Evaluarea Întreprinderii cu Ajutorul Fluxurilor de Dividende

Capitolul I. Consideraţii financiare privind evaluarea întreprinderii

Evaluarea întreprinderii este intersecţia între autostrada reprezentată de teoria finanţelor cu drumul reprezentat de realitatea tranzacţiilor economice (şi deci, nevoia de estimare a valorii de piaţă) cu o altă autostradă reprezentată de nevoia de informare corectă a utilizatorilor de informaţie economico-financiare (şi deci, nevoia de estimare a valorii juste). Unii o consideră o artă, alţii o ştiinţă; în pragmatismul lumii reale este unanim recunoscută atât ca disciplină de specialitate, cât şi ca un serviciu profesional.

Rolul declarat al standardelor de evaluare este în principal:

1. să instituie proceduri care să permită certificarea valorii în condiţii comparabile cu legislaţia internă şi internaţională, cu practică evaluării şi cu standardele contabile;

2. să ajute evaluatorii prin definirea elementelor fundamentale ale evaluării, creându-se o bază precisă şi compatibilă în activitatea practică;

3. să asigure parametrii de calitate pentru beneficiarii evaluărilor.

În fond, într-o economie globală, în care graniţele geografice nu mai au un impact major asupra mişcării capitalului, rolul evaluărilor şi îndeosebi al standardelor de evaluare creşte semnificativ.

Începând cu anii ‘70, conştientizarea atât de către comunitatea evaluatorilor europeni de întreprinderi (care s-a identificat aproape în exclusivitate cu experţii contabili autorizaţi) cât şi de utilizatorii rapoartelor de evaluare că abordarea evaluării pe baza valorii patrimoniale (de tipul costului de înlocuire a activelor individuale) creează mari dificultăţi părţilor implicate în tranzacţii a generat paşi importanţi în dezvoltarea disciplinei şi profesiei.

Dar de ce trebuie evaluată o întreprindere?

Pentru că există trei grupe de factori care influenţează permanent valoarea oricărei întreprinderi, şi anume:

- influenţe legate de existenţa preţurilor libere;

- influenţe legate de modificările raportului de schimb al monedei naţionale;

- gestiunea internă a fiecărei întreprinderi, mai ales în ce priveşte politicile de amortizare şi politicile de contabilizare (cu deosebire, contabilitatea costurilor).

Preţuri libere

*

Gestiunea întreprinderii Raportul de schimb al

- amortizarea capitalului fix monedei naţionale

- contabilitatea de gestiune

Sursa: Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România

Un complex de tehnici, procedee şi metode prin care un bun, o grupă de bunuri, un activ economic, un activ sau element intangibil, o întreprindere în ansamblul său sunt aduse din punct de vedere valoric la nivelul pieţei şi prin care li se asigură comparabilitatea cu aceasta sau, într-o accepţiune mai restrânsă, a evalua integral sau în parte o întreprindere constă în a determina zona cea mai probabilă în care s-ar putea situa preţul la care o tranzacţie s-ar putea încheia în condiţii normale de piaţă. Răspunzând diferitelor cerinţe din viaţa întreprinderii, evaluarea constituie un instrument de orientare a operatorilor economici în spaţiul economic al ţării şi nu numai. Evaluarea economică şi financiară este singurul tip de evaluare bazat pe expertiză şi diagnostic şi care are drept obiectiv determinarea valorii de piaţă (valorii de circulaţie) a bunurilor şi întreprinderilor sau a unor valori derivate din valoarea de piaţă.

Evaluarea întreprinderilor face parte din teoria economică a alternativelor de investiţii; în acest fel, în principiu, ea trebuie să se bazeze pe această teorie, ca şi pe metodele de calcul a rentabilităţii investiţiilor.

Metodele de evaluare patrimoniale au un grad înalt de complexitate deoarece este nevoie de un număr mare de specialişti în domenii variate,dar şi de un volum mare de muncă. Elementele de pornire în evaluările patrimoniale sunt componentele bilanţiere de activ şi pasiv.

Metodele patrimoniale reprezintă incoveniente de a fi statice şi de a prezenta un grad ridicat de ambiguitate, iar pentru remedierea acestor neajunsuri este necesară evidenţierea perspectivelor afacerii constând în achiziţionarea întreprinderii. Cea mai firescă situaţie în care trebuie să se evidenţieze valoarea unei întreprinderi este cea care vizează exploatarea acesteia, iar câştigurile sunt reflectate de rentabilitatea pe care o oferă.

Metodele de evaluare a întreprinderilor au evoluat în funcţie de progresele înregistrate în materie de inginerie financiară. Din grija pentru garantarea împrumuturilor, regulile ortodoxe elaborate de către finanţişti au pus mai întâi accent pe patrimoniul societăţii. Acest mod de abordare continuă să fie folosit în sectorul industrial unde întreprinderea dispune de active materiale importante.