Economia Întreprinderii

„Organizatia îmbraca un caracter organic si unic in sine,propriu fiecarei structuri sau întreprinderi, iar pentru a fi eficace si sanatoasa structura acesteia trebuie sa fie urmarea unei strategii.”

P.DRUCHER

Problema organizarii generale a întreprinderii are in vedere mai întâi gruparea activitatilor dupa diferite criterii si apoi elaborarea structurii organizatorice a întreprinderii.

In întreprinderile mici, seful acesteia (patron si/sau salariat ) poate sa-si asume singur ansamblul functiunilor. De exemplu, intr-un mic atelier de încaltaminte cu 30 persoane, patronul supravegheaza direct munca lucratorilor, rezolva problemele administrative, tine contabilitatea cu ajutorul unui contabil extern si viziteaza periodic clientii. Dar, de îndata ce marimea întreprinderii creste sau operatiunile devin complexe, astfel incit nu mai pot fi asumate de catre aceeasi persoana, este indispensabil sa se procedeze la o regrupare a lor pentru a fi date spre împlinirea specialistilor.

Concretizarea activitatii de organizare este reflectata prin intermediul structurii organizatorice. Aceasta reprezinta ansamblul compartimentelor existente intr-o întreprindere si a relatiilor desemnate a avea loc intre acestea in scopul facilitarii resurselor si realizarii obiectivelor stabilite. Structura organizatorica ofera o viziune de ansamblu asupra întreprinderii , o sintetizare a mecanismului de functionare a acesteia,permitând unui organism din exteriorul întreprinderii sa desprinda esentialul. In vederea unei ample diagnosticari a activitatii este necesara, insa si analiza altor documente proprii firmei ( bilant contabil,studii de piata,plan de afaceri,studii de fezabilitate).

CAP 1. Structura generala

Structura unei organizatii poate fi definita ca o suma totala a mijloacelor utilizate pentru a repartiza sarcinile diferite si pentru a asigura coordonarea necesara intre acestea.

Aprecierea structurii organizatorice a unei întreprinderii se bazeaza pe un proces de cunoastere, întelegere si explicare a situatiei existente prin analiza detaliata a factorilor care influenteaza starea ei, cum sunt: strategia de dezvoltarii firmei; tipul si complexitatea productiei; dimensiunea( talia) întreprinderii; calitatea resurselor umane utilizate; mutatiile care au loc in mediul exterior al unei firme; cadrul juridic; statutul întreprinderii etc.

Elementele componente ale structurii organizatorice constituie obiectul unei vaste diversitati de opinii in literatura de specialitate. In viziunea autorilor ce abordeaza aceasta problema, componentele structurale care apar cel mai frecvent sunt : functiile personalului, posturile, compartimentele, ponderea ierarhica, nivelurile ierarhice si relatiile organizatorice. Potrivit opiniei unor specialisti alaturi de componentele structurale mentionate sau subzistând cu unele dintre acestea, apar si alte elemente,precum comunicatiile, autoritatea, subordonarea si coordonarea. Chiar daca aceste componente nu sunt definite ca elemente distincte ale structurii organizatorice, ele se regasesc de fapt la nivelul fiecarei structuri.

Structura generala a întreprinderii cuprinde: structura organizatorica si structura socio- culturala.

Prima dintre ele structura organizatorica, dupa Constantin Barbulescu si colaboratori, este definita ca reprezentând ansamblul persoanelor, subdiviziunile organizatori dintre acestea, orientate spre realizarea obiectivelor prestabilite ale întreprinderii.

Structura organizatorica este formata din structura functionala si structura operationala.

1.1Structura functionala( de management sau verticala) este definita ca reprezentând ansamblul cadrelor de conducere si compartimentelor( servicii, birouri) tehnice, economice, modul de constituire si grupare al acestora, precum si relatiile ce se stabilesc intre ele necesare desfasurarii corespunzatoare a procesului managerial si al proceselor de executie.

Coordonarea sarcinilor si ierarhizarea diferitelor persoane corespunde structurii verticale a întreprinderii si reprezinta sistemul de comanda al organizarii. Aceasta structura se realizeaza in functie de tipul de decizii care se iau la diferite niveluri ale piramidei ierarhice.

Se pot distinge patru niveluri ierarhice, in functie de amploarea deciziei si de orizontul de timp pe care îl implica:

- nivelul strategic – unde se iau deciziile care angajeaza întreprinderea pe terne lung

- nivelul tactic - care defineste drumul de urmat pentru a atinge obiectivele fixate anterior

- nivelul operational – care defineste pe termen scurt atingerea obiectivelor de mai sus

- nivelul de executie – unde se realizeaza activitatile de productie implicate pentru realizarea obiectivelor stabilite

1.2 Structura operationala(orizontala), care corespunde diviziunilor muncii pe orizontala si cuprinde functiunile întreprinderii. Structura orizontala asigura organizarea întreprinderii in raport cu omogenitatea si complexitatea activitatilor pe baza a doua criterii de specializare:

- In cazul când produsele vândute si pietele sunt relativ asemanatoare, activitatile se organizeaza pe marile functiuni ale întreprinderii

- In cazul in care produsele si pietele sunt foarte eterogene, împartirea activitatilor pe functiuni se face dupa gruparea produselor si a pietelor