Dezvoltarea și Specializarea Serviciului Sanitar în România

Introducere

Importanța serviciului sanitar pe plan mondial

Donald Berwick a subliniat în publicaţiile sale că reforma sanitară care nu cuprinde toate componentele sistemului nu poate fi considerată reformă. Acest concept a dus la creşterea performanţelor sistemelor de sănătate, fapt dovedit prin introducerea unor indicatori de performanţă a sistemelor de sănătate, iar măsurarea performanţelor însele fiind considerată ca un mijloc de îmbunătăţire a sistemelor. Existand soluţii pentru creşterea performanţelor sistemului de sănătate, s-a constatat că implementarea acestor soluţii se poate face numai dacă există un „Minister al Sănătăţii puternic, pentru un sistem de sănătate puternic”, condus de un ministru cu competenţe deosebite. După 2001 a avut loc o dezbatere internaţională la care au participat numeroşi experţi şi instituţii specializate, precum şi miniştri ai sănătăţii care au sintetizat calităţile unui bun ministru al sănătăţii („ministrul ideal”). A urmat publicarea unor studii privind structura ministerului sănătăţii şi evaluarea capacităţii organizatorice a acestuia pentru a guverna sistemul de sănătate. Printre primele ţări care au făcut acest lucru s-au numărat Marea Britanie în 2007 şi SUA în 2008, dar restructurarea ministerului sănătăţii s-a făcut şi în numeroase alte ţări. Subliniez că recomandări privind restructurarea Ministerului Sănătăţii au fost făcute chiar de institutele de specialitate ale Băncii Mondiale şi Organizația Mondială a Sănătății.

Capitolul 1.

Analiza nivelului de dezvoltare și specializare a serviciului sanitar în România

1.1. Scurtă prezentare a serviciului sanitar pe specificul României.

Sănătatea este în general săracă după standardele europene, precum și accesul este limitat în multe zone rurale. În anul 2001 cheltuielile de sănătate au fost egale cu 6-5 la sută din produsul intern brut .În 2005 erau 1.9 medici și 7.7 paturi de spital la 1000 de persoane. Sistemul este finanțat de Comisia Nationala a Fondului de asigurări sociale de sănătate, la care angajatorii și angajații fac contribuții obligatorii. Asigurările privare de sănătate se dezvoltă încet. Pentru că finanțarea publică a scăzut, aproximativ 36 la sută din populație face cheltuiește pentru asistență medicală din buzunar. Guvernul avea în plan să închidă 150-200 de spitale din cele aproximativ 450 existente în întreaga țară, iar personalul din unitățile medicale va fi redistribuit, în funcție de nevoi, decizia fiind luată în urma discuțiilor cu Fondul Monetar Internațional. De asemenea, spitalele vor fi clasificate în patru categorii, cele pentru boli cronice, pentru boli acute, de îngrijiri sociale și de îngrijiri pentru persoanele vârstnice. În documentul aprobat însă ulterior de Guvern nu se mai regăsește măsura desființării spitalelor, ci este menținută doar obligația de a reduce numărul de paturi în spitale cu 9.200.