiei,creşterea gradului de urbanizare, mutaţiile socio-profesionale, evoluţia resurselor alimentare şi modificarea preţurilor etc.

Concluziile acestor studii economice, corelate cu studiile nutriţionale, constituie fundamentul ştiinţific necesar formulării obiectivelor politicilor nutriţionale şi alimentare

În cadrul politicilor alimentare - de al căror impact depinde, în ultimă

analiză, starea nutriţională a populaţiei (fig. nr. 51) - se pot distinge două tipuri de intervenţii :

A) intervenţii privind aprovizionarea şi calitatea produselor; acestea urmăresc să pună la dispoziţia consumatorilor produse alimentare în cantităţi suficiente şi de o calitate satisfăcătoare prin politici cantitative, care includ în special politicile agricole şi comerciale;

B) intervenţii care se raportează direct la consumator şi la capacitatea sa de consum; acestea tind să mărească puterea de cumpărare alimentară până la un prag care să permită satisfacerea nutriţională şi/sau să sporeascăcapacitatea sa de a consuma, prin intermediul transferurilor directe în natură (autoconsum).

Fig. nr. 51: Relaţiile dintre politica alimentară şi starea nutriţională a populaţiei

Politica alimentară se poate defini ca un ansamblu coerent de principii obiective, priorităţi şi decizii adoptate de stat şi aplicate de către instituţiile lui în cadrul unui plan de dezvoltare naţional pentru a asigura întregii populaţii alimentaţia raţională necesară şi condiţiile sociale, culturale şi economice indispensabile unei nutriţii convenabile bunei stări a sănătăţii.

Politicile alimentare în sens strict reprezintă intervenţiile guvernamentale care vizează restabilirea dezechilibrelor alimentare datorate, în principal, insuficienţei, întrucât dezechilibrele alimentare datorate excesului generează, de regulă, măsuri guvernamentale mai puţin consistente

Politica nutriţională vizează asigurarea unui echilibru între trebuinţele fiziologice de consum alimentar şi aportul de nutrienţi pentru satisfacerea acestora. Politica nutriţională însoţeşte politica economică şi alimentară în scopul ameliorării calităţii nutriţionale a aportului alimentar, al protecţiei consumatorului şi reducerii riscurilor nutriţionale în societăţile abundenţei sau în societăţile penuriei.

În fundamentarea politicilor alimentare şi nutriţionale sunt utilizate normele

de nutriţie ale populaţiei ce pot servi la evaluarea volumului şi structurii necesarului în alimente - bază, respectiv a resurselor agroalimentare necesare pentru a fi transformate în alimente direct ingerabile, dar şi a volumului şi structurii nutrienţilor necesari. De aici - importanţa corelaţiei politică alimentară -

politică agricolă, întrucât aceasta din urmă poate acţiona în vederea creării disponibilităţilor de materii prime agroalimentare.