Comunicarea în Cadrul Campaniilor Politice

I.Comunicarea politica

Comunicarea politică s-a impus ca disciplină de studiu relativ recent şi este definită ca o activitate strategică, specializată, care necesită competenţe diverse şi tipuri diferite de resurse.R. Negrine definea comunicarea politică drept „un sistem complex de comunicare a informaţiei politice centrat pe practici jurnalistice, pe o anumită socializare politică a societăţii şi pe democratizarea instituţiilor statului”.D. Wolton propune următoarea definiţie pentru comunicarea politică: „un spaţiu în care se relaţionează discursurile contradictorii a trei actori care au legitimitatea de a se exprima în mod public asupra politicii: oamenii politici, ziariştii şi opinia publică, prin intermediul sondajelor de opinie” (Les contradictions de l’espace public mediatisé, 1992). Comunicarea politică este o interacţiune între actorii politici, mass media, public, electorat, care utilizează o serie de coduri şi ritualuri cu scopul de a produce vizibilitatea domeniului politic. În prezent, comunicarea politică este din ce în ce mai standardizată la nivelul formelor, regulilor, strategiilor.R. Negrine denumeşte această standardizare drept o „americanizare a comunicării politice” (The Communication of Politics,1996). Modelul, apărut în spaţiul public american şi difuzat apoi spre democraţiile vest-europene, include o serie de strategii comunicaţionale pe baza cărora politicienii susţin schimbul discursiv cu presa, publicul, contracandidaţii. Modelului american i se reproşează dezvoltarea comercializării politicului şi este considerat un fenomen cu efecte contradictorii, un fenomen care poate să democratizeze, dar şi să confişte acţiunea politică.Americanizarea comunicării politice este un concept controversat.Încă nu s-a stabilit clar dacă este un model cu circulaţie globală sau este vorba doar de strategii de comunicare apărute în Statele Unite ale Americii şi adaptate la diferite contexte, în funcţie de specificul naţional.

Factorii care influenţează comunicarea politică sunt:

a. socioculturali: deprinderi sociale, norme culturale, instituţii;

b. economici: ţin de resursele aflate la îndemână pentru a crea canale eficiente de comunicare sau pentru limitarea puterii altor mijloace de informare;

c. istorici: sunt determinanţii comunicaţionali care ţin de evoluţia specifică unei colectivităţi, de istoricul şi dezvoltarea presei locale, de istoria şi influenţele de natură istorică asupra presei;

d. politici: structurile de influenţă informaţională se modifică şi în funcţie de sistemul existent.

Comunicarea politică utilizează mass media ca un canal colateral de informare, principalele sale forme de exprimare fiind cele informaţionale şi cele politice, care se manifestă la nivelul structurilor politice. Campania electorală este cea mai complexă îmbinare între toate tehnicile de promovare din întreg spaţiul comunicaţional contemporan. Aceasta este bazată pe idei fiind o sumă de acţiuni care au drept scop determinarea unur grupuri de votanţi să susţină aceste idei. Ca în orice altă competiţie există învinşi şi învingători, însă, prin natura procesului, întotdeauna vor exista mai mulţi dezamăgiţi decât satisfăcuţi de rezultatul scrutinului. Campaniile electorale au constituit de-a lungul timpului un subiect de analiză atât pentru mediul academic cât şi pentru consultanţii care activează în acest domeniu. Cercetătorii din mediul universitar sunt interesaţi să explice de ce votează alegătorii în vreme ce consultanţii încearcă să identifice în permanenţă noi metode de a determina alegătorii să voteze într-un anumit sens. Cercetătorii sunt interesaţi să afle cine sunt cei care contribuie cu bani la campanie şi care sunt motivele care îi determină să facă acest lucru, în vreme ce consultanţii sunt interesaţi de diversificarea metodelor de a convinge oamenii să contribuie financiar. Aceste două perspective sunt diferite dar sunt ambele necesare pentru a înţelege derularea unei campanii electorale. În esenţă, campaniile electorale au drept scop, informarea electoratului cu privire la oferta politică şi persuadarea pentru a-i influenţa sau configura opţiunea electorală. Practic, campaniile electorale au rolul de a determina electoratul să voteze într-un anumit sens şi pentru atingerea acestui scop se folosesc de toate mijloacele de comunicare specifice publicităţii comerciale.Costisitoare, antrenante, zgomoase si spectaculoase în acelaşi timp campaniile scot, aşa cum sublinia Ron Faucheux, ce este mai bun şi ce este mai rău din oameni. Cu toate că sunt uneori foarte agresive şi depăşesc limitele eticii şi - uneori -ale bunului simţ ele promovează alegerile, pivotul în jurul căruia gravitează democraţia. Particularităţile acestei forme de promovare faţă de celelalte realităţi ale universului comunicaţional sunt:

a. simultaneitatea campaniilor (În mod normal, când se lansează un produs comercial pe piaţă, campania de promovare nu este desfăşurată simultan cu alte campanii de promovare ale tuturor celorlalte produse concurente. Campania electorală a unui candidat are loc simultan cu toate campaniile electorale ale celorlalţi candidaţi);