Contabilitatea Creanțelor și Datoriilor Comerciale

CAP. 1: CONTABILITATEA CREANŢELOR

1.1 Definirea şi gruparea creanţelor

Legea care reglementează atât creanţele cât si datoriile este Legea contabilităţii nr. 82/1991 ce a fost publicată in Monitorul Oficial nr.506 din 27 iulie 2007 precum si Legea 259/2007 pentru modificarea si completarea la Legea contabilităţii nr. 82/1991.

Creanţele fac parte din structura de activ a patrimoniului cu valoare pozitiva pentru întreprindere – active circulante (numite şi active curente) ce cuprind bunuri şi valori care se utilizează pe o perioadă scurtă în activitatea întreprinderii şi, în general, participă la un singur circuit economic.

Din punct de vedere economic şi financiar, activele circulante îşi schimbă continuu forma materială în cadrul circuitului economic. Astfel, în faza de aprovizionare, activele circulante sub formă de bani se transformă în stocuri de materii prime şi materiale; în faza de producţie, stocurile de materii prime şi materiale se consumă integral, rezultând stocuri de producţie în curs de execuţie, care, după operaţia

de prelucrare, devin produse finite; în faza de desfacere, produsele finite sunt revândute clienţilor, transformându-se astfel în bani.

Din punct de vedere al lichidităţii, activele circulante se

caracterizează prin faptul că durata ciclului de exploatare este

mai mică de un an: ele intră şi ies, în şi din întreprindere, de mai multe ori în cursul unui exerciţiu financiar.

Reglementările introduse prin Programul de Dezvoltare a Contabilităţii din România definesc activul curent ca fiind o resursă care:

- se aşteaptă să fie realizată sau este deţinută pentru consum sau vânzare, în cursul normal al ciclului de exploatare, sau

- este deţinut, în principal, în scopul comercializării sau pe termen scurt şi se aşteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului, sau,

- reprezintă numerar ori echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionată.

În structura activelor circulante se includ:

-Stocuri

-Creanţe

-Investiţii financiare pe termen scurt

-Casa şi conturi la bănci

Creanţele (numite şi valori în curs de decontare) reprezintă valori economice avansate temporar de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice, pentru care acesta urmează să primească un echivalent valoric. Toate persoanele fizice sau juridice care au beneficiat de o valoare

avansată şi care urmează să dea un echivalent corespunzător se

numesc generic debitori. Debitorii întreprinderii sub forma creanţelor din vânzări sunt delimitaţi în contabilitate prin structurile de clienţi şi conturi asimilate.

1.2 Clasificarea creanţelor

În structura creanţelor se includ:

-Creanţe comerciale ;

-Sume de încasat de la entităţile afiliate;

-Sume de încasat de la entităţile de care compania este legată în virtutea intereselor de participare;

-Alte creanţe;

-Capital subscris şi nevărsat .

Creanţele comerciale sunt cele mai semni-ficative, fiind compuse din:

-A. creanţele faţă de clienţi

-B. efectele de primit

A. Creanţele faţă de clienţi includ creanţele rezultate din bunurile vândute, lucrările executate, serviciile prestate, a căror valoare urmează a se încasa ulterior.

B. Efectele de primit sunt titlurile negociabile sub formă de cambie, bilet la ordin etc., care atestă existenţa unei creanţe în cadrul relaţiilor comerciale ce va fi încasată pe termen scurt, de obicei până la 90 de zile

Sumele de încasat de la entităţile afiliate sunt generate

de relaţiile dintre societatea-mamă (o întreprindere care are

două sau mai multe filiale) şi filialele sale.

Sume de încasat de la entităţile de care compania este

legată în virtutea intereselor de participare reprezintă creanţele generate de relaţiile de decontare ale întreprinderii cu întreprinderile asociate (asupra cărora se exercită o influenţă semnificativă).

Alte creanţe sunt reprezentate de creanţele generate de relaţiile de decontare ale întreprinderii cu personalul, bugetul statului,alte organisme publice, asigurările sociale, protecţia socială, debitori diverşi etc.

Creanţele privind capitalul subscris şi nevărsat sunt reprezentate de creanţele generate de relaţiile întreprinderii cu acţionarii săi, referitoare la subscrierile de capital social, efectuate şi nedepuse încă.

În vederea realizării obiectului de activitate, întreprinderea intră în relaţii cu mediul economico-social. Astfel, pentru a-şi asigura existentul de bunuri economice de natura activelor imobilizate, activelor circulante sau altor bunuri necesare desfăşurării propriei activităţi, aceasta intră în relaţii de colaborare cu terţe persoane fizice sau juridice. În procesul de aprovizionare, întreprinderea cumpără bunuri economice de diverse forme de la alte persoane juridice şi fizice, bunuri pentru care îşi creează datorii; de asemenea vinde produsul activităţii sale în cadrul procesului de desfacere, proces în urma căruia rezultă creanţele.