Organizarea Gestiunii Financiare și Execuția Cheltuielilor la o Instituție din Învățământul Preuniversitar

1. Evoluţii şi tendinţe privind învăţământul preuniversitar

Sistemul de învăţământ românesc a cunoscut numeroase modificări din 1990, atât în ceea ce priveşte stabilirea învăţământului obligatoriu cât şi a surselor de finanţarea, unele categorii de cheltuieli trecând din sarcina bugetului de stat în cea a bugetelor locale.

Anul 1990 a fost marcat de o serie de tendinţe demografice negative concretizate în reducerea ratei natalităţii, creşterea ratei mortalităţii şi, implicit, reducerea sporului natural şi a ratei medii anuale de creştere a populaţiei, ultimii indicatori înregistrând valori negative Aceste tendinţe demografice au generat reducerea populaţiei de vârstă şcolară.

Reducerea efectivelor şcolare corespunzătoare învăţământului primar şi gimnazial, care va continua şi în următorii ani, conform prognozelor demografice, va antrena consecinţe la nivelul resurselor umane, sub aspect cantitativ, şi chiar în ceea ce priveşte proiectarea reţelei şcolare, în special în mediul rural. La nivelul învăţământului liceal şi profesional, ca urmare a creşterii cererii de educaţie pentru aceste filiere de formare, efectivele de elevi au înregistrat o tendinţă continuu ascendentă, tendinţă manifestată atât în cazul populaţiei şcolare din mediul urban, cât şi din cel rural. Sporirea numărului de elevi, reprezintă efectul măsurii de prelungire a duratei învăţământului obligatoriu la 10 ani.

1.1. Indicatori de reflectare ai activităţilor şi acţiunilor din învăţământ

În stabilirea cheltuielilor de înscris în proiectele de bugete publice, o importanţă deosebită o constituie identificarea acelor indicatori ce devin reprezentativi pentru consumul de fonduri bugetare Reprezentativitatea în calculele de fundamentare vizează: domeniul de activitate sau ramura de activitate, forma de organizarea a activităţii ori acţiunii ce presupune consum de fonduri bugetare. La cheltuielile de înscris în bugetele publice, fixarea indicatorilor reprezentativi pentru calculele de fundamentare vizează destinaţia la nivel de domeniu, sector, ramură, instituţie.

La nivel macroeconomic, domeniul reflectat prin capitolul de cheltuieli 65.00 – Învăţământ, conduce pentru indicatori la o exprimare globală de genul număr beneficiari ai activităţii sau acţiunii de educaţie. Un asemenea indicator capătă forme explicite la nivel de subcapitol de cheltuieli când se produce o detaliere a capitolului 65.00 – Învăţământ pe subcapitole (pe forme organizaţionale): 65.00.03 – Învăţământ preşcolar şi primar, 65.00.04 – Învăţământ secundar, 65.00.05 – Învăţământ postliceal, 65.00.06 – Învăţământ superior. De aici şi exprimări de indicatori ca: număr de preşcolari, număr de elevi, număr de studenţi.

La nivel microeconomic cheltuielile au reprezentativi alţi indicatori pentru fundamentare, rezultaţi din destinaţia cheltuielilor dată de articolul ori alineatul bugetar. În această situaţie se au în vedere indicatori ca: număr de salariaţi, număr de posturi, număr beneficiari burse, metri pătraţi suprafaţă de întreţinut, număr gigacalorii, număr kwh.

În ce priveşte numărul de beneficiari ai acţiunii de educaţie, acesta a înregistrat o evoluţie considerabilă din 2001 până în 2004.

Tabel nr. 1 – Evoluţia populaţiei şcolare în România în perioada 2001 - 2004

2001 2002 2003 2004

Rural 1.471.327 1.466.681 1.466.583 1.357.607

Urban 2.403.704 2.349.349 2.285.219 2.179.947

TOTAL 3.875.031 3.816.030 3.751.802 3.537.554

Figura 1 – Evoluţia populaţiei şcolare în România între anii 2001 – 2004

Din figura de mai sus se poate observa o descreştere a populaţie şcolare din 2001 şi până în 2004 cu aproximativ 337.477 de beneficiari ai activităţii de educaţie. Principalii factori care determină o scădere a populaţiei şcolare sun factorii demografici. Aici fac referire la scăderea populaţiei de vârsă şcolară datorită sporului natural scăzut înregistrat în ultimii ani, dar şi creşterea cheltuielilor necesare educaţiei pe care trebuie să le suporte familia.

1.2. Evoluţia cheltuielilor privind învăţământul preuniversitar

Gestiunea resurselor bugetare destinate învăţământului preuniversitar revine la nivel central Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (cheltuieli salariale, investiţii), iar la nivel teritorial Inspectoratelor Şcolare Judeţene şi primăriilor (cheltuieli de întreţinere, reparaţii curente şi capitale, subvenţii pentru internate şi cămine).

Destinaţiile efortului financiar suportat de bugetul de stat sunt salarizarea personalului didactic, cheltuielile materiale (manuale şi rechizite), contribuţii la hrana copiilor în grădiniţe şi costul hranei copiilor din Casele de copii, medicamente.