Analiza constituirii și utilizării resurselor de asigurări sociale în România (perioada 1999-2019)

I. Formele de constituire a asigurărilor sociale

Definim ca fiind asigurare socială de stat,ca și instituție juridică,alcătuită dintr-un ansamblu de norme obligatorii,asigurarea materială a bătrâneții,a bolii sau accident a persoanelor ce sunt subiective într-un raport juridic de muncă sau altor categorii de persoane prevăzute de lege,precum și a urmașilor acestora,aparținând de aceasta și dispozițiile legale privitoare la funcționarea și atribuțiile organelor înființate cu scopul de a înfăptui drepturi de asigurări materiale,dar și constituirea și utilizarea fondurilor bănești,conform nevoilor acestora.

De asemenea,tot aici putem cuprinde și normele juridice ce privesc recuperarea socială și profesională a persoanelor ce sunt încadrate în muncă și nu mai pot lucra în materia sau profesia lor,din cauza unor accident,boli profesionale sau altor boli ce produc invaliditatea.

I.1. Rolul asigurărilor sociale în lumea contemporană

Asigurările sociale cuprind și reglementările ce privesc măsurile pe care unitățile sunt obligate să le ia în calcul pentru calificarea și încadrarea în muncă,dar și a persoanelor handicapate ,precum și pe cele ce se referă la plata ajutorului de șomaj,calificarea și recalificarea precum și angajarea în muncă a acestora.

I.2. Modele de protecție socială

Asigurările sociale se disting de celelalte forme de asigurare materială sau de asistență socială prin individualizarea instituției proprie ca fiind determinate și condiționate de raporturile juridice de muncă. Această legătură se relevă atât din urmărirea procesului istoric de constituire a asigurărilor sociale cât și din examinarea actualelor reglementări,potrivit cărora raporturile juridice de asigurări sociale să fie conexe raporturilor juridice de muncă.

1. Asistența

Persoanele aflate în nevoi pot și trebuie să primească ajutor dacă nici una din tehnicile de prevenție nu-i permit să facă față condiției sale,ori dcă acestea se dovedesc insuficiente sau incapabile pentru cazurile particulare.

Una dintre cele mai cunoscute și utilizate metode (tehnici) prin care cei aflați în nevoie pot fi ajutați este asistența. Aceasta poate preveni pe de o parte,din generozitate (caritate,liberalitate,binefacere),pe de altă parte,poate exista sub forma unui drept consemnat ca atare ,al celui care beneficiază de ea. Așa de exemplu,este ajutorul social legiferat pentru persoanele care nu realizează un prag minim de venit. În oricare din situații,două trăsături îi sunt proprii asistenței,și anume:

a) legătura dintre beneficicu (dreptul la asistență) și starea de nevoie a solicitantului;

b) caracteristica de ,,idee morală’’ a carității,a asistenței juridice legiferate române relativ nedeterminată în întindere și obiect. Cu alte cuvinte, nivelul prestațiilor poate varia atât prin stringența nevoii,cât și prin cauzele și cirumstanțele ei.

Plecând de la aceste trăsături,protecția socială realizată prin intermediul asistenței prezintă anumite inconveniențe.

În primul rând,formele pure de aistență creează un climat de incertitudine și de dependență pentru beneficiarul asistat,deoarece resursele sunt apoape în toate cazurile mai mici decât nevoile de acoperit,drept urmare,cuantumul prestațiilor acordate ete redus. În al doilea rând,asistența,bine adaptată cazurilor excepționale este mai puțin potrivită și eficientă în cazul riscurilor relativ frecvente sau inevitabile (bătrânețea,de exemplu). În aceste din urmă situații,masa mare a comunității de risc face ca veniturile obtenabile de către fiecare asistat să se diminueze sensibil. În fine,asistența ca formă de protecție socială nu stimulează nici prevederea personală a celor asistați,nici măsurile de prevenire a riscurilor ,pentru că ajutorul primit are,pentru beneficiar,titlu gratuit.

2. Prevederea

În mod obișnuit,persoanele care realizează câștiguri din muncă,din capital sau din alte surse,prelevează în mod voluntar o parte din acestea,cu scopul de a le afecta acoperirii efectelor diverselor riscuri la care ele sunt supuse. În acest caz,este vorba de acțiunea de prevedere individuală.Efectele acesteia sunt limitate însă. Căci,prevederea presupune un anumit nivel de educație și, în plus,sumele prelevate,pentru a avea un minim de eficacitate,pentru a putea oferi o reală securitate și acoperire,trebuie să fie de un anumit cuantum.Or,chiar dacă există conștiința actului de a prevedea,unele persoane nu au resurse suficiente pentru a preleva sume prezente pentru trebuințe viitoare.

Cea de-a doua formă a prevederii este cea colectivă. În cazul acesteia,o colectivitate (de obicei o persoană juridică) prelevează de la membrii săi,dacă este posibil în mod proporțional cu capacitatea contributivă a acestora,cotizații destinate alimentării unui fond de într-ajutorare în profitul membrilor loviți de riscuri sau al familiilor lor aflate în suferință.

Acest sistem are,evident,avantajul de a permite o compensare și atomizarea riscurilor și a cheltuielilor aferente,care-i afectează inegal pe fiecare dintre membrii colectivității. Totodată,el este în măsură să ofere alocații mai ridicate membrilor comunității afectați de riscuri,în comparație cu acelea care pot fi obținute prin sistemul individual de prevedere.

Prevederea,fie ea individuală sau colectivă este prestabilită atunci când sistemul analizat al protecției sociale garantează în ansamblu ,membrilor comunității,un minim uniform. Plecând de la acest minim, fiecare persoană poate prelua inițiativa creșterii lui în mod individual sau în grup,prin prevedere.

Eficacitatea și permanența în timp a protecției sociale realizate prin prevedere sunt puternic condiționate de stabilitatea monetară. De aceea,amploarea acestei tehnici a fost progresiv redusă în țările care au cunoscut o instabilitate monetară puternică.

3. Asigurarea

În raport cu primele două tehnici de protecție contra riscurilor,asitența și prevederea ,asigurarea reprezintă o tehnică mai elaborată care utilizează combinat prevederea cu economisirea. Ea poate fi organizată prin efectul legii,caz în care devine obligatorie pentru categoriile de aigurați cărora le este destinată sau poate fi organizată pe baze contractuale ,având la bază principiul facultativității (voluntariatul). Într-un alt context,asigurarea poate fi colectivă sau dimpotrivă,individuală.

Prin intermediul asigurării,o entitate juridică specializată,publică sau privată,denumită asigurator ,grație plății unei contribuții (prime) unice sau fracționate în mai multe rate periodice ,plătite de asigurat sau în numele acestuia,garantează acoperirea unor riscuri care afectează sănătatea ,capacitatea de muncă,sau chiar viața asiguratului ori a membrilor familiei sale. Protecția riscurilor prin intermediul asigurării este posibilă datorită unei compensații (atomizări) pe care asigurătorul o realizează (în conformitate cu calculele statistice și actuariale ) între diversele riscuri și asemănătoare pe care a acceptat să le acopere pentru asigurații săi. Compensația respectivă este posibilă ca urmare a acumulării primelor plătite o perioadă relativ mare de timp de către toți asigurații și a utilizării acestor prime pe principii mutuale (de reciprocitate).