Psihologia Publicului și Manipularea

INTRODUCERE

Rolul determinant asupra societăţii al psihicului sau mai precis al psihicului individual, dar integrat în societate şi înrâurit profund de vieţuirea „împreună cu alţii”, se concretizează în acţiuni, activităţi - coerciţiuni sau schimbări de direcţie etc. – dar în mare măsură se exercită prin comunicare, prin limbaj. Comunicarea - „motorul” vital, complex şi imens al societăţii, este realizată prin limbajul uman, cu preponderenţă verbală.

Un emiţător intenţionând să transmită cuiva o informaţie, recurge la semnele cunoscute şi de receptor, preluate dintr-un cod comun şi codifică informaţia. Aceasta circulă către receptor sub formă devenită concret sensibilă, adică „mesajul” (cuvinte, fraze etc.), pe care receptorul îl va decodifica (tot prin procese psihice proprii fiinţei umane: prin înţelegerea cuvintelor) şi captează astfel informaţia transmisă de emiţător, pe cât posibil fără pierderi prea mari.

Actul real de comunicare nu are loc în „vid”, ci se petrece într-o situaţie concretă, cu tot ce presupune aceasta, numind acest cadru referenţial: context. Realizarea actului de comunicare corect şi complet este posibilă numai dacă partenerii ţin seama de: condiţia deschiderii către dialog, ca şi, fie în dialog, fie în monolog, de faptul c mai presus de orice contează cui se adresează (adaptarea la partener, la cunoştinţele lui etc.), deci cum te adresezi în funcţie de acel „cui” şi de scopul comunicării (de a transmite informaţii reale, corecte, astfel realizându-se şi credibilitatea comunicării). Dacă se mai adaugă politeţea (respectarea statutului fiecărui partener), atracţia (în marginile eticii), se poate aplica un asemenea compendiu comunicaţional chiar dacă şi în cea mai „manipulatoare” formă de comunicare, acea a publicităţii.

Comunicarea, limbajul pot servi la diverse modalităţi de influenţare – prin îndrumare (inclusiv cea educativă), argumentare pentru luarea deciziilor individuale. Formele de influenţare sunt persuadarea benignă (adică în interesul echilibrat al adresantului su cel puţin în acela al ambilor parteneri), admonestarea, sancţionarea, inducerea de teamă, şi cea mai insidioasă formă de influenţare - manipularea.

Capitolul I

Manipularea

- modalitate de influenţare -

Instrumentul manipulării cel mai des folosit este limbajul. Exista lucrări de referinţă privind manipularea. Ca prime delimitări definitorii, reţinem buna subliniere făcută de un adept al „Lingvisticii pragmatice”, J.Mey, care în capitolul privitor la Language and manipulation, scrie că aceasta înseamnă „a face pe oameni să se comporte într-un anumit mod fără ca ei s-o ştie şi poate chiar împotriva dorinţelor şi intereselor lor majore. Acţiunea de manipulare poate da numai iluzia de libertate, de „alegere liberă”, dar sunt de fapt situaţii paradoxale de supunere forţată cu alegere liberă, astfel încât individul face ceea ce se aşteaptă de la el, parând că este o situaţie de libertate.

Tehnicile de manipulare în limbaj constat în selectare din realitatea istorică ţi prezentarea lor, a acelor elemente care susţin cel mai bine ipoteza pe care manipulatorii vor s-o demonstreze.

Manipularea prin comunicare ca proces psihologic în mecanismele de inducere a ei şi, mai departe, a reacţiilor pe care le poate declanşa în individul manipulat, poate fi exercitată în diverse moduri. Şi anume, de la căile psihanalitice de acţiune asupra subconştientului sau chiar a căilor hipnotice, până la unele intervenţii educative, dar şi prin ceea ce se numeşte „căi insidioase”, de introducere în psihicul individului a unor idei, convingeri, fără voia ori ştirea lui.

Cauzele recurgerii la manipulare sunt diverse, cel mai adesea fiind de natură politică, economică, financiară, comercial-publicitară, religioasă, ideologic-dogmatică.

Acţiunile întreprinse cel sau cei care recurg la manipulare tins sa ascundă realitatea sau situaţia dată prin mascarea ei. Iar limbajul oferă acest mijloc.

Mascarea este deci instrumentul de bază al manipulării prin limbaj-comunicare. Pe de o parte „beneficiarul” ajunge sa se complacă în aceasta stare de stereotipe, sa se lase manipulat fără sa ştie ca o face. Pe de altă parte, caracteristica manipulării propriu-zise, este utilizarea acestor strategii comunicaţionale nu în folosul influenţatului, al individului-destinatar, ci în folosul influenţatorului, adică al manipulatorului.

Numeroase lucrări de specialitate n-au clarificat încă raportul exact dintre manipulare şi război psihologic. Părerile merg de la sinonimia termenilor până la opoziţia lor. Mai mult decât atât: în loc de război psihologic (termen la care se tinde a se renunţa), se folosesc şi alte concepte, cu acelaşi înţeles: lupta sau agresiune psihologica, operaţii/acţiuni psihologice sau chiar război informaţional.

Războiul psihologic este o parte componenta a războiului modern. El a devenit o generalizare şi permanentizare a violentei, un nou gen de arma: arma psihologica. El se circumscrie conceptului mai larg de influenta sociala. Influenta reprezintă un fenomen fundamental al vieţii individuale şi sociale, vizând modificarea atitudinilor şi comportamentelor unor grupuri sau persoane. Indiferent de denumire, această nouă formă de război a devenit tot mai eficientă, iar ideea că victoria poate fi obţinuta şi fără arme, doar prin convingere – manipulare nu este nouă. Dacă agresiunea psihologică mai urmăreşte şi punctele sensibile, nevralgice ale adversarului, perspectiva de a provoca panica, derută, confuzie, capitulare, este foarte mare.