Emigrația, o soluție pentru piața muncii din România

I. Piaţa muncii – funcţii şi particularităţi

Piaţa muncii sau piaţa forţei de muncă poate fi definită ca spaţiul economic în care se întâlnesc, se confruntă şi se negociază în mod liber pe de o parte cererea de forţă de muncă de către deţinătorul de capital în calitate de cumpărător şi ofertantul reprezentat prin posesorii de forţă de muncă. Totodată această piaţă se prezintă şi ca sistem al relaţiilor şi tranzacţiilor care asigură prin mecanisme specifice înainte de toate prin intermediul salariului specific al negocierilor, echilibrarea ofertei şi cererii de muncă.

Piaţa muncii în procesul de dezvoltare şi funcţionare a economiei naţionale îndeplineşte, în

esenţă, următoarele funcţii de ordin economic, social-economic şi educative:

1) Piaţa muncii cuprinde alocarea eficientă a resurselor de muncă pe sectoare, ramuri, profesii, teritoriu cu valoare şi structura cererii de forţă de muncă.

2) Piaţa muncii este locul de unire şi combinare a forţei de muncă cu mijloacele de producţie.

3) Piaţa muncii are o influenţă puternică asupra formării şi repartizării veniturilor.

4) Piaţa muncii contribuie la formarea şi orientarea climatului de muncă şi de protecţie socială.

5) Piaţa muncii furnizează informaţii pentru procesul de orientare profesională, recalificare şi

reintegrare a forţei de muncă.

Particularităţile pieţei muncii:

a) Piaţa muncii este o piaţă cu un grad ridicat de rigiditate şi de sensibilitate. Prin aceasta, ea

condiţionează atât echilibrul economic cât şi cel social-politic. Astfel, literatura economică şi

literatura socială subliniază ideea că în condiţiile actuale dreptul la muncă, la alegerea liberă a profesiei şi a locului de muncă reprezintă în egală măsură un act economic şi unul de justiţie socială, de echilibru social.

b) Piaţa muncii este mai complexă, dar mai organizată şi mai reglementată în raport cu celelalte pieţe. Aceasta deoarece piaţa muncii este cadrul în care se confruntă mulţi agenţi economici şi parteneri sociali, adică salariaţii şi întreprinzătorii organizaţiilor patronale pe de o parte, sindicate, statul ca agent economic şi salariaţii din societăţile comerciale ale statului şi din regii autonome, etc. pe de altă parte.

c) Piaţa contemporană a muncii este o parte contractuală şi participativă. Aceasta deoarece pe această piaţă negocierea şi contractul de muncă joacă un rol esenţial în determinarea cererii şi ofertei de muncă.

De exemplu, Organizaţia Internaţională a Muncii a elaborat o multitudine de reglementări pe plan internaţional a unor instituţii, a unor legi, etc. Totodată, formarea şi funcţionarea pieţei muncii reprezintă o componentă importantă a procesului de tranziţie la economia de piaţă. La acest proces de tranziţie, trebuie să participe toate categoriile de agenţi economici şi care cuprind:

1) privatizarea şi diversificarea formelor de proprietate;

2) sporirea gradului de libertate a agentului economic şi lichidarea monopolului statului în diferite domenii;

3) crearea cadrului organizaţionale, instituţional şi legislativ necesar funcţionării acestei pieţe.

II. Fenomenul migraţiei

Fenomenul migratiei a existat dintotdeauna, concretizat prin transhumanta, invazii, colonizari si cruciade, sau provocate, în general, de atractia exercitata de regiunile mai bogate asupra populatiilor mai sarace.

In zilele noastre preocuparea demografica reapare datorita riscurilor pe care le naste in producerea unor crize, la nivel local, zonal, continental sau planetar ce ar putea influenta in mod negativ ordinea sociala, sau in declansarea unor tulburari a echilibrelor etnice sau religioase.

Deşi în ultimul deceniu în unele zone ale lumii, precum Europa, migraţia a înregistrat fluxuri sporite, problema migraţiei internaţionale este pentru multe state ale lumii o preocupare conjuncturală, chiar reziduală, mai degrabă de răspuns la unele evoluţii decât de gestiune sau estimare a circulaţiei persoanelor.

În cadrul fluxurilor de populaţie, circulaţia forţei de muncă înregistrează dimensiuni în creştere,atât a numărului cât şi a intensitătii. La scară mondială migraţia este relativ redusă, cca 3% din populaţia lumii. Deşi fluxuri migratorii importante întâlnim într-un număr relativ moderat de state ale lumii “nici o ţară din lume nu rămâne în afara fluxurilor migratorii internaţionale”. Acestea sunt fie ţară de origine, fie ţară de tranzit sau de destinaţie pentru migranţi, ori deţin toate cele trei atribute simultan.

Pentru spaţiul european, circulaţia persoanelor şi respectiv a forţei de muncă prezintă o importanţă deosebită, lărgirea UE în valuri succesive, îmbătrânirea demografică a populaţiei ţărilor (vest)-europene într-un ritm accelerat şi motivele economice reprezentând principalele stimulente pentru intensificarea circulaţiei persoanelor şi a forţei de muncă.