Extras din proiect
Alegeti trei titluri de reclame pentru produse din aceeasi categorie si analizati-le din punct de vedere stilistic.
1. Nume de marca: EBEL (categoria ceasuri)
Titlu: “The architects of time”
Text: “E type. Automatic movement, water resistant to 100m ”
Format de reclama: fereastra
La nivel fonetic, titlul nu prezinta particularitati, fiind o afirmatie simpla, clara, concisa.
La nivel semantic-lexical, efectul persuasiv al titlului e dat de metafora pe care o exprima: firma “Ebel” se pozitioneaza deasupra uneia dintre marile coordonate ale universului: Timpul. Este bine stiuta obsesia omului de a masura clipele si nostalgia pe care o determina constientizarea faptului ca acesta trece intr-un mod ireversibil (motivul romantic – “fuggit irreparabile tempus”).
Cum spuneam, cei de la Ebel se autoproclama “arhitectii timpului”, idee pe care o exprima prin reclama atat direct, la nivelul titlului, cat si indirect, la nivelul imaginii: aproximativ jumatate din imaginea reclamei surprinde un detaliu mult marit din bratara ceasului, bratara lucrata cu mare finete, ale carei zale sunt in forma logotipului(Є).
Nici la nivel sintactic titlul nu prezinta particularitati notabile; el face foarte bine parte din acea categorie de titluri care au o “identitate expresiva” mai slaba si care indreapta atentia destinatarilor spre celelalte componente ale reclamei, facilitand accesul la ansamblul mesajului.
Desi nu este prezent nici un pronume in tot ceea ce inseamna “text scris” in aceasta reclama, se subintelege mesajul ce porneste de la “noi”(firma producatoare de ceasuri Ebel), catre “tu” (receptor). Este accentuata astfel structura temperata, mai precis caracterul informational al situatiei de comunicare.
2. Nume de marca: MONT BLANC (categoria ceasuri)
Titlu: “ New Look. New Mood.New Times”
Slogan: “The Art of Writing Your Life”
Format de reclama: vinieta
La nivel sintactic, titlul poate fi analizat din punctul de vedere al structurii sale binare:”New Look. New Mood. New Times”, formata din trei secvente. Fiecare secventa e marcata prin punct, fiindu-i subliniata astfel individualitatea. Simetria e realizata cu ajutorul adjectivul “new”, plasat de fiecare data in pozitie initiala; substantivul pe care il insoteste fiind, de fiecare data, altul: “Look”, “Mood”, “Times”.
Ideea ce se desprinde de aici este aceea ca firma Mont Blanc se pozitioneaza ca o firma inovatoare, ce cauta sa imbunatateasca imaginea produselor sale (New Look), o firma care este preocupata de starea interioara a utilizatorilor produselor sale (New Mood), si, in sfarsit, o firma care se adapteaza la cerintele generatiei tinere (New Times).( nivelul semantic-lexical)
Simetria titlului este realizata atat prin elemente de structura, cat si de compozitie; nu numai adjectivul “new” se repeta, dar si substantivele pe care le determina sunt asemanatoare (nivelul fonetic): New L-o-o-k, New M-o-o-d. Atat “mood”, cat si “look” sunt substantive scurte, a caror grafie “oo” se transpune sonor in “u” lung [u:].
Mesajul din titlu e completat de reprezentarea vizuala a produsului: imaginea unui ceas, alaturi de care este asezat un stilou elegant. Daca vrei sa fii la moda, in pas cu tendintele perioadei in care traiesti, trebuie sa ai un ceas “Mont Blanc”!
Relatia “noi-tu” nu este sesizabila la nivelul titlului, ci mai degraba la nivelul sloganului: “The art of writing your life”. Referentului utilizator i se sugereaza sa faca o arta din (pe)trecerea timpului, avand ca accesoriu un ceas Mont Blanc.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Psihologia Publicitatii.doc