Analiza Mecanismului de Transmitere a Politicii Monetare în Unele Țări din Europa Centrală și de Est

Introducere

Politica monetară este o componentă a politicilor economice ṣi poate fi definită ca ansamblul acṭiunilor întreprinse de autoritatea monetară a unei ṭări, pentru ca prin reglarea cantităṭii ṣi costului monedei să influenṭeze evoluṭia economiei naṭionale ṣi să menṭină stabilitatea preṭurilor.

Particularităţile economiilor emergente, cum sunt predominanţa şocurilor pe partea ofertei, extinderea fenomenului de substituire monetară, fragilitatea instituţiilor fiscale, pieţele financiare puţin adânci, vulnerabilitatea faţă de întreruperea bruscă a intrărilor de capital şi migraţia forţei de muncă, contribuie la amplificarea complexităţii deciziilor de politică monetară destinate realizării obiectivului de stabilitate a preţurilor1.

În ultimii ani, ţările din Europa Centrală şi de Est se confruntă cu intrări semnificative de capital, în condiţiile în care restricţiile asupra circulaţiei libere a capitalurilor au fost eliminate treptat pe parcursul procesului de liberalizare completă a contului de capital, care a constituit o condiţie pentru aderarea la UE. Pe de o parte, apetitul investitorilor a fost stimulat de persistenţa unor diferenţiale de dobândă pozitive. Pe de altă parte, perspectivele acestor ţări au fost percepute ca fiind mai favorabile în contextul aderării la UE.

Politica monetară s-ar putea confrunta cu o dilemă în contextul intrărilor masive de capital. Pe de o parte, evoluţiile inflaţiei ar putea reclama majorări succesive ale ratei dobânzii de politică monetară, care încurajează economisirea, asigurând astfel un echilibru între nivelul economisirii şi amploarea investiţiilor, echilibru esenţial pentru evitarea unui deficit excesiv de cont curent. Pe de altă parte, majorarea ratelor dobânzilor ar putea conduce la un diferenţial pozitiv de dobândă, ceea ce va atrage intrări suplimentare de capital, cu presiunile aferente în sensul aprecierii monedei naţionale.

Inţelegerea procesului de transmitere a politicii monetare este vital pentru elaborarea si implementarea politicii monetare. Aceasta însă se dovedeşte a fi destul de dificil de realizat, chiar şi în economiile dezvoltate unde există un oarecare grad de incertitudine privind această înţelegere.

Cap. I. Mecanisme de transmitere a politicii monetare – noṭiuni teoretice

Mecanismul de transmitere a politicii monetare reprezintă procesul prin care deciziile de politică monetară influenţează, prin diferite canale, comportamentul participanţilor pe pieţe, activitatea economică şi nivelul general al preţurilor.

Mecanismul de transmitere a politicii monetare are un caracter complex şi cuprinde două mari segmente, şi anume: primul segment reflectă impactul deciziilor de politică monetară asupra variabilelor financiare (ratele de dobândă ale pieţei financiare, preţul activelor financiare, cursul de schimb etc); cel de-al doilea segment evidenţiază impactul modificării variabilelor financiare asupra economiei reale .

Potrivit studiilor de specialitate, deciziile de politică monetară se transmit în economie, prin intermediul mai multor canale, şi anume:

- rata dobânzii;

- cursul de schimb;

- preţul activelor financiare;

- creditul;

- anticipaţiile şi efectele de anunṭ.

1. Canalul ratei dobânzii

Abordarea keynesiană tradiţională evidenţiază următorul canal de transmitere a impulsurilor politicii monetare , care reflectă impactul politicii monetare asupra economiei reale prin intermediul variaţiei ratei dobânzii.

Acest canal accentuează importanţa ratei reale a dobânzii, în special a celei pe termen lung. Modificarea ratei dobânzii are ca principale efecte asupra economiei reale: efectul de substituire, efectul de avere, efectul de venit.

Chiar dacă în perioada de deflaţie rata nominală este zero, o expansiune a ofertei de monedă (M) poate determina creşterea ni¬velului aşteptat al preţurilor (Pa) şi de aici, a inflaţiei aşteptate, i (a), datorită scăderii ratei reale a dobânzii, r.d. (r) = r.d. (n) - i (a), stimulând astfel cheltuielile.

Canalul ratei dobânzii se bazează pe anumite ipoteze, şi anume :

- banca centrală are capacitatea de a controla oferta de monedă;

- nu există alt substitut pentru bani în efectuarea tranzacţiilor;

- preţurile nu se ajustează instantaneu la modificările ofertei de monedă;

- componentele cererii agregate (de pildă, investiţiile) sunt sensibile la modificările ratei dobânzii şi, astfel, răspund la deciziile de politică monetară.