Extras din proiect
Multe substante chimice au fost folosite contra unor daunatori din agricultura inca din cele mai vechi timpuri, unele dintre ele fiind produse naturale (sulf, piretru, etc.). Ulterior, necesarul in continua crestere de astfel de produse a condus la dezvoltarea unei industrii de sinteza, care produce o gama extrem de variata de substante denumite generic “pesticide”.
Termenul de “pesticide” a fost preluat din limba engleza, in care are sensul de antidaunator, “pest” insemnand insecta daunatoare.
Pesticidele sunt produse chimice (exceptand medicamentele) folosite pentru combaterea daunatorilor plantelor si a produselor agricole stocate, precum si pentru combaterea vectorilor biologici ai bolilor omului si animalelor.
Daunatorii includ microbi, plante sau animale care concureaza cu omul pentru hrana, distrug proprietatea, difuzeaza boli sau reprezinta o calamitate. Ingredientele biologic active continute de acestea sunt, in general, substante toxice cu potential de degradare a mediului. Multe pesticide sunt toxice si pentru om. Din aceste motive, producerea, ambalarea, depozitarea, transportul si utilizarea pesticidelor sunt reglementate prin lege.
Clasificarea pesticidelor se face dupa mai multe criterii: originea lor, actiunea antidaunatoare, forma fizica de prezentare, structura chimica etc. Astfel, unele din ele sunt de origine minerala (de exemplu saruri de As, Ba, Cu, Hg, Pb) si altele sunt de origine vegetala (nicotina, veratrum, stricnina). Majoritatea sunt insa produsi organici de sinteza (esteri organofosforici, derivati organohalogenati, nitroderivati aromatici, derivati carbamici, compusi fenolici si compusi organometalici).
In functie de gradul de toxicitate, pesticidele se grupeaza in:
• grupa I – extrem de toxice, fiind marcate cu etichete rosii;
• grupa II – puternic toxice, marcate cu etichete verzi;
• grupa III – moderat toxice, marcate cu etichete de culoare albastra;
• grupa IV – toxicitate redusa, marcate cu etichete negre.
Masurile de protectie aflate in vigoare prevad ca numai pesticidele din grupa III si IV se pot distribui persoanelor fizice in scopuri agricole. Pesticidele din grupa I si II sunt utilizate numai de catre personal specializat.
In functie de destinatia pesticidelor, acestea pot fi impartite in urmatoarele grupe (Lorentz Jäntschi – „Microbiologie, toxicologie si studii fitosanitare”):
• zoocide – pentru combaterea daunatorilor animali
• insecticide: combaterea insectelor;
• rodenticide/raticide: combaterea rozatoarelor;
• moluscocide: combaterea molustelor;
• nematocide: combaterea nematozilor;
• larvicide: combaterea larvelor;
• aficide: combaterea afidelor;
• acaricide: combaterea acarienilor;
• ovicide: distrugerea oualor de insecte si acarieni;
• fungicide si fungistatice, bactericide si virocide: combaterea ciupercilor si ciupercostaticelor;
• erbicidele: combaterea buruienilor;
• algicide: distrugerea algelor;
• regulatori de crestere: mijloace care inhiba sau stimuleaza procese de crestere la plante:
• defoliante: mijloace de defoliere a plantelor;
• desicante: mijloace de uscare a plantelor inainte de recoltare;
• deflorante: mijloace de inlaturare a cantitatii excesive de flori;
• atractante: mijloace de ademenit;
• repelente: mijloace pentru respingere.
Dupa structura chimica, pesticidele se clasifica in:
• pesticide organoclorurate;
• pesticide organofosforice;
• pesticide organocarbamice, respectiv tiocarbamice;
• pesticide nitrofenolice.
Dupa modalitatea actiunii asupra daunatorului:
• actiune toxica prin ingestie
• actiune toxica pe cale respiratorie
• actiune toxica prin contact
Pesticidele sunt aplicate sub diferite forme: prafuri, pulberi, granule, capsule, solutii, suspensii, aerosoli, spume, gaze, vapori, paste, iar forma de utilizare este dictata de particularitatile daunatorului combatut, considerentele tehnice si economice ale aplicarii preparatului.
In contextul dezvoltarii durabile Statele Europene au dezvoltat noi strategii ce privesc utilizarea pesticidelor si anume:
• aplicarea insecticidelor organice;
• retragerea unor anumite pesticide de pe piata;
• utilizarea unor substante alternative;
• utilizarea altor metode mai putin poluante decat folosirea pesticidelor;
• interzicerea unor anumite substante care sunt folosite la crearea pesticidelor;
• condiţii mai stricte în utilizarea pesticidelor.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Strategii privind Utilizarea Pesticidelor in Contextul Dezvoltarii Durabile.docx