Viciile de Consimțământ în Viziunea Noului Cod Civil

CAPITOLUL I

ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND VICIILE DE

CONSIMŢĂMÂNT

I.1. Corelaţia voinţa juridică – consimţământ

Voinţa este neîndoielnic unul dintre cuvintele cu o mare frecvenţă în limbajul uzual datorită, în principal, faptului că acest termen se asociază dorinţei omului de a tinde către ceva, de a realiza ceva, de a înfăptui anumite scopuri, de a obţine cele necesare traiului zilnic, de a împlini un ideal etc.

Aproape că nu există domeniu de activitate în care să nu se întrebuinţeze acest cuvânt, fie in legătură cu ce işi propune fiecare specialist, fie pentru că, în anumite limite specialiştii operează cu această categorie psihologică, fiind neîndoielnic faptul că voinţa – categorie psihologică – are o serie de aplicaţii în domenii ale stiinţei şi practicii.

În domeniul dreptului, voinţa se întâlneşte la fiecare pas: voinţa de stat care este încorporată în lege (legea nefiind altceva decât expresia acestei voinţe), voinţa individuală (unilaterală) care se poate manifesta fie în vederea realizării unor acorduri de voinţă, fie pentru că în mod excepţional produce ea singură efecte juridice.

Literatura de specialitate consideră că voinţa este o capacitate a omului de a-şi propune scopuri şi de a-şi realiza aceste scopuri pe calea unor activităţi care implică învingerea anumitor obstacole prin punerea în funcţiune a resurselor sale psihice şi morale.Voinţa este capacitatea omului de a-şi planifica, de a-şi organiza, de a efectua şi de a-şi controla activitatea în vederea realizării scopurilor.

Voinţa este considerată a fi, conform definiţiei date de psihologie, capacitate şi proces psihic de conducere a activităţilor sub toate aspectele ei, sistem de autoreglaj superior întrucat este efectuat precumpănitor prin cel de-al doilea sistem de semnalizare şi implică deliberare, scop şi pe plan elaborat conştient, organizarea forţelor proprii prin stăpânirea unora şi mobilizarea şi angajarea altora.

În literatura juridică de specialitate voinţa este considerată a fi elementul fundamental (constitutiv) al actului juridic în construcţia căreia intră două elemente: consimţământul, constând în hotărârea de a încheia un act juridic şi manifestarea ei în exterior, şi cauza adică scopul urmărit. Prin urmare, corelaţia dintre consimţământ şi voinţă juridică e de tipul parte-întreg.

Din definiţia actului juridic civil rezultă că esenţa acestui act constă în manifestarea de voinţă făcută în scopul producerii de efecte juridice. Deci, elementul fundamental al actului juridic îl constituie voinţa juridică.

Atât din punct de vedere psihologic cât şi din punct de vedere juridic, voinţa se înfăţişează ca un element complex, structura sa fiind formată din două elemente: consimţământ şi cauză.

Consimţământul reprezintă acea conditie esentiala, de fond si generala, a actului juridic civil, ce constă în manifestarea hotărârii de a încheia actul juridic civil.

În general se admite că pentru a fi valabil consimţământul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ.

In ceea ce priveste persoana juridica nu se pun probleme sub acest aspect, deoarece reprezentantul ei legal este intotdeauna o persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu.

Cat despre persoanele fizice, acestea au prezumat discernamantul atata timp cat au capacitate deplina de exercitiu. Lipsiti de aceasta capacitate sunt minorii sub varsta de 14 ani si cei pusi sub interdictie judecatoreasca intre 14 si 18 ani minorul are discernamantul juridic in curs de formare;

- consimţământul trebuie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice. Aceasta condiţie nu este îndeplinită cand manifestarea de voinţă a fost facută în gluma sau din prietenie, curtoazie sau pura complezenta, precum şi când este foarte vaga.

- consimţământul trebuie să fie exteriorizat.

Principiul aplicabil exteriorizării consimţământului e acela al consesualismului. Potrivit acestui principiu, părţile sunt libere să aleagă forma de exteriorizare a voinţei sau, în alţi termeni, simpla manifestare de voinţă este nu numai necesară ci şi suficientă pentru ca actul civil să se nască valabil din punctul de vedere al formei sale.

De la acest principiu există şi excepţii cum e cazul actelor juridice pentru care legea cere ca manifestarea de voinţă să îmbrace o formă specială.

În legătură cu exteriorizarea consimţământului se mai ridică problema valorii juridice a tăcerii, şi anume dacă în dreptul civil îşi găseşte aplicare adagiul qui tacit consentire videtur. În principiu, răspunsul este negativ, prin urmare tăcerea nu valorează consimţământ exteriorizat.