Cuprins
- 1.Apa-element primordial
- 2. Gospodărirea apelor-definire şi utilitate
- 3. Cadrul legislativ
- 4. Gospodărirea apelor în România
- 5.Proiecte pentru protecţia mediului privind gospodărirea apelor
- 6.Strategii privind apărarea litoralului românesc
- 7.Strategii privind protecţia Mării Negre împotriva poluării
- 8.Strategii privind apărarea împotriva inundaţiilor
- 9.Construcţii şi mecanisme de strategii în vederea gospodăririi apelor
Extras din proiect
1.Apa-element primordial
Apa constituie unul din elementele indispensabile vieţii, ea asigurând condiţiile de trai ale oamenilor, plantelor şi animalelor şi totodată, intervenind în cele mai variate activităţi ale producţiei, fie ca izvor de forţe motrice, sursă de materii prime, unealtă de lucru, sau mediul de transport, etc. În acelaşi timp, însă, apele pot exercita forţe distructive uriaşe.
Ca element primordial al mediului înconjurător, apa exercită o influenţă considerabilă asupra întregii ambianţe.
Importanţa apei pentru întreaga activitate a umanităţii a condus, încă din timpuri foarte îndepărtate, la acţiuni şi eforturi pentru amenajarea şi stăpânirea ei.
În epoca modernă, omenirea a ajuns să solicite în măsură din ce în ce mai mare resursele de apă, atât prin prelevări pentru diferite folosinţe, cât şi pentru utilizarea ca emisar pentru evacuarea reziduurilor. În acest stadiu s-a ajuns la constatarea că apa este intim legată de sistemul ecologic terestru, iar pentru menţinerea echilibrului acestui sistem şi însăşi pentru supravieţuirea umanităţii, sunt necesare măsuri de conservare şi protecţie a hidrosferei, pe plan mondial.
2.Gospodărirea apelor-definire şi utilitate
Gospodărirea apelor constituie ansamblul de lucrări, măsuri şi acţiuni având drept scop: asigurarea resurselor de apă necesare desfăşurării activităţilor umane; prevenirea, combaterea şi eliminarea efectelor acţiunilor dăunătoare ale apelor, inclusiv măsurile de alarmare, de intervenţie şi de refacere după producerea acestor efecte; conservarea resurselor de apă pentru generaţiile viitoare; eliminarea influenţelor defavorabile ale activităţilor umane asupra apelor; menţinerea funcţiunilor naturale ale apei.
Principalele ramuri ale gospodăririi apelor, diferenţiate după componentele din ciclul natural al apei, sunt:
• gospodărirea apelor atmosferice,
• gospodărirea apelor de suprafaţă,
• gospodărirea apelor subterane,
• gospodărirea apelor oceanice şi maritime,
• gospodărirea apelor gheţarilor şi zăpezilor.
În cadrul fiecăreia dintre ramurile enunţate se face distincţia între gospodărirea cantitativă şi cea calitativă a apelor. Cele două aspecte, deşi prezentate adesea în opoziţie, sunt în realitate două
laturi indisolubil legate ale unui singur tip de proces.
Deoarece resursele de apă constituie o parte integrantă a mediului înconjurător, gospodărirea apelor este considerată adesea ca o ramură a gospodăririi mediului înconjurător.
Autoritatea centrală în domeniul gospodăririi apelor este Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, responsabil pentru stabilirea direcţiilor de acţiune, pentru elaborarea strategiilor şi politicilor naţionale. Gospodărirea apelor se realizează pe 11 bazine hidrografice, gestionate în totalitate de Administraţia Naţională “Apele Române”. Această instituţie este organizată pe 11 Direcţii teritoriale ale apelor, corespunzând celor 11 bazine hidrografice.
3.Cadrul legislativ
Directivele europene în domeniul calităţii apelor, transpuse integral de MMGA, au ca scop: păstrarea calităţii corespunzătoare a apei, în vederea utilizării, reducerea poluării la surse, managementul durabil al apelor la nivelul bazinului hidrografic.
Directiva cadru privind Apa (2000/60/EC) – adoptată de Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, la 23 octombrie 2000 – presupune realizarea unui management integrat al resurselor de apă, luând în considerare elementele cantitative şi calitative ale gospodăririi apelor, la nivelul bazinului hidrografic. Prin promovarea prevederilor acestei directive, se are în vedere, ca principal obiectiv, obţinerea „stării bune” a apelor în Europa, pana în anul 2015.
Fondul national de date de gospodarire a apelor, precum si evidenta apelor ce apartin domeniului public sint incluse in Cadastrul apelor, cu exceptia apelor geotermale. Modul de organizare a Cadastrului apelor se stabileste de Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, iar tinerea la zi a acestuia se asigura de Regia Autonoma "Apele Romane".
Persoanele fizice si juridice au acces la informatiile ce constituie Fondul national de date de gospodarire a apelor, in baza unei proceduri stabilite de Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului. Folosirea de catre acestea a informatiilor constituite in Fondul national de date de gospodarire a apelor in scopuri comerciale este permisa numai contra cost, in conditiile legii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Strategii de Mediu in Domeniul Gospodaririi Apelor.doc