Ecoturismul în România

Odată cu intrarea în noul mileniu, devenim tot mai conştienţi de complexitatea, fragilitateaşi valoarea inestimabilă a planetei noastre. În acelaşi timp, turismul tinde să devină o expresietot mai populară a acestei conştiinţe. Datorită evoluţiei transporturilor şi tehnologieiinformaţiei, tot mai multe zone îndepărtate au devenit accesibile, fapt ce a contribuit la oascensiune rapidă a turismului în arii naturale.Devine tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile în absenţa unuimanagement corespunzător poate prezenta o ameninţare pentru integritatea ecosistemelor şi acomunităţilor locale. Un număr tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de vedere ecologic poate duce la o degradare puternică a mediului. De asemenea, comunităţile locale şicultura indigenă pot fi influenţate negativ de afluxul crescut de vizitatori străini cu un stil deviaţă modern. În plus, schimbările climatice, instabilitatea economică şi condiţiile politico-sociale pot face din turism o afacere riscantă, mai ales în zonele puternic dependentede această activitate economică.Partea bună este că aceeaşi ascensiune a turismului creează numeroase oportunităţi atât pentru conservare cât şi pentru bunăstarea comunităţilor locale. Ca răspuns la interesul crescut pentru cunoaşterea naturii, dar şi la semnalele de alarmă venite din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, s-a conturat treptat o nouă etică a călătoriei numită ecoturism.

Definirea ecoturismului

Ecoturismul este o formă de turism în care principalul obiectiv este observarea şi conştientizarea valorii naturii şi a tradiţiilor locale şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să contribuie la conservarea şi protecţia naturii;

b) să utilizeze resursele umane locale;

c) să aibă caracter educativ, respect pentru natură - conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale;

d) să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural şi socio-cultura

Potrivit The International Ecotourism Society - una din cele mai prestigioase organizaţii care se ocupă de ecoturism - acesta poate fi definit astfel: acea călătorie responsabilă spre o zonă naturală care contribuie atât la conservarea patrimoniului natural cât şi la bunăstarea populaţiei locale.

O altă definiţie spune că ecoturismul este: vizitarea unei zone relativ neafectate de activităţile umane, cu un impact redus asupra mediului, care are o importantă componentă educaţională şi care oferă un beneficiu economic direct economiei şi populaţiei locale.

Alte terminologii folosite odată cu apariţia și dezvoltarea ecoturismului:

• Activităţi ecoturistice – activităţile incluse într-un sejur ecoturistic cu scopul de a antrena turiştii şi care sunt coordonate de un ghid (interpret).

• Camparea – călătoria într-un spaţiu aflat undeva între civilizaţie şi sălbăticie, de celemai multe ori cu familia sau prietenii şi folosind uneori ca mijloc de locomoţieautomobilul (car-camping).

• Greenwashing – folosirea abuzivă a particulei eco sau verde, fără a respecta cerinţeleconservării mediului şi responsabilităţii socio-culturale.

• Servicii ecoturistice – servicii de transport, cazare, alimentaţie, ghizi, care au unimpact minim asupra mediului biologic şi cultural local şi promovează o mai bună înţelegere a acestuia.

• Stakeholders – Persoane sau organizaţii implicate şi influenţate de o anumită decizie:investitori, acţionari, tour-operatori, manageri de parcuri naţionale, comunităţi locale.

În mod normal, ecoturismul este asociat cu turismul de aventură, turismul de natură, turismul rural, turismul în medii sălbatice şi cu agroturismul. Este important să reţinem însă că nici una din formele menţionate mai sus nu este în mod necesar o formă de ecoturism, cinumai atunci când îndeplineşte condiţiile menţionate în definiţia ecoturismului.

Prin turism rural şi agroturism (mai cunoscute la noi) se înţelege petrecerea unui sejur încadrul unei comunităţi locale rurale, respectiv într-o gospodărie agricolă.Turistul poate fi implicat mai mult sau mai puţin în activităţile tradiţionale ale respectiveizone sau gospodării. Astfel, el poate participa la recoltarea strugurilor, la mulsul oilor sau laculesul merelor. Adevăratul agroturism se desfăşoară în gospodării care se apropie cât mai mult dearhitectura şi modul tradiţional de viaţă din zonă.

Turismul de aventură presupune, de cele mai multe ori, vizitarea unei regiuni aproapeneafectate de impactul uman, efectuarea unui efort fizic relativ mare şi asumarea unor riscurimai mari. Din această categorie pot face parte: schiul extrem, alpinismul, parcurgereacanioanelor sau cheilor, coborârea pe ape repezi etc. Nici această formă nu poate ficonsiderată nepărat o formă de ecoturism, ci numai dacă îndeplineşte condiţiile acestuia.

Turismul de natură presupune realizarea unei călătorii cu scopul de a observa anumitespecii de animale sau plante în mediul lor natural.

Turismul în medii sălbatice se înţelege călătoria în locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a cunoaşte şi a te bucura de natură, pentru a observa animalele, păsările şi peştii înmediul lor natural.

Ecoturismul a apărut din mişcarea de conservare a biosferei, el dovedindu-se o sursăimportantă de venituri pentru ariile naturale care aveau nevoie de protecţie. Cercetărileîntreprinse în Kenya (Africa) în anii ‘70 au arătat că beneficiile economice ale turismului înarii sălbatice au depăşit cu mult vânătoarea, activitate care a şi fost interzisă în anul 1977. La începutul anilor `80, pădurile tropicale şi recifele de corali au devenit subiectul unor nenumărate studii ştiinţifice şi filme documentare. Acest interes a condus la apariţia unor miciafaceri locale axate mai ales pe ghidarea cercetătorilor şi reporterilor în zone sălbatice.Treptat, aceste afaceri au devenit prospere în ţări ca Ecuador (America de Sud) şi Costa Rica(America Centrală), şi o adevărată industrie a început să se dezvolte pentru a satisface nevoileunor grupuri mici de turişti, în principal naturalişti şi iubitori ai vieţii sălbatice. La începutul anilor `80, întreprinzătorii din turismul bazat pe atracţii naturale au început să prospere în întreaga lume, odată cu interesul tot mai mare pentru mediu şi pentru călătoriile în aer liber.Apariţia unor echipamente de călătorie şi campare tot mai performante a favorizat acest fenomen. Unele companii şi-au dat seama că ar putea avea iniţiativa de a conserva mediul prin sponsorizarea unor grupări locale de conservare sau prin colectare de fonduri. Curând, eiau învăţat că instruind şi angajând localnici pentru a conduce afacerea aveau numai decâştigat şi în acelaşi timp puteau oferi populaţiei locale beneficii importante. Touroperatoriicare vând produse turistice în Insulele Galapagos, Costa Rica (America Centrală), Kenya(Africa) şi Nepal (Asia) sunt printre primii care au avut astfel de iniţiative şi pot fi consideraţi pionieri ai ecoturismului, deşi nu au avut la îndemână un set de principii, aşa cum lecunoaştem în prezent.