Executarea lucrărilor de construcție - montaj la pozarea rețelei de alimentare cu căldură

1.Introducere

Scopul disciplinei „Tehnologia şi organizarea construcţiilor” este însuşirea bazelor teoretice şi metodelor contemporane de execuţie a lucrărilor de construcţii, montaj şi instalare bazate pe organizarea efectivă a muncii, mijloace tehnice şi resurse materiale eficiente.

Pentru fiecare lucrare e necesar de efectuat normarea tehnică prin care se subînţelege stabilirea în baza unor criterii a consumurilor specifice raportate la o unitate de produs de mijloace necesare realizării unui produs. Normarea tehnică este o metodă care permite să se stabilească pe baze tehnice normele de consum ale mijloacelor în condiţiile procesului de muncă raţional şi organizat (cronometraj, fotomontaj, filmarea). Prin activitatea sa de studiu normarea tehnică conduce direct la cunoaşterea tehnologiei executării lucrărilor pe şantier şi scoate la iveală posibilităţile reale de îmbunătăţire a procesului de producţie. Având normarea tehnică este posibilă rezolvarea principalelor probleme tehnico-economice ale producţie cum sânt:

1. Stabilirea necesarului de muncitori (numărul, calificarea)

2. Organizarea producţiei

3. Calcularea preţului de cost şi planificarea operativă de execuţie a lucrărilor

Scopul proiectării tehnologice este elaborarea prescripţiilor tehnologice şi organizatorice optime la executarea proceselor în instalaţie pentru a elabora producţia finală în termenul stabilit folosind resurse materiale, mijloace de muncă şi forţă de muncă minime. Decizia tehnologică optimă de execuţie a proceselor în instalaţii se alege la examinarea mai multor variante şi combinaţii posibile. Pentru a lua o decizie tehnologică şi organizatorică concretă este necesar de efectuat calcule, de alcătuit calculaţii specificaţii, de elaborat desene, scheme, schiţe, făcând descrierile explicative necesare. Deciziile de tehnolog organizatorice a proceselor în construcţie se reprezintă în formă de grafic de execuţie a lucrărilor, fişe tehnologice şi fişa procesului de muncă. La proiectarea proceselor în instalaţii este necesar de elaborat mai multe variante tehnologice de execuţie şi de ales cea mai optimă funcţie de parametrii tehnico-economici, de prevăzut executarea proceselor de instalare în spaţiu şi în timp, de calculat fiabilitatea de execuţie a procesului.

Un proces de instalare bine prelucrat reprezintă rezultatul muncii colaboratorilor ştiinţifici, proiectanţilor, tehnologilor şi muncitorilor pe şantier, astfel de proces şi procese pot fi utilizate atât într-o ramură cît şi într-o organizaţie aparte de instalare. În scopul prelucrării acestui proces până la un proces tip.

Procesul de muncă tipizat permite:

- ca colectivele de muncitori să acumuleze deprinderi practice şi cunoştinţe teoretice la realizarea procesului de muncă.

- să se evite elaborarea repetată a proceselor tehnologice pentru majoritatea lucrărilor de instalare.

- permite să micşorăm durata de execuţie şi volumul de muncă la pregătirea tehnologică a lucrărilor de instalare.

- să reducem timpul de proiectare a proceselor.

- să se introducă în practică cele mai raţionale metode tehnologice.

Îndeplinind aceste puncte sus numite se asigură propagarea practicii avantajoase la proiectarea tehnologiei de instalare şi ridicarea productivităţii muncii micşorând costul de preţ a producţiei.

2.Calcularea volumelor de pământ

Volumele lucrărilor de săpătură se măsoară în starea naturală a pământului înainte de săpare.

În dependenţă de tipul pământului înainte de săpare şi de condiţiile de lucru săparea tranşeelor poate fi efectuată prin două metode:

- cu secţiune dreptunghiulară;

- cu secţiune trapezoidală.

Săparea tranşeelor şi a gropilor cu secţiune dreptunghiulară poate fi realizată numai în pământuri cu umiditate naturală şi în lipsa solurilor saturate cu apă. În asemenea cazuri adâncimea tranşeelor în corespundere cu SNiP III-4-80 nu trebuie să depăşească:

- în rambleu, soluri nisipoase şi terenuri cu pietriş – 1m;

- în soluri nisipo-lutoase – 1,25m;

- în soluri argilo-nisipoase, cu excepţia celor tari – 1,5m

- în soluri argilo-nisipoase tari şi argiloase – 2m.

Săparea tranşeelor cu ajutorul săpătoarelor de şanţuri în pământuri coezive (argiloase şi argilo-nisipoase) pentru pozarea conductelor asamblate în tronsoane cu ajutorul macaralelor se admite la o adâncime de cca 3m. Iar în locurile de coborâre a muncitorilor în tranşee pentru sudarea rosturilor şi executarea altor lucrări este necesar de format taluzuri locale ori de instalat susţineri cu lăţimea de peste 0,7m. În celelalte cazuri, când tranşeele sînt mai adânci de 3m, ele se sapă folosind mijloace de susţinere a pereţilor pe toată lungimea.

Lăţimea minimă a tranşeei obţinută în proiect trebuie să fie cea mai mare din numărul valorilor care satisfac următoarele cerinţe:

- pentru conducte, excluzând cele magistrale, cu taluzuri de 1:0,5;

- pentru conducte, excluzând cele magistrale, cu taluzuri mia mici de 1:0,5 – nu mai puţin decât diametrul exterior al conductei adăugând 0,5m la asamblarea conductelor din ţevi şi 0,3m din tronsoane;

- pentru conducte în sectoarele cu intercalaţii curbe - nu mai puţin de lăţimea dublă a sectoarelor liniare;

- la amenajarea paturilor artificiale de fundaţie sub conducte, în afara de umpluturile de pământ, colectoare şi canale subterane – nu mai puţin de lăţimea fundaţiei adăugând câte 0,2m din fiecare parte;

- săpată cu excavatoare hidraulice echipate cu cupă inversă - nu mai puţin de lăţimea muchiei tăioase a cupei adăugând câte 0,15 m în soluri nisipoase şi nisipo-lutoase, 0,1m în soluri argiloase, 0,4m în soluri afânate, stâncoase şi îngheţate;

- săpată cu ajutorul săpătoarelor de şanţuri – nu mai mică decât lăţimea nominală de săpare.

Pentru calcularea volumului de pământ e necesar de determinat adâncimea tranşeei în fiecare pichet al profilului longitudinal. Ultimul proces, care se realizează înaintea de începerea lucrărilor de săpătură, este acela de trasare şi şablonare.

Pentru calcularea volumului de pământ în tranşee se utilizează metoda profilurilor.

Metoda profilurilor constă în a determina un profil longitudinal al lucrării şi apoi din el, în punctele caracteristice ale terenului, să se ridice profilurile transversale. Distanţele dintre profilurile transversale variază de 5m până la 100m, în funcţie de relieful terenului.