Dezvoltare Regională și Coeziune Socială

Introducere

Dezvoltarea regională este un concept nou ce urmăreşte impulsionarea şi diversificarea activitătilor economice, stimularea investiţiilor în sectorul privat, contribuţia la reducerea somajului şi nu în cele din urmă să conducă la o îmbunătăţire a nivelului de trai. Politica de dezvoltare regională este una din politicile cele mai importante şi mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a disparităţilor economice şi sociale existente între diversele regiuni ale Europei, acţionează asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum creşterea economică şi sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană, protecţia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaţia, egalitatea de gen etc. De fapt, se poate spune că politica de dezvoltare regională are un pronunţat caracter instrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate (Fondul de coeziune, Fondurile structurale, Fondul de solidaritate) contribuie la finanţarea altor politici sectoriale – cum ar fi politica agricolă, politica socială, politica de protecţie a mediului.

Ideea de bază în spatele politicii de coeziune este aceea că disparităţile economice afectează sentimentul de comunitate care se doreşte a prevala în cadrul Uniunii Europene. Mai mult, disparităţile între ţări sau regiuni pot determina tensiuni mai mari decât cele între bogaţi şi săraci într-o anumită zonă geografică determinată, în parte datorită existenţei unui filon naţionalist puternic în spaţiul european. Principiile acestei politici şi scopurile principale ale Uniunii Europene urmăresc promovarea progresului economic şi social şi eliminarea diferenţelor care există între standardele de viaţă la nivelul diferitelor regiuni şi State Membre.

În plus, politica regională este corelată şi cu politica de extindere a Uniunii Europene, prin crearea fondurilor speciale de pre-aderare PHARE (fond de sprijin pentru reconstrucţia economică), ISPA (instrument al politicilor structurale, ce prefigurează Fondul de coeziune) şi SAPARD (program special pentru agricultură) la care au acces ţările în curs de aderare şi prin care este sprijinită tranziţia acestora la standardele şi structurile de organizare ale UE.

În această lucrare ne propunem să facem mai bine înteles conceptul de dezvoltare economică şi coeziune socilă şi să evidenţiem punctele tari ale politicilor de dezvoltare implementate de către organele abilitate ale Uniunii Europene.

Capitolul I: Dezvoltare regională: prezent şi perspective

Uniunea Europeană poate fi una dintre cele mai bogate părţi ale lumii, dar există diferenţe mari interne de venituri şi de şanse între regiunile sale. Prin intermediul politicii sale regionale, Uniunea Europeană transferă resurse de la bogaţi pentru ajutarea zonelor sărace. Scopul este de a moderniza înapoi regiunile subdezvoltate, astfel încât acestea să poată prinde din urmă in ceea ce priveste aspectele economice şi sociale restul Uniunii Europene.

1.1.Dezvoltare regională.Începuturi.Diversitate de opinii

Pe perioada a cel putin ultimilor 50 de ani teoreticieni şi savanţi ai economiei şi chiar a altor discipline au scris şi au dezvoltat idei şi soluţii pe baza reducerii şi eliminării disparităţilor regionale Aceşti autori au cautat şi au incercat să dezvolte o serie de modele dorind să explice acest proces de dezvoltare regională economică şi motivul pentru care acest concept variază aşa de mult în structura economică, şi cum anumite aspecte ale unor regiuni se pot schimba dramatic pe parcursul unui număr de ani.Cei care se ocupă de politica regională în particular au dezvoltat un anumit sistem metodologic de a măsura şi monitoriza caracteristicile dezvoltării regionale precum: sectorul industriei,sectorul forţei de muncă,veniturile din anumite regiuni,producţia caracteristică fiecărei regiuni în parte,gradul de atragere al investiţiilor străine, şi astfel folosind atât metode cantitative cât şi metode calitative de analiză şi concentrându-se atât pe o analiza staticaă cât şi dinamică,s-a încercat să se gasească soluţia optimă de implementare a unor anumite politici reprezentative domeniului dezvoltării regionale care să diminueze si să combată diferenţele mari de dezvoltare dintre anumite regiuni.

„Tatăl ştiinţei regionale”,Walter Isard a fost primul care a pus cap la cap un volum de tehnici de analiză regională ( Isard 1960) , şi de atunci s-a creat o adevarată literatură de specialitate în domeniul analizei dezvoltării regionale publicându-se un mare număr de cărţi şi articole vizând acest domeniu.De-a lungul timpului savanţi şi practicieni din mai multe domenii de activitate inclusiv din domeniul administraţiei publice, al afacerilor, al stiinţelor manageriale, au dezvoltat diverse abordări pentru a formula strategii despre dezvoltare regională într-un mod sistematic.Acest sistem al strategiilor planificatoare în dezvoltare regională şi al implementării sale trebuie să aibă la bază informaţii despre fiecare regiune in parte.

Există de asemenea şi abordări mai recente ale politicii de dezvoltare regională,una aparţinându-i lui Anthony de Jasay în articolul său „Când econmia are nevoie de maoralităţi”, în care se explică printr-un limbaj plastic că drumul spre stagnare economică şi sărăcie relativă este pavat cu politici, asemeni drumului spre iad care este pavat cu bune intenţii.El spune de fapt că suma totală a politicilor în derulare este o cauză generală de sub-performantă.Chiar dacă fiecare politică ar avea un efect pozitiv asupra ţintei sale proprii,acest efect ar exercita totuşi şi un efect negativ asupra economiei la nivel macro,ca urmare a abaterilor de la calea minimei rezistenţe.

Politicile pentru dezvoltare regională au fost supuse unui număr de stagii evolutioniste încă din 1960 conduse de diferitele paradigme ale gândirii economice.Majoritatea acestor paradigme economice continuă să modeleze felul de a gandi al comunitaţilor şi al oamenilor şi planul acestora pentru viitor, dar din păcate în mare parte modul nostru de abordare al politicilor de dezvoltare regională este încorporat în paradigmele din 1970 din cauza unor reticenţe din partea majorităţii comunităţilor privind proactivitatea îmbrăţişării schimbării.

De-a lungul timpului au aparut diverse teorii despre crestere şi dezvoltare economică şi nu toate au vizat explicit reducerea disparităţilor regionale.Tradiţionaliştii neo-clasici cu modelul teoriei creşterii economice s-au axat pe omogenitatea şi producţia factorilor,mecanismul preţurilor şi procesul de acumulare de capital.Convergenţa acestor factori conduce la eliminarea disparităţilor inter-regionale de-a lungul anilor.Conform spuselor lui Maier în una din teoriile sale ale creşterii economice, „nici o structură comună spatială, ori nici un model istoric nu au implicaţie în procesul de dezvoltare regională pe o perioada lungă”.

Susţinătorii teoriei polarizării afirmă faptul că factorii de producţie sunt neomogeni, pieţele sunt imperfecte şi că mecanismul preţului este distribuit către externalităţi şi economiile de scară.Printre susţinătorii acestei teorii a polarizării, care e în contradicţie cu gândirea neoclasică, se află Feser, Hirschman si Myrdal.Aceştia susţin de fapt că deviaţiile de la echilibru nu sunt corectate de către efectele economice produse într-o ţară ci de către un set de procese cumulative de creştere şi de scadere cu un complex de reacţii pozitive şi negative acumulate într-un proces al cărei direcţie este nedetrminată.

Diferenţa dintre gândirea neoclasică alături de susţinătorii teoriei polarizării, şi gândirea modernă a zilelor noastre este uşor sesizabilă şi iese în evidentă prin faptul că gândurile exprimate de pionerii conceptului de dezvoltare economică făceau trimitere, mai degrabă, la faptul că fiecare regiune în parte are puterea şi resursele necesare de a se dezvolta într-un context macroeconomic fără a fi nevoie de intervenţie externă.

1.2.Indici ai dispărităţilor regionale

Conceptul de dezvoltare regională se referă în general la anumite domenii specifice precum cel economic,social,cultural,stiinţific,politic etc.