Comunicarea non-verbală La Măruță

Într-o comunicare orală, 55 % din informație este percepută și reținută prin intermediul limbajului non-verbal ( expresia feței, gesturile, postura corpului etc. ), 38 % prin intonație și inflexiunile vocii și doar 7 % din comunicarea orală reprezintă cuvintele. De cele mai multe ori, limbajul corpului poate spune mult mai multe despre o persoană decât vorbele acesteia.

1. Comunicarea prin intermediul gesturilor ( Kinetică )

Kinetica a fost definită de unii autori ca fiind studiul mişcărilor corpului care oferă informaţii suplimentare în lipsa unui discurs. Este de menţionat însă că acesta este o definiţie incompletă; gesturile oferă informaţii nu doar în lipsa cuvintelor, ci şi în completarea lor. Gesturile au, în raport cu planul verbal, funcţii de accentuare, de completare, de contrazicere, de reglaj, de repetare sau de substituire.

O altă clasificare mult citată este cea potrivit căreia gesturilor pot fi:

a) Embleme - mişcări care substituie cuvintele şi pot constitui un limbaj de sine stătător. Ele sunt determinate cultural și au un sens precis în cadrul unei anumite societăți sau grup: degetul mare orientat în sus, semnul V etc.

b) Ilustratori - îndeplinesc deopotrivă funcția de însoțire și de completare a comunicării verbale: mişcări verticale ale mâinii, indică obiecte, locuri, persoane, desenează în aer forma obiectelor despre care se vorbeşte etc. Acest gest ilustrator este făcut de moderator în timp ce spune “Toată România zâmbește”.

c) Gesturi de reglaj - dirijează, controlează și întrețin comunicarea. Au funcție expresivă și fatică, deoarece oferă continuitate comunicării, iar emițătorului îi este permis să-și ajusteze enunțarea în funcție de reacțiile interlocutorului: datul din cap, contactul vizual, schimbarea poziției.

d) Manifestări afective - exprimă stările sufleteşti prin care trece emiţătorul. Fiind puţin controlabile conştient, sunt cei mai buni indicatori asupra stării emoţionale adevărate a interlocutorului: mimici, mișcări ale membrelor.

e) Adaptatorii - mişcări ce răspund unor necesităţi umane, nu de comunicare, și apar indiferent de prezența sau absența observatorilor. Autoadaptatorii sunt mișcările orientate spre propriul corp: frecarea sau atingerea feței. Manipulările de obiecte (pix, foi de scris, cravată, haină, pahar), răsucirea şuviţei de păr, mişcatul ritmic al piciorului, atingerea urechilor, nasului, roaderea unghiilor, au rolul de descărcare şi echilibrare psihică. În timp ce vorbește, Măruță manevrează acel creion, în mod involuntar, deoarece de cele mai multe ori, vorbitorul nu este conștient de aceste gesturi.