Extras din proiect
Identificarea criminalistică reprezintă problema centrală a investigaţiei criminalistice. Scopul final al identificării în criminalistică îl reprezintă stabilirea concret-individuală a obiectelor şi persoanelor, prezentând importanţă nu numai în stabilirea identităţii, ci şi stabilirea neidentităţii.
Trecerea timpului şi specializarea/diversificarea criminalităţii şi factorilor criminogeni, a determinat metodologia criminalisticii să înregistreze un real progres, să evolueze pozitiv în sensul adaptării la noile „provocări”. Astfel, tradiţionalele procedee, tehnici, succesiuni de activităţi logico-tactice şi mijloace specifice de cercetare a infracţiunilor au fost completate sau, uneori, chiar înlocuite de noile „realizările tehnico-ştiinţifice”.
Prin abordarea temei “Metode şi mijloace moderne de identificare criminalistică a persoanei” am încercat să prezint caracteristicile importante ale acestora, principiile de funcţionare, utilizare şi operare, utilitatea lor reală în practica criminalistică fiind exemplificată în studiile de caz supuse analizei.
În capitolul I al lucrării sunt prezentate unele aspecte generale ale identificării criminalistice, precum şi rolul acesteia în procesul judiciar, elemente ce constituie, de altfel „temelia” specialistului criminalist.
Capitolele II, III, IV şi V prezintă detaliat mijloacele şi metodele moderne de identificare criminalistică a persoanei (Sistemul AFIS MORPHOTRAK, Sistemul IMAGETRAK, Sistemul CDN şi SISTEMUL NAŢIONAL DE ADMINISTRARE A DATELOR GENETICE), fiecare dintre acestea fiind exemplificate prin studii de caz specifice, reprezentative.
Anexele exemplifică aspectele tratate în conţinutul lucrării, evidenţiind totodată strânsa legătură dintre teoria şi practica criminalistică.
Astfel, principale probleme abordate au fost:
Stabilirea importanţei identificării criminalistice;
Definirea noţiunii “identificare criminalistică”,precum şi prezentarea obiectului şi scopului identificării criminalistice;
Prezentarea tipologiei şi principiile identificării criminalistice, făcându-se trimitere la 3 principii fundamentale:
* Principiul delimitării obiectelor identificării criminalistice în obiecte scop al identificării şi obiecte mijloc de identificare;
* Principiul stabilităţii relative a caracteristicilor de identificare;
* Principiul dinamicităţii caracteristicilor de identificare;
Prezentarea etapelor identificării criminalistice (stabilirea tipului, grupei şi subgrupei);
Descrierea metodelor folosite pentru identificare: observarea, analizele, compararea, juxtapunerea, suprapunerea;
Capitolul se încheie cu prezentarea regulilor de formulare a concluziilor privitoare la identificare.
Conținut arhivă zip
- Metode Moderne de Identificare Criminalistica.ppt