Ecotehnologie

Cap.2 Stabilirea rolului functional al piesei

Cunoaşterea rolului funcţional al piesei este prima etapă în proiectarea oricărui proces tehnologic de realizare a piesei respective deoarece se face in primul rand o proiectare functionala care trebuie sa coreleze cu proiectarea tehnologica a piesei. Rolul funcţional al piesei este dat de rolul funcţional al oricărei suprafeţe ce delimitează piesa in spaţiu de aceea in primul rând se stabileşte rolul funcţional al fiecărei suprafeţe.

- Suprafeţele de asamblare – caracterizate prin:

- o anumită configuraţie geometrică;

- precizie dimensională ridicată;

- rugozitate mică;

- prescripţii referitoare la forma geometrică;

- prescripţii referitoare al poziţia suprafeţei in raport cu alte suprafeţe;

- eventuale prescripţii referitoare la duritatea suprafeţei.

- Suprafeţe funcţionale – caracterizate prin:

- precizie dimensională ridicată (depinde de rolul funcţional in ansamblul din care face parte);

- rugozitate mică (uneori este mare , depinde de rolul funcţional);

- prescripţii referitoare la poziţia suprafeţei in corespondenţă cu alte suprafeţe;

- eventuale prescripţii referitore la configuraţia geometrică;

- eventuale prescripţii referitoare la proprietăţile mecanice, aspectul suprafeţelor.

- Suprafeţe tehnologice – apar în timpul prelucrări şi ajută la poziţionarea piesei în vederea prelucrări ele pot rămâne după terminarea prelucrări sau pot dispare, in funcţie de configuraţia geometrică finală a piesei . Se caracterizează prin:

- precizie dimensională corespunzătoare (neprecizată, de cele mai multe ori cote libere);

- rugozitatea suprafeţei corespunzătoare cu procedeul tehnologic de realizare a suprafeţei;

- fără prescripţii sau eventuale prescripţii referitoare la forma geometrică;

- eventuale prescripţii referitoare la poziţia suprafeţei in raport cu suprafeţele ce urmează a fi prelucrate.

- Suprafeţe auxiliare (de legătură) – fac legătura intre suprafeţele funcţionale şi cele de asamblare. Se caracterizează prin:

- precizia dimensională mică (neprecizată);

- rugozitatea suprafeţei mare (cea care rezulta din procedeul de obţinere a semifabricatului);

- fără prescripţii referitoare la precizia de forma;

- fără prescripţii referitoare la precizia de poziţii.

Cunoscând aceste elemente referitoare la tipurile de suprafeţe ce delimitează o piesă în spaţiu se poate stabili rolul funcţional al unei piese fără a cunoaşte ansamblul din care face parte piesa sau se poate proiecta o piesă care să îndeplinească un anumit rol funcţional impus.

Metoda folosită pentru stabilirea rolului funcţional posibil sau pentru proiectarea unei piese care să îndeplinească un anumit rol funcţional impus poarta numele de metoda de analiză morfofuncţională a suprafeţelor.

Acesta metodă presupune parcurgerea intr-o succesiune logică a următoarelor etape:

- descompunerea piesei în suprafeţe cât mai simple (plane, cilindrice, conice, evolventice, elicoidale etc.);

- notarea tuturor suprafeţelor ce delimitează piesa in spaţiu ;

- analizarea fiecărei suprafeţe în parte din următoarele puncte de vedere: forma geometrică a suprafeţei, dimensiuni de gabarit, precizie dimensională, precizie de formă, precizie de poziţie, rugozitate şi duritate;

- întocmirea uni graf ”suprafeţe – caracteristici“ ;

- stabilirea rolului funcţional al piesei , se face în urma analizei de corelaţie a diferitelor tipuri de suprafeţe obţinute in graful suprafeţe – caracteristici . Rolul funcţional impus unei pese se obţine presupunând pentru suprafeţele ce delimitează piesa in spaţiu caracteristicile corespunzătoare tipurilor de suprafeţe (de asamblare, funcţionale, tehnologice, sau auxiliare).