Analiza Riscului de Creditare - BCR

1. Riscul de credit – definiţie, cadrul legislativ

Băncile comerciale se confruntă cu o serie de riscuri legate de operaţiunile lor curente, iar expunerea acestora la risc poate fi o expunere inerentă activităţii obişnuite sau o expunere suplimentară, generată de dorinţa de a obţine profit mai mare decât cel normal. În cazul primei expuneri este vorba de riscuri pure, iar în cel de-al doilea caz de riscuri speculative. În funcţie de gama de operaţiuni bancare ce pot genera riscuri, acestea din urmă pot fi:

– riscuri financiare (afectează direct gestiunea bilanţului şi includ: riscul de credit, riscul de lichiditate, riscul de piaţă şi riscul de faliment);

– riscuri de prestare asociate operaţiunilor din sfera serviciilor financiar-bancare (includ riscul operaţional, riscul tehnologic, riscul produsului nou şi riscul strategic);

– riscuri ambientale (sunt generate de faptul că băncile operează într-un mediu concurenţial, strict reglementat de autoritatea bancară şi într-un mediu economic care are propria sa dinamică).

Riscul de credit (denumit şi risc de insolvabilitate a debitorului sau risc de nerambursare) exprimă probabilitatea încasării efective, la scadenţă, a fluxului de numerar anticipat, determinat de creditare. El este asumat de toate băncile şi poate genera probleme serioase atât băncii în cauză, cât şi întregului sistem bancar, dacă expunerea la risc este substanţială. De aceea, strategia fiecărei bănci trebuie să includă programe şi proceduri de gestionare a riscurilor bancare, în general, şi a celor de creditare, în special. Minimizarea expunerii la risc, alături de maximizarea rentabilităţii, respectarea reglementărilor bancare şi a celor generale constituie obiective principale ale managementului bancar.

Decizia de creditare se bazează pe elemente de anticipare din activitatea debitorului (realizarea cash-flow-ului previzionat şi a unor indicatori financiari), ceea ce implică evaluarea riscului şi acceptarea lui în cunoştinţă de cauză. În consecinţă, riscul nu poate fi evitat, ci doar prevenit şi diminuat.

Pe lângă normele de prudenţialitate şi de limitare a riscului de credit, emise de B.N.R., fiecare societate bancară reglementează şi gestionează acest risc conform normelor şi procedurilor proprii de management al riscurilor.

Politicile de diminuare a riscului de credit, promovate de către B.C.R., au în vedere limitarea accesului la credite al agenţilor economici care au rezultate financiare nesatisfăcătoare, desfăşoară activităţi în sectoare economice cu probleme sau au datorii nereglementate faţă de alţi creditori. La acordarea creditelor, B.C.R. are în vedere permanent principiul că prima sursă, de rambursare a creditului o constituie capacitatea împrumutatului de a genera lichidităţi, iar ultima sursă garanţiile materiale.

În scopul evaluării şi al diminuării riscului în activitatea de creditare, de regulă, banca nu acordă credite:

– agenţilor economici care înregistrează pierderi şi nu au perspective de redresare, cu excepţia cazurilor în care, prin acte normative, s-a reglementat altfel;

– agenţilor economici care nu contribuie cu capital propriu la finanţarea mijloacelor circulante sau la realizarea proiectelor de dezvoltare (investiţii);

– agenţilor economici care au datorii faţă de bancă, trecute de aceasta în afara bilanţului şi care nu prezintă programe viabile de redresare, în măsură să asigure recuperarea rapidă a creanţelor;

– agenţilor economici pentru care s-a instituit procedura de reorganizare sau de faliment, cu excepţia cazurilor în care instanţa judecătorească hotărăşte că pot fi acordate credite în vederea reorganizării şi a redresării activităţii debitorului;

– agenţilor economici ale căror datorii au fost predate spre valorificare la A.V.A.S. şi care nu şi-au reglementat modul de achitare a datoriilor respective.

În cadrul Legii nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare şi a normelor de prudenţialitate şi de limitare a riscului de credit în activitatea bancară, emise de B.N.R., sunt definiţi o serie de termeni necesari evaluării riscului de credit, precum: capital propriu, fonduri proprii, expunere brută, expunere netă, expunere mare, un singur debitor, entitate de risc, grup şi persoane aflate în relaţii speciale cu banca.

Principalele reglementări pentru diminuarea riscului de credit sunt următoarele:

– nivelul unei expuneri mari nu poate depăşi 20% din fondurile proprii ale băncii(de la 1 iulie 2004, expunerea faţă de un singur debitor a crescut la 25% din fondurile proprii, conform art. 9 din Normele B.N.R. nr. 12/2003 privind supravegherea solvabilităţii şi expunerile mari ale instituţiilor de credit, publicate în Monitorul Oficial nr. 51 din 21 ianuarie 2004);

– suma totală a expunerilor mari nu poate depăşi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale băncii (o expunere mare reprezintă cel puţin 10% din fondurile proprii ale băncii);

– valoarea totală a împrumuturilor angajate de autorităţile administraţiei publice locale nu poate depăşi 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate de acestea pe durata anului fiscal în care se face împrumutul;

– creditele (expunerea totală) acordate persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca nu vor putea depăşi 20% din fondurile proprii ale băncii;

– constituirea fondului pentru riscuri bancare generale, în limita a 1% din soldul activelor purtătoare de riscuri specifice activităţii bancare, existent la sfârşitul anului, în scopul administrării şi a riscului general de credit, rezultat din ansamblul activităţii de creditare.