Estetica publicațiilor în presa scrisă

I. Delimitări conceptuale

Prezenta lucrare se concentrează asupra delimitării a ceea ce reprezintă estetica, în general, urmând apoi să fie dezvoltate conceptele cu privire la designul publicaţiilor în presa scrisă, teorie susţinută cu exemple relevante.

Pentru Nicolai Hartmann estetica este un mod de cunoaştere: ,,o estetică nu se scrie nici pentru cel care creează frumosul, nici pentru cel care-l contemplă, ci, exclusiv pentru omul de cugetare". Estetica este un domeniu atât al frumosului cât şi al urâtului, iar fiecare persoană poate percepe în mod diferit aplicaţiile practice ale acestui domeniu. În aparenţă pare a fi o formă simplă de artă vizuală, însă, în esenţă, este vorba de o gândire în profunzime, o cunoaştere în detaliu a oricărui tip de estetică şi o altă faţă a artei, cunoscută de ochiul uman.

Designul unei publicaţii reprezintă "faţa" acesteia, modul în care se prezintă un ziar sau o revistă, înfăţişare ce se realizează prin îmbinarea elementelor sale constitutive (text, imagine, elemente grafice, spaţiu alb), pe baza unor reguli de ordonare grafică. Ansamblul elementelor de paginare alcătuiesc identitatea unei publicaţii. Designul individualizează o publicaţie de alta, întocmai cum trăsăturile fizice diferenţiază indivizii între ei. Aspectul unei publicaţii este ambalajul, modul în care conţinutul (textul şi imaginea) este asamblat şi prezentat cititorului. Designul exprimă atitudine, o publicaţie zâmbeşte sau se încruntă, suferă sau este ironică. Toate aceste stări sunt exprimate prin arhitectura unei pagini, altfel spus prin estetica ei.

Yolanda Zappaterra defineşte designul de presă drept jurnalism vizual , modul în care textele şi imaginile de presă se îmbină pentru a crea o publicaţie. Această practică a jurnalismului vizual se regăseşte în presa scrisă, cel mai vechi (după carte) şi cel mai răspândit mijloc de comunicare în masă la început de secol 21.

Designul de presă este foarte important în individualizarea şi diferenţierea unei publicaţii de concurenţă. Privitorul este atras de culorile cât mai vii, de literele de text aşezate în aşa fel încât să atragă atenţia chiar şi de la distanţă şi, mai ales, de o copertă dinamică, care să posede abilitatea de a comunica ideea principală doar prin intermediul designului.

Trebuie menţionat faptul că nu există o teorie unitară a designului de presă, nu este o ştiinţă exactă, care să funcţioneze numai în cadrul unor reguli stricte. Din contră, designul este mai mult o artă, iar reţeta care stă la baza designului oricărei publicaţii este, în primul rând, rezultatul experienţei celor care desenează publicaţia.

Istoria designului de presă începe odată cu apariţia primei publicaţii periodice şi a evoluat împreună cu ziarele şi revistele. A pornit de la ordonarea simplă a textelor prin paginare în scară (aşezarea articolelor unul după altul pe mai multe coloane, tip de paginare folosit astăzi în paginile de mică publicitate şi pentru paginarea enciclopediilor şi a dicţionarelor) şi a ajuns la aranjarea textelor şi a imaginilor într-o manieră grafică deosebită. Bazându-se tot mai mult pe nevoia de a avea o "faţă" atractivă, care să vândă şi să-l determine pe cititor să cumpere ziarul sau revista, designul a evoluat neîncetat, odată cu apariţia fiecărei publicaţii. Toate ziarele şi revistele care au apărut de-a lungul timpului peste tot în lume au avut ceva specific şi unic, ceea ce a constituit designul grafic al respectivei publicaţii. Putem vorbi astfel, de un design diferit pentru fiecare publicaţie, fiind unul din elementele principale care diferenţiază publicaţiile pe harta mintală a privitorului.

La începuturile presei tipărite cel mai important rol în estetica unei paginii l-a jucat textul, urmând apoi desenele, ce au început să dea viaţă şi dinamism paginilor de ziar şi celor de revistă. În ultimii ani fotografia a jucat un rol principal şi foarte important în estetica publicaţiilor, iar odată cu prezenţa tot mai mare a internetului în viaţa noastră, un rol tot mai mare îl joacă ilustraţiile (elementele grafice). Ziare şi reviste din toată lumea împrumută elemente din desenul paginilor web, pe care le transpun în paginile printate. Este o măsură adoptată de publicaţii pentru a reuşi să-şi păstreze apropiat publicul, cu o prezenţă cât mai mare pe internet şi care asimilează foarte uşor elementele grafice prezente în mediul online. Astăzi, cititorul de presă face o lectură selectivă, citeşte titlul, se uită la fotografie, apoi, citeşte un intertitlu şi şapoul, coada unui text, titlul unei casete, urmat de un alt intertitlu şi, poate, abia apoi ce a mai rămas din articol. Acest lucru se datorează faptului că internetul obişnuieşte cititorul cu foarte puţin scris, multe imagini şi elemente grafice interactive ce pot fi explorate într-un interval scurt de timp. Tocmai de aceea, elementele de design şi, mai ales, ilustraţiile grafice joacă un rol tot mai mare în paginile publicaţiilor.