Strategii Privind Piața Muncii din România

Managementul strategic a devenit, în ultimii ani, modelul predilect pentru deciziile care se iau în cadrul unui domeniu economic. El marchează o etapă bine conturată în evoluţia ştiinţei şi practicii mondiale a managementului şi a apărut, aşa cum afirmă întemeietorii săi (între care se remarcă Igor Ansoff) ca rezultat firesc al evoluţiilor produse, pe parcursul secolului recent încheiat. Practicarea managementului strategic constituie o necesitate dacă avem în vedere că tranziţia la economia de piaţă ne pune în faţa unor provocări majore, factorii de mediu generatori de turbulenţe fiind mult mai puternici decât în cazul unei economii de piaţă normale.

Componenta esenţială a managementului strategic o constituie strategia (în cadrul căreia se circumscriu obiectivele strategice, politicile şi măsurile). Ovidiu Nicolescu defineşte strategia ca fiind ”ansamblul obiectivelor majore pe termen lung, principalele modalităţi de realizare, împreună cu resursele alocate în vederea realizării misiunii”.

Misiunea, ca element de bază al strategiei, reprezintă conceptul care defineşte scopurile fundamentale, concepţia (filozofia) privind mersul activităţii, sfera sau domeniul de activitate. În cazul pieţei muncii din România misiunea constă în dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia pe piaţa muncii, prin asigurarea oportunităţilor egale de învăţare pe tot parcursul vieţii şi dezvoltarea unei pieţe a muncii moderne, flexibile şi incluzive, care să conducă, până în 2015, la atingerea unei rate de ocupare de peste 70%, în condiţiile menţinerii unui rate a şomajului de sub 6% (obiective stabilite prin strategia de la Lisabona privind reorientarea către dezvoltare şi ocupare în Europa).

Concretizarea misiunii se face prin intermediul obiectivelor strategice, care reprezintă exprimări cantitative sintetice cu privire la ceea ce îşi propune respectiva întreprindere să realizeze pe un anumit orizont de timp. Între misiune şi obiective există o strânsă interdependenţă. Odată definită misiunea, obiectivele prin conţinutul, lor, precizează rezultatele care se aşteaptă a fi obţinute în procesul dinamic de realizare a misiunii.

Importanţa obiectivelor strategice rezultă din faptul că ele direcţionează activitatea spre atingerea performanţelor, permiţând în acelaşi timp să se aprecieze în ce măsură un anumit domeniu a evoluat şi a progresat în direcţia dorită.

Pentru ca sistemul de obiective să fie funcţional, obiectivele trebuie să fie ierarhizabile, măsurabile, realiste şi compatibile. Aceste obiective trebuie ordonate în mod ierarhic având drept criterii importanţa nivelului ierarhic şi orizontul de timp.

Luând în considerare criteriile de subordonare se porneşte de sus în jos, misiunea reprezentând punctul situat la cel mai înalt nivel. În continuare se stabilesc obiective de tip superior, respectiv pe ansamblul domeniului pieţei muncii, obiective cu caracter instituţional, care decurg din cele anterioare, obiective la nivel departamental, care decurg din cele cu caracter instituţional, şi, în final, obiective cu caracter individual (fig. nr. 7.1).

Fig. nr. 1 Ierarhizarea obiectivelor în cadrul managementului pieţei muncii

În raport de orizontul de timp la care se referă, ierarhizarea se face în obiective pe termen lung, obiective pe termen mediu şi obiective pe termen scurt.

Conceptul de politică desemnează, în general, un ghid de acţiune sau un mod de conduită. Se impune însă a face distincţie între ceea ce se numeşte politică generală şi politicile pe nivele sau domenii de activităţi specifice. Termenul de politică generală este utilizat deseori, într-o manieră interşanjabilă cu cel de strategie. Aceasta nu înseamnă însă că cele două concepte sunt sinonime. Spre deosebire de strategie, care conturează o cale de a înfrunta schimbarea, politica generală reprezintă ansamblul principiilor şi normelor directoare care orientează în permanenţă gândirea şi acţiunea.

Politicile nu reprezintă însă numai simple concretizări ale strategiei. În procesul elaborării lor, ţinând cont de modificările contextuale apărute, se pot introduce noi elemente, neavute în vedere, în momentul elaborării strategiei, ceea ce aduce un plus de calitate în planul performanţelor.

Politicile se concretizează de obicei în programele sau planuri anuale ale diferitelor instituţii care acţionează în cadrul pieţei muncii şi în programele speciale cu participare inter-instituţională. Spre deosebire de strategie, ele vizează un orizont mai mic de timp (unu, maximum doi ani) şi au un grad de detaliere mai pronunţat.

În scopul aplicării corecte a unei politici trebuie să se precizeze măsurile care trebuie aplicate. Măsurile reprezintă, maniera în care o activitate trebuie îndeplinită, precizând paşii de efectuat, într-o anumită succesiune şi ordine, care să permită realizarea scopului dorit. Ele diferă de politică prin faptul că sunt mult mai riguroase, imperative şi inflexibile, limitând posibilităţile ca anumite persoane să ia decizii nepotrivite pentru realizarea unei anumite acţiuni.