Managementul de caz în integrarea socioprofesională a tinerilor postinstituționalizați

ARGUMENT

În contextul finalizării studiilor universitare în domeniul asistenţei sociale, alegerea ca temă de licenţă referirea la tinerii de 18 ani ce părăsesc sistemul de protecţie îşi are fundamentul pe asemănarea propriei vieţi cu cea a acestor tineri.

Deţi nu sunt orfan de părinţi, pot spune că am avut aceleaţi probleme ale tinerilor postinstituţionalizaţi iar faptul că la o vârstă înaintată finalizez aceste studii superioare de scurtă durată confirmă atât necesitatea facilitării învăţării pentru toţi tinerii unui ţări cât şi existenţa reuşitei unui program de învăţare/dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă pentru o mai bună integrare socială şi profesională.

Fiind o problemă a întregii Comunităţi Europene, integrarea sociopropfesională e tinerilor şi în special a tinerilor de 18 ani ce părăsesc sistemul de protecţie, am considerat această abordare în lucrarea de licenţă ca fiind o modalitate de a arăta, domnilor profesori care mi-au facilitat accesul la cunoaştere şi asimilare prin practică, că am învăţat să abordez în mod profesionist o problemă socială.

Sper şi doresc ca această diplomă de licenţă să-mi permită să lucrez în domeniul asistenţei sociale şi să contribui, alături de toţi specialiştii din sistem, la dezvoltarea acesteia pentru a construi generaţiilor viitoare de tineri o societate deschisă, pliată pe nevoile tuturor tinerilor cu părinţi sau fără.

CAPITOLUL I – GRUPURI VULNERABILE - TINERII DE 18 ANI CE PĂRĂSESC SISTEMUL DE PROTECŢIE

Incluziunea socială şi integrarea profesională a tinerilor este o temă de maxim interes la nivel european cât şi naţional. Prin semnarea Pactului European pentru Tineret, în martie 2005 la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern se angajează pentru îmbunătăţirea educaţiei şi a formării lor profesionale, pentru creşterea mobilităţii, pentru facilitarea concilierii între viaţa familială şi viaţa profesională. Se consideră că integrarea tinerilor în viaţa activă şi în societate, precum şi folosirea optimă a potenţialului lor reprezintă elemente esenţiale pentru ajungerea la o creştere durabilă în Europa.

O atenţie deosebită şi măsuri sporite de protecţie socială, în vederea incluziunii sociale şi profesionale, trebuie acordate tinerilor aflaţi în situaţii de vulnerabilitate, care riscă să fie marginalizaţi la intrarea lor în viaţa socială şi profesională, datorită lipsei unui sprijin din partea familiei. O astfel de categorie de tineri o reprezintă tinerii instituţionalizaţi care la împlinirea vârstei de 18 ani părăsesc sistemul de ocrotire şi totodată statutul de „copil” trecând în viaţa adultă. Aceasta presupune asumarea unor responsabilităţi legate de propria lor viaţă, dar şi sprijin care să le faciliteze integrarea lor socială şi profesională. (Muga, 2005)

1.1. Vulnerabilitate şi intervenţie socială

Făcând o sinteză a teoriilor sociale ce stau la baza explicării vulnerabilităţii sociale din perspectiva acţiunii sociale şi pornind de la ideea că vulnerabilitatea este o formă de pasivitate socială, Ştefan Cojocaru prezintă cinci tipuri de vulnerabilităţi:

1. vulnerabilitate utilitaristă – este situaţia în care individul/grupul nu sesizează propriul interes sau acţiunile pe care le întreprinde nu sunt adaptate acestuia;

2. vulnerabilitate teleologică – este situaţia generată fie de faptul că mijloacele nu sunt adecvate atingerii scopului propus, fie de faptul că scopul propus este inadecvat resurselor disponibile;

3. vulnerabilitate axiologică – este situaţia ce caracterizează individul/grupul care nu poate desfăşura o acţiune deoarece principiul normativ nu este adecvat credinţelor proprii sau sistemul de valori personale nu este compatibil cu cel al sistemului societal;

4. vulnerabilitate tradiţională – este cazul în care individul/grupul acţionează în virtutea obişnuinţei sau starea de pasivitate socială se transmite din cauza influenţei mediului;

5. vulnerabilitate cognitivă – este situaţia în care se găseşte individul/grupul generată de inexistenţa unei teorii eficiente sau de faptul că individul nu crede într-o teorie deja verificată. (Cojocaru, apud Neamţu, 2003, pag. 535)

Aceste tipuri de vulnerabilităţi caracterizează clienţii serviciilor sociale, iar intervenţia corectă se poate face identificând corect tipul de vulnerabilitate dominant.