Educația și Perspectivele Evoluției Pieței Muncii în România

Capitolul 1

1.1 Perspectiva economică asupra educației și pieței muncii

Tradițional educația a fost considerată o activitate de selectare, transmitere și conservare a cunoașterii dobândite de societate și a valorilor ei. Legătura cu economia era înțeleasă doar ca o condiție necesară pentru transformarea educației într-o activitate specializată, de sine stătătoare, în raport cu alte tipuri de activități.

Căutarea înțelepciunii și transmitere ei au devenit posibile numai după ce activitatea economică a ajuns la nivelul de eficiență care să îi permită să utilizeze resurse și pentru altceva decât pentru producerea mijloacelor de subzistență. Sofiștii ofereau oamenilor obișnuiți, aflați în căutarea înțelepciunii, educație care era furnizată contra cost, ca un serviciu, sau obiect de vanzare-cumparare pe piață, celor ce își permiteau.

Plasarea educației în relație cu noțiuni ca serviciu și preț ne arată cât de aproape ne aflăm de situarea într-o perspectivă economică.

Din perspectivă economică educația este o activitate de furnizare a unor servicii de instruire și formare de deprinderi, atitudini și comportamente, adică de servicii educaționale. Aceste servicii sunt furnizate populației de instituții specializate în desfășurarea de activități instructiv-educative, care atrag și consumă resurse limitate pentru a transmite cunoștințe și a forma competențe în mod eficient.

Dezvoltarea economică a fost însoțită și de un proces de creștere a duratei școlarității, respectiv al învățamântului gratuit, statul s-a implicat și a finanțat învățamântul prin administrarea efectivă a școlilor, acoperindu-le în mod direct toate costurile.

În condiții de gratuitate de aceste servicii a beneficiat un număr tot mai mare de persoane, concomitent cu creșterea nivelului și a calității vieții.

Educația este o externalitate pozitivă, de pe urma ei beneficiind nu numai persoana ce a primit educația respectivă ci și comunitatea și societatea în ansamblul ei. Beneficiile sociale ale educației reprezintă de asemenea externalități.

Cetățenii educați comit mai puține infracțiuni, sunt mai deschiși, mai toleranți, mai puțin conflictuali, în plus sunt mai greu de manipulat, își dau votul în cunoștință de cauză și pot opta pentru programe de guvernare realiste. Tot aceștia sunt mai puțin vulnerabili la șomaj și realizează venituri mai mari, pentu ei statul va cheltui mai puțin cu protecția socială.

Orice stat ar trebui să își evalueze cheltuielile cu educația prin serviciile specifice oferite populației cu indicatori ca rata de angajare în funcție de sex, vârstă și grad de pregătire. Astfel se poate observa gradul de încadrare în muncă a absolvenților în funcție de nivelul de învățământ absolvit, cât si puterea statului de a pune la dispoziția acestora locuri de muncă pentru a-și amortiza treptat cheltuielile cu pregătirea lor pe parcursul perioadei de școlarizare.

Democrația consultativă impune dialog și dezbateri despre complexele probleme sociale. Amploarea și scopul acestor activități constitue o fundație temeinică pentru a construi școala dedicată servirii societății .

1.2. Educația în termeni de costuri și beneficii

Educația se realizează ca o interacțiune între o persoană care educă și educat. Educatorul are nevoie de contribuția productivă a beneficiarului, iar educatul are nevoie de serviciile educaționale prestate de școală. Astfel distingem două categorii de costuri:

a) costuri aferente serviciilor educaționale

b) costuri aferente investiției în capitalul uman educațional

Pentru a identifica structura costurilor serviciilor educaționale menționăm că în economie termenul de cost este utilizat într-o accepțiune largă- costurile constau în bani a eforturilor agenților economici pentru producerea și desfacerea de bunuri și servicii, și o accepțiune restrânsă- se referă la costul de producție.

Indicatorii randamentului sunt în exclusivitate aplicabili caracterizării proceselor și nu structurilor. Putem analiza randamentul unei metode didactice, a unui instrument utilizat în scop didactic, în procesul de predare-învățare dar nu putem evalua randamentul unei instituții (unități) de învățământ.

O semnificație esențială a indicatorilor de randament este acea că ei sunt raportați la procese care costă; procesele ce implică costuri presupun un consum de resurse (umane, materiale, financiare, temporale), cu mențiunea că aceste resurse sunt întotdeauna limitate, rare.

Cea mai mare dilemă intervine atunci când trebuie să stabilim un nivel acceptabil al randamentului (minim, optim), în domeniul educațional fiind imposibil de fixat un nivel maxim, el existând în domeniile și procesele tehnice. Diversitatea elevilor, diversitatea contextelor și scopurilor învățării sunt principalele motive.

Secretul societății viitorului este educația . În momentul în care analizăm randamentul din sfera procesului educațional, o importantă contribuție la o finalitate satisfăcătoare, este corelarea ”produselor” sistemelor de învățământ direct cu cerințele dinamice ale pieții muncii.