Analiza situației economico-financiare în cadrul indreprinderii SC Eurobull SRL

Capitolul I. Analiza cheltuielilor

Conform literaturii de specialitate se întâlnesc deseori două noţiuni care la o primă vedere pot părea asemănătoare : noţiunea de cheltuială şi noţiunea de cost. Aceste noţiuni însă nu sunt similare.

Analiza prin costuri reprezintă un domeniu deosebit de important în activitatea întreprinderii, deoarece în această zonă se produc o serie de fenomene economice legate de consumul şi utilizarea factorilor de producţie.

De modul cum se consumă şi cum se utilizează factorii de producţie depinde în mare măsură competitivitatea produselor şi eficienţa activităţii desfăşurate.

Problemele prioritare ale diagnosticării cheltuielilor vizează, pe de o parte, cheltuielile aferente veniturilor întreprinderii, în special cheltuielile de exploatare, iar, pe de altă parte, eficienţa diferitelor categorii de cheltuieli (variabile şi fixe, directe şi indirecte, materiale şi salariale etc.).

Cheltuielile reprezintă totalitatea consumurilor înregistrate de o întreprindere într-un an financiar.

Pentru analiza cheltuielilor se face distincţia între termenul cheltuielilor de producţie (cheltuieli) şi costul de producţie (cost).

Cheltuielile reprezintă totalitatea achiziţiilor pe care le face o întreprindere cu scopul de a obţine bunuri economice.

Achiziţiile se numesc factori de producţie şi odată intrate în întreprindere formează stocurile.

Într-un an financiar respectiv într-un ciclu de producţie, întreprinderea nu utilizează toate stocurile ci doar o parte care sunt numite factori de producţie. Partea de stoc utilizată într-un ciclu de producţie, respectiv utlizată pentru a obţine bunuri economice poartă denumirea de costuri.

Practic dacă în mod ipotetic toate stocurile întreprinderii sunt utilizate într-un ciclu de producţie, atunci termenul de cheltuieli este egal cu termenul de costuri.

Costurile se clasifică după următoarele criterii:

Cheltuielile agenţilor economici sunt departajate în funcţie de destinaţia lor în trei categorii, după cum rezultă din conţinutul contului de profit şi pierdere, la care se adaugă impozitul pe profit ca un element a cărui mărime este determinată prin act normativ, astfel:

a) Cheltuieli de exploatare, ocazionate, în principal, cu consumarea factorilor fundamentali care facilitează desfăşurarea unei activităţi economice: cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile; energie şi apă; cheltuieli privind mărfurile; alte cheltuieli materiale; ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale (cheltuieli privind amortizarea imobilizărilor, diferenţa dintre cheltuieli şi venituri privind provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor şi venituri din fondul comercial negativ); ajustarea valorii activelor circulante (diferenţa dintre cheltuieli şi venituri privind creanţe şi debitori diverşi şi respectiv, provizioanele pentru deprecierea activelor circulante); cheltuieli cu personalul (salarii şi cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială); cheltuieli privind prestaţiile externe (cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi şi cheltuieli cu alte servicii executate de terţi); alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate; cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi activele cedate; ajustări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli.

b) Cheltuieli financiare, constituite din ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare deţinute ca active circulante; alte cheltuieli financiare (pierderi din creanţe legate de participaţii, cheltuieli privind investiţiile financiare cedate, cheltuieli din diferenţe de curs valutar, cheltuieli privind dobânzile, cheltuieli privind sconturile acordate clienţilor, debitorilor sau băncilor);

c) Cheltuieli extraordinare reprezentate prin acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea curentă a unităţii patrimoniale, sunt constituite din cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente extraordinare (pierderi din calamităţi şi exproprieri de active);

O primă analiză structurală a cheltuielilor se face astfel :

Ch = Ch e + Ch f + Ch ex, unde:

Ch = cheltuieli totale ;

Ch e = cheltuieli de exploatare;

Ch f = cheltuieli financiare;

Chex = cheltuieli excepţionale.

Corespunzător cheltuielilor, există veniturile :

V = Ve + Vf + Vex, unde:

V = venituri totale;

Ve = venituri de exploatare;

Vf = venituri financiare;

Vex = venituri excepţionale.