Cuprins
- INTRODUCERE 2
- CAPITOLUL 1
- ETIMOLOGIE, DEFINIŢII ŞI DELIMITĂRI CONCEPTUALE 4
- 1.1. Istoric şi abordări ale eticii 4
- 1.2. Rolul şi funcţiile eticii în societate 6
- 1.3. Dilemele etice în afaceri 7
- CAPITOLUL 2
- DILEMELE ETICE DIN ORGANIZAŢII ŞI MODALITĂŢILE DE SOLUŢIONARE 11
- 2.1. Etica în interiorul organizaţiilor 11
- 2.1.1. Dileme în etica organizaţiilor 16
- 2.1.2. Metode de soluţionare a dilemelor etice 18
- 2.2. Etica în mediul de afaceri românesc 24
- 2.2.1. Este etica o afacere profitabilă pentru companii? 30
- 2.2.2. Responsabilitatea socială şi micile întreprinderi 31
- 2.3. Etica în sistemul bancar românesc 33
- 2.3.1. De ce un comportament etic ? 38
- 2.3.2. Codul de etică bancară 39
- CONCLUZII 42
- BIBLIOGRAFIE 44
Extras din proiect
INTRODUCERE
În lumea noastră grăbită şi agitată, din ce în ce mai mulţi oameni sunt ahtiaţi după noutate, din care unii fac un etalon de prim rang al valorii tuturor lucrurilor. Din acest punct de vedere, „stăm bine". Etica în afaceri este un domeniu academic şi un subiect de dezbatere publică teribil de recent. Atât de recent, încât nu au început încă polemicile şi disputele privind probleme de genul: „Cine este autorul care a propus şi a impus termenul etică în afaceri?" sau „Cui aparţine cu adevărat primul articol, eseu sau tratat de etică în afaceri?".
Ca mai toate noutăţile din ultimul secol, şi business ethics este o invenţie americană. Pentru unii, originea transatlantică a noii discipline este o garanţie de calitate, seriozitate şi performanţă; pentru alţii, dimpotrivă, orice vine de peste ocean trebuie să fie ceva teribil de rudimentar, superficial şi - neapărat -„imperialist". Entuziasmantă sau deteştabilă, etica în afaceri a luat rapid amploare în spaţiul nord-american, de unde s-a răspândit apoi în toată lumea „civilizată", mai exact în ţările în care se poate vorbi cu temei despre economie de piaţă şi stat de drept. Cu britanicii în frunte, europenii s-au „contaminat" şi ei de interesul crescând faţă de etica în afaceri abia în anii de după 1980. În România, acest (eventual) interes abia este pe cale să se nască. Să fie vorba numai de mimetismul „formelor fără fond" sau de o firească racordare la „trend"-urile lumii evoluate? Iată o întrebare la care e prea devreme să încercăm a găsi un răspuns. Întrebările pe care le vom pune în sunt altele: ce se înţelege (ori nu se prea înţelege) prin etică în afaceri? Care sunt problemele cele mai caracteristice şi cele mai importante pe care încearcă să le elucideze etica în afaceri? În sfârşit, de ce este importantă şi tot mai intens cultivată această disciplină în ţările cele mai avansate?
Mi-am ales tema Dileme etice în organizaţii şi modalităţi de soluţionare a acestora deoarece consider că un comportamentul etic al unei societăţi comerciale stabileşte legături puternice, bazate pe încredere şi respect, între aceasta şi partenerii ei comerciali. Aspectele de ordin etic caracterizează totalitatea activităţilor umane. Activitatea comercială trebuie să se raporteze la anumite cerinţe etice şi să aibă un fundament moral fără de care comunitatea în ansamblul ei nu ar putea funcţiona. Societatea comercială trebuie să identifice nevoile, dorinţele şi interesele pieţelor vizate, după care trebuie să furnizeze clienţilor valoare superioară într-un mod care să protejeze sau să îmbunătăţească existenţa materială şi spirituală a consumatorului şi a societăţii. În prezent, în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste se încearcă, la nivel global, la nivel european comunitar, dar şi în România, găsirea unor metode optime de „educare” a societăţilor comerciale pentru a cunoaşte avantajele oferite de această atitudine faţă de stakeholderi (cei care au un interes ori sunt afectaţi de activitatea respectivelor societăţi comerciale: consumatori, angajaţi, mediul natural etc.) dar şi faţă de propria activitate comercială în relaţie cu stakeholderii. Cunoscând aceste avantaje se doreşte ca societăţile comerciale să integreze cerinţele responsabilităţii sociale în propriile strategii de afaceri devenind astfel societăţi comerciale responsabile social.
Lucrarea este structurată pe două parţi; în prima parte am evidenţiat, în mare parte, care este rolul eticii în societate pornind de la etimologia cuvântului etică şi concluzionând cu părerile unor manageri despre etica în afaceri.
În partea a doua a lucrării am încercat să prezint dilemele etice din organizaţii având ca punct de pornire studiile care s-au facut cu privire la etica din organizaţii şi m-am străduit sa dau unele soluţii care după parerea mea ar putea fi aplicate;
Trebuie subliniat faptul că puterea şi influenţa firmelor private asupra întregii societăţi este mai mare decât a fost vreodată până acum, iar politicile imorale, frecvent întâlnite în mediul de afaceri, pot să provoace imense daune şi prejudicii indivizilor, comunităţilor şi mediului. Politicile guvernamentale din anii '80, de exemplu, au scos în relief anumite probleme de etică în afaceri, care se pun acum cu mare acuitate şi în tranziţia societăţii româneşti spre o economie de piaţă funcţională. Atât în ţările occidentale, cât şi în ţara noastră programele de privatizare au făcut ca numeroase întreprinderi aflate o vreme în proprietatea statului să se adapteze cerinţelor de eficienţă şi rentabilitate ale unor afaceri comerciale. Drept urmare, noii lor manageri au dispus masive concedieri de personal, acordându-şi lor însă remuneraţii substanţial mărite. Moralitatea acestor măsuri a fost pusă vehement sub semnul întrebării de către opinia publică, stârnind dezbateri aprinse în legătură cu obiectivele esenţiale pe care trebuie să le urmărească întreprinderile comerciale: trebuie acestea să se pună în primul rând în serviciul bunăstării generale a societăţii ori să servească mai presus de orice interesele acţionarilor?
O dată cu creşterea influenţei sectorului privat asupra întregii vieţi economice şi sociale, interesul canalelor mediatice faţă de lumea afacerilor a sporit constant. Ajunse din ce în ce mai frecvent pe prima pagină, malversaţiunile oamenilor de afaceri au stârnit reacţii, critici şi comentarii aprinse din partea opiniei publice, sporind interesul general faţă de moralitatea agenţilor economici şi a funcţionarilor publici cu atribuţii şi competenţe dubios exercitate în gestionarea avuţiei naţionale. Din acest punct de vedere, ne putem mândri cu faptul că suntem la un nivel comparabil cu lumea occidentală; după 1990, România a avut parte din belşug de scandaluri mediatice, numai că, spre deosebire de occidentali, noi suntem încă în aşteptarea marilor procese în justiţie, care să-i trimită pe vinovaţi după gratii şi care să zdruncine cât de cât sentimentul de imunitate al noilor potentaţi politici şi financiari.
CAPITOLUL 1
ETIMOLOGIE, DEFINIŢII ŞI DELIMITĂRI CONCEPTUALE
“Scopul nu scuză mijloacele,
dar nici mijloacele scopul”
(Niccolo Machiavelli)
Din punct de vedere etimologic, "etica" provine de la cuvintele greceşti:
ETHOS (Homer) = primordial, patrie, locuinţă, loc de întâlnire, locul natal, obiceiuri, caracter;
ETHIKE (Aristotel) = ştiinţa cunoaşterii.
Din "ETHOS" a derivat cuvântul "ETHICOS", cu sensul "din sau pentru morală", utilizat de greci atunci când discutau despre principiile comportamentului uman.
Pentru început, putem considera etica ca fiind ştiinţa ethosului (a moralei), a binelui/răului (Socrate, Platon, Cicero), a fericirii, a virtuţii (Aristotel), a plăcerii (Aristip), a idealului social.
Etica a apărut ca ramură distinctă a cunoaşterii, datorită lui Socrate. Ca disciplină ştiinţifică ea există din timpul lui Aristotel, care a ridicat etica la nivelul "demnităţii ştiinţelor".
Etica este definită ca "ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legăturile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei clase sau societăţi".
Etica reprezintă forma de cunoaştere şi legitimare în conştiinţă prin intermediul normelor şi imperativelor morale, a unor acte şi fapte omeneşti.
Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală, au origini şi substanţe diferite: etica este teoria şi ştiinţa moralei, în timp ce morala reprezintă obiectul de studiu al eticii. Denumirea de etică este de origine greacă în timp ce morala îşi are originea în cuvîntul latin mos-moris (morav-moravuri), de unde a apărut şi termenul moralis, etimonul modern al termenului morală.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Dileme Etice in Organizatii.doc