Eroziunea în bazinul hidrografic al Someșului Mic

CAPITOLUL 1. DATE DE STUDIU

1.1. Localizarea zonei luate în studiu.

Perimetrul luat în studiu se află în bazinul hidrografic al Someşului Mic, subbazinul Gadalin, pe valea Caianului, în zona localităţii Iuriu de Câmpie.

1.2. Relieful

Suprafaţa luată în studiu se încadrează în marea unitate fizico-geografică a „Campiei Colinare a Transilvanie fiind plasată în partea vestică a acesteia.

Din punct de vedere a morfologiei teritoriului studiat cuprinde o asociaţie complexă de dealuri, dezvoltate pe depozite Miocene cu structură predominant monoclinală, cu relief erozivo-structural accentuat.

Privită în ansamblu zona cercetată reprezintă o luncă principală lungă şi bine individualizată cu ramificaţii secundare şi cu extensibilitate variabilă, care fragmentează puternic zona deluroasă formând văi cu profil transversal în formă de „V" si cu un accentuat caracter de asimetrie.

1.Lunca are o asimetrie variabilă, cu un relief foarte slab ondulat, cu orientare sud-nord şi cu o complexitate pedologică redusă. Înainte de regularizarea pârâului Cojocna, în cadrul luncii se întâlneau frecvent suprafeţe înmlăştinate, cu vegetaţie hidrofilă nevaloroasă; în prezent cea mai mare suprafaţă este ocupată de arabil cu productivitate bună.

Luncile secundare reprezintă ramificaţii scurte ale luncii principale si se pastrează aceleaşi caracteristici ca acesta. Datorită proceselor de pantă, luncile sunt puternic colmatate fapt ce contribuie negativ la drenarea acestora.

Din cauza excesului de umiditate permanent sau periodic s-au format în luncă soluri hidromorfe sau cu un accentuat caracter de hidromorfism, care necesită măsuri complexe de colectare şi evacuare a exccesului de umiditate.

2.Versantii reprezintă suprafaţa cea mai mare din teritoriu şi prezintă o complexitate mare de forme de microrelief, în funcţie de expoziţie si pantă.

Versantii cu expozitii umbrite şi seimiumbrite au un relief mai uniform, având o lungime mai mare de 200m şi au o pantă cuprinsă între 5- 12%. Altitudinea medie variază între 320 si 450 m.

În privinţa legăturii dintre relief şi paricularităţile solurilor referitoare la clasa de drenaj, se constată că aproape toţi versanţii cu expoziţii umbrite sunt caracterizaţi de soluri profunde unele pseudogleizate şi umede cu un drenaj defectuos, apa se filtrează cu greutate pe profil; aici se indică o reţea de drenuri.

Versantii însoriti se încadrează în categoria versanţilor scurţi având un relief frământat, cu frecvente forme de microrelief negative neramnificatea (ogaşe) sau ramificate mai avansate (ravene) unele active, altele semistabilizate sau stabilizate; din punct de vedere litologic atât malurite cât şi fundul acestora este construit din marme argiloase uneori bine stabilizate; alături de acestea se mai întâlnesc forme negative circulare sau alungite de dimensiuni reduse care imprimă versanţilor un relief frământat; aceste denivelări în cea mai mare parte sunt consecinţa alunecărilor vechi în valuri în prezent stabilizate.

Se mai întâlnesc şi culmi înguste şi suprafeţe mici cu aspect de pratformă cu cotele cele mai ridicate din teritoriu.

Expoziţia dominantă a versanţilor însoriţi este cea sudică panta variază între 18 si 35%, altitudinea maximă de 490m, medie 400m şi minimă 350m.

În privinţa drenajului extern, versanţii descrişi mai sus au un drenaj rapid, apa din precipitaţii fiind repede îndepartată cu cea mai mare parte din scurgeri superficiale, numai o mică parte infiltrându-se în sol.

În această situaţie solurile dominante sunt puternic erodate, afectate de alunecări vechi stabilizate, care necesită a serie de măsuri complexe pedo-ameliorative.

1.3 Hidrografia si hidrogeologia

Teritoriul situat face parte din bazinul Someşului-Mic, subbazinul Gadalin.

Reţeaua hidrografică este specifică Câmpiei Transivaniei, fiind reprezentată prin pârâul Caian cu afluenţii săi din ambele părţi, care drenează întreaga suprafaţă luată în studiu; reţeaua locală are un debit fluctuant legat de intensitatea si frecvenţa ploilor.

În afară de reţeaua permanentă, amintim şi pâraiele de coastă cu caracter temporar, care devin active în procesul de eroziune şi transportă în timpul averselor mari din timpul verii si primăvarii dupa topirea zăpezii.Pâraiele amintite nu prezintă maluri abrupte, fiind în cea mai mare parte fixate ori în vegetaţie ierboasă.

Debitele maxime ale reţelei hidrografice se înregistrează primavara după topirea zăpezii, iar cele minime în timpul verii, când unii din afluenţii mici ai pârâului Caian seacă.

Apa freatică de pe versanţi se află la adancimi mari aşa că nu influentează nici evoluţia solurilor şi nici creşterea şi dezvortarea plantelor agricole. Ceea ce trebuie arătat este faptul că în special pe versanţii umbriti, pe pantele slab depresionare, se întâlneşte frecvent, mai ales dupa aversele mari, panza de apă suspendată care cantonează deasupra orizontului cu textură mai grea şi care în cele din mai multe cazuri produce fenomenul de pseusogleizare, înrăutăţind caracterele solului.

În luncă, apa freatică variază între 0.9 si 1.80m în funcţie de aspectul reliefului şi substratul geologic; faţă de adâncimea de mai sus se realizează o oscilaţie sezonieră de 0.50m în funcţie de frecvenţa precipitaţiilor.

Pe versantii dosnici caracterizaţi de soluri pseudogleizate cu drenaj defectuos, excesul de umiditate provine din scurgerile laterale sau uneori din izvoarele de coastă.

În această privinţă reţeaua de drenaj în luncă trebuie redimensionată, decolmatată şi completată pentru evacuarea la timp a excesului de umiditate. Pe versanţii dosnici, în special pe cei caracterizaţi pe soluri cu un caracter accentuat de hidromorfism este necesar amplasarea unei reţele de drenuri îngropate cu deversare într-un canal central de colecţie.