Efectele Politicii Comerciale Externe

1. Politica comercială externă

Politica comercială reprezintă una dintre componentele de bază ale politicii economice generale a fiecărui stat, vizând sfera relaţiilor economice externe. Atribut al suveranităţii de stat, politica comercială reprezintă unul din instrumentele principale prin care se urmăreşte realizarea funcţiei externe a statului. Specificul relaţiilor economice internaţionale face ca şi reglementările de politică comercială să fie adaptate în mod corespunzător, ceea ce determină existenţa unor deosebiri importante între acest tip de reglementări şi alte măsuri de politică economică ale statului respectiv. Reglementările de politică comercială vizează - în principal - exporturile, importurile şi operaţiunile de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică, urmărind promovarea cu prioritate a intereselor naţionale, folosirea relaţiilor economice externe ca factor cât mai activ şi eficient al creşterii economice.

POLITICA COMERCIALĂ cuprinde totalitatea reglementărilor utilizate de un stat (administrative, bugetare, financiar-bancare, valutare şi de altă natură) prin care se urmăreşte impulsionarea sau restrângerea schimburilor comerciale externe, în scopul promovării cu prioritate a intereselor economiei naţionale şi limitării influenţelor nedorite pe care economia şi circuitul economic mondial le pot produce asupra ţării respective.

Politica comercială trebuie să îndeplinească trei funcţii care se regăsesc, cu ponderi sau intensităţi diferite, în reglementările tuturor statelor, şi anume :

• funcţia de promovare,

• funcţia de protejare,

• funcţia de realizare a unui echilibru dinamic în balanţa comercială şi de plăţi şi, concomitent, de sporire a rezervei valutare a statului.

Cea dintâi, funcţia de promovare, asigură impulsionarea acelor fluxuri comerciale (pe grupe de mărfuri sau ţări) care sunt avantajoase pentru ţara respectivă, iar cea de a doua, funcţia de protecţie, foloseşte pârghiile prin care se diminuează sau chiar se elimină complet legăturile economice externe neavantajoase. În plus, se poate număra tot ca funcţie a unei politici comerciale juste realizarea unui echilibru dinamic în balanţa comercială şi de plăţi şi concomitent, sporirea rezervei valutare a statului, cu efecte macroeconomice conexe (mai ales monetare) benefice.

Reglementările de politică comercială se elaborează într-o viziune strategică, urmărind - în principal - realizarea obiectivelor pe termen lung ale statului respectiv; aceasta neexcluzând însă posibilitatea folosirii unor reglementări cu caracter conjunctural sau care urmăresc obiective imediate.

Pe termen lung, politica comercială urmăreşte atingerea unor ritmuri înalte ale creşterii economice prin intensificarea schimburilor comerciale şi a exploatării şi îmbunătăţirii poziţiei de piaţă a economiei naţionale pe piaţa mondială;

Pe termen scurt, obiectivele de politică comercială pot fi extrem de diverse, deosebiri importante înregistrându-se de la o ţara la alta, sau chiar de la o etapa la alta în evoluţia aceleiaşi tari. Din această grupă fac, de regulă, parte reglementările urmărind: îmbunătăţirea structurii schimburilor comerciale, restrângerea sau stimularea exporturilor ori a importurilor la anumite produse sau grupe de produse, modificarea orientării geografice a schimburilor comerciale externe, îmbunătăţirea raportului de schimb, a cursului monedei naţionale, sporirea încasărilor la bugetul de stat sau echilibrarea Balanţei comerciale (la finele unui an financiar).

În acelaşi timp, fiind un domeniu de graniţă între politica economică generală şi politica externă, politica comercială poate urmări şi obiective (cum ar fi cele de natură politică sau militară) care depăşesc sfera propriu-zisă a intereselor economice.

În elaborarea politicii comerciale, statele suverane, ca subiecţi ai relaţiilor economice internaţionale adoptă, în mod autonom reglementări proprii, care trebuie să răspundă obiectivelor naţionale de ordin strategic sau imediat. Totodată, în procesul elaborării sau al perfecţionării politicilor comerciale, se ţine cont de starea generală a economiei şi de tendinţele ce se manifestă în relaţiile economice internaţionale, de acordurile sau înţelegerile la nivel bi- sau multilateral (la care participă ţara respectivă) cât şi de uzanţele şi principiile statuate în comerţul internaţional (cu condiţia ca acestea să fie compatibile cu interesele proprii şi cu principiile ce caracterizează politica economică internă sau internaţională a statului respectiv).

Perioada postbelică se caracterizează prin instituţionalizarea reglementărilor de politică comercială, atât în plan internaţional, multilateral, o dată cu intrarea pe scena internaţională a GATT-ului, TRIPS-ului şi a GATTS şi ulterior, a creării Organizaţiei Mondiale a Comerţului, cât şi în plan regional, prin formarea unor blocuri comerciale instituţionalizate, cum ar fi NAFTA, AELS-ul sau, pe un plan superior, al Uniunii Europene.

Deşi se caracterizează printr-o foarte mare varietate, reglementările de politică comercială contemporane au unele elemente comune, şi anume:

a) reglementările vizează o sferă foarte largă de probleme, aceluiaşi obiectiv fiindu-i consacrate mai multe instrumente (cu acţiune directă sau indirectă);

b) ca regulă, măsurile care urmăresc stimularea exporturilor sunt active, în timp ce restricţiile asupra importurilor au un caracter pasiv;

c) problemele de echilibru valutar-financiar (şi altele) se soluţionează prin reglementări diferite, într-un fel pentru exporturi şi în alt fel pentru importuri;

d) existenţa unor diferenţe importante între reglementările referitoare la produsele manufacturate şi cele cu privire la produsele de bază (acestea din urmă, îndeosebi cele de provenienţă agricolă beneficiind de o protecţie mai ridicată);

e) sunt protejate cu intensitate si eficienţă deosebite interesele diferitelor grupuri sociale sau profesionale ori categorii de producători, in funcţie de capacitatea acestora de a face faţă concurenţei internaţionale;

f) se utilizează numeroase reglementări diferenţiate de la un partener la altul; reglementărilor generale li se adaugă extrem de numeroase “particularizări”, valabile numai pentru legăturile comerciale cu un anumit partener (sau grup).