Poluarea și Implicațiile ei Asupra Componentelor Mediului

INTRODUCERE

Secolul al XXI- lea se caracterizează printr-o dezvoltare fără precedent a sistemului socio-economic (antroposfera), componentă importantă a biosferei dominată de necesităţile biologice şi culturale ale omului. Creşterea continuă a populaţiei umane şi, implicit, a nevoilor sale materiale şi energetice a condus la perturbări tot mai accentuate ale fluxurilor energetice şi materiale.

La acest început de secol, societatea umană se caracterizează, pe lângă ratele foarte mari de schimb a informaţiei şi a bunurilor, şi de o dependenţă vitală de sursele energetice şi materiale, şi de locuri de depozitare a acestora şi a deşeurilor. Discuţiile ştiinţifice referitoare la viitorul antroposferei sunt dominate, printre altele şi de concepte precum calitatea mediului şi poluarea.

Poluarea ecosferei are drept consecinţe modificări structurale şi funcţionale ale ecosistemelor afectate. Prin urmare, cunoaşterea ştiinţifică a modalităţilor de poluare şi a efectelor sale asupra ecosistemelor ecologice reprezintă o condiţie obligatorie şi un imperativ pentru asigurarea calităţii mediului şi luarea unor măsuri eficiente de prevenire a contaminării sale.

În acest context trebuie definiţi anumiţi termeni, cum ar fi: poluant şi contaminat, ambii referindu-se la compuşi chimici ce se găsesc peste nivelele considerate ca normale în orice componentă a mediului. Dificultatea constă în a stabili ce poate fi considerat ca nivel normal. Pentru majoritatea compuşilor chimici şi de sinteză, cum sunt pesticidele, orice valoare detectabilă este anormală deoarece aceşti compuşi nu se găseau în mediu înaintea utilizării lor de către om. Pe de altă parte, compuşii chimici, precum metalele grele, oxizii de azot şi sulfmetil, mercurul, hidrocarburile aromatice, erau prezenţi în mediu înainte de apariţia civilizaţiei umane. Deoarece concentraţiile acestora variază în spaţiu şi timp, este dificil de stabilit care sunt valorile lor normale de variaţie. Există şi alte dificultăţi în stabilirea deosebirilor dintre cei doi termeni.

Termenul de poluant este folosit pentru a indica acei compuşi care au efect dăunător asupra mediului, în timp ce contaminantul nu este considerat dăunător. Nu există însă un acord general a ceea ce poate fi considerat dăunător pentru mediu şi ce nu. Pentru a minimiza aceste probleme este recomandabilă folosirea termenului de poluant pentru acei compuşi chimici ce depăşesc nivelurile normale ale fondului. Datorită problemelor existente în demonstrarea efectelor dăunătoare în teren, termenii poluant şi contaminant pot fi folosiţi ca sinonime, deoarece numai în cazuri rare se poate spune că un contaminat nu are efecte dăunătoare asupra mediului în nicio situaţie. Atunci când nu se face nicio referire la capacitatea unui compus de a provoca efecte dăunătoare asupra mediului, se foloseşte termenul de compus chimic al mediului.

Etiologic, A POLUA înseamnă a vicia, a degrada , a profana. Termenul este utilizat tot mai frecvent pentru a desemna ansamblul de compuşi chimici eliberaţi în întreaga ecosferă ca urmare a desfăşurării activităţilor umane. Sunt consideraţi poluanţi toţi "acei compuşi care, prin efectele directe sau indirecte, alterează repartiţia fluxului de energie, nivelul de radiaţii, constituţia fizico-chimică a mediului natural şi abundenţa speciilor"¹. În această sunt incluşi atât compuşii creaţi de civilizaţia modernă, cât şi compuşii anorganici şi organici existenţi în natură, ale căror fluxuri au fost crescute de diferiţi factori - de obicei de origine antropică ( oxizi ai carbonului, sulfului şi azotului, azotaţi, fosfaţi, toxine bacteriene legate de fluxul industrial, de alimente etc.).

Fenomenul de POLUARE este strict legat de dezvoltarea sistemului socio-economic. Primele surse de poluare au constat în contaminarea microbiologică a apelor de către deversările de origine menajeră, mai rar de cele provenite în urma prelucrărilor de metale neferoase ( în epoca primitivă). O lungă perioadă de timp, până în secolul al XVIII-lea, poluările au fost totuşi limitate. Dezvoltarea fără precedent a sistemului socio-economic înregistrată după apariţia industrializării, a dus la agravarea problemelor de poluare. Emisiile industriale şi urbane, şi acumularea deşeurilor, formate în urma consumurilor populaţiei şi ale industriei, reflectă fidel procesul tehnologic.

Lucrarea de faţă are ca punct de plecare necesitatea unei corelări a aspectelor complexe şi cu largi implicaţii pe care le ridică problema poluării mediului datorată activităţilor umane în general. Lămurirea maselor, educarea şi convingerea lor pentru protecţia mediului se face în primul rând în şcoală. Educaţia este cheia oricărei politici a mediului înconjurător, deoarece ea trezeşte conştiinţa ecologică şi sentimentul de răspundere pentru păstrarea nealterată a mediului.

Educaţia reprezintă esenţa individului şi este cea care îi conferă posibilitatea de a fi managerul propriei sale vieţi, capabil să ia decizii raţionale, să facă faţă schimbărilor neaşteptate şi să depăşească cu inteligenţă piedicile.

Ritmul accelerat de evoluţie al societăţii contemporane pune în faţa universităţilor noi cerinţe, iar datoria învăţământului românesc este să fie flexibil, adică să se adapteze rapid la noile cerinţe şi să ofere

societăţii specialişti de înaltă clasă.

Rolul învăţământului românesc în problema protecţiei mediului nu se rezumă numai la pregătirea de specialişti, această problemă are şi o latură educativă. În acest sens, noi trebuie să educăm tânăra generaţie pentru protejarea spaţiului în care trăim.

Ceea ce urmează se doreşte a fi o completare a măsurilor de prevenire şi combatere a poluării mediu-

lui şi implicaţiile pe care agenţii poluanţi le au asupra sănătăţii populaţiei.