Evoluția procesului inflaționist în România și țările Europei Centrale și de Est

INTRODUCERE

După mai bine de opt ani de la prăbuşirea comunismului în ţările din Europa, tranziţia spre economia de piaţă continuă în toate aceste ţări. Procesul este în continuare destul de dificil; totuşi este de remarcat că ţările care au abandonat mai repede mecanismele centralizate de conducere a economiei sunt cele care deja culeg primele roade ale organizării pe principiile pieţei, în timp ce ţările în care reforma nu a fost dusă până la capăt întâmpină dificultăţi. Este şi aceasta o dovadă că economia de piaţă are nevoie de un ansamblu de structuri şi instituţii pentru a-şi demonstra eficienţa şi performanţele.Dacă se poate vorbi despre vreun avantaj al ţărilor ex-comuniste, acela este de a avea o ţintă precisă: economia de piaţă. Ţările europene din acest grup doresc totodată integrarea în Uniunea Europeană, astfel că obiectivul lor fundamental este şi mai clar conturat: ele trebuie să transpună în ţările respective tipul de structuri şi instituţii care funcţionează acum şi care se pregătesc în Uniunea Europeană. Instituţiile, procedurile şi funcţiile trebuie create pornind doar de la modelul care se construieşte acum în ţările membre ale Uniunii Europene.

În acest cadru, una din problemele importante cu care se confruntă societatea la nivel mondial cât şi naţional este cea a inflaţiei şi a efectelor economice şi sociale ale acesteia. Inflaţia considerată un semn al unor dezechilibre din economie, impune necesitatea controlării ei şi a evitării pe cât posibil a procesului inflaţionist. Datorită multiplelor cauze care îi sunt asociate, inflaţia, ca fenomen persistent şi dăunător în economie, nu poate fi stăpânită decât prin aplicarea unui complex de măsuri corelate, iar rezultatele acestora nu pot apărea, în mod obiectiv, imediat. Esenţial este însă ca politica economică să fie în mod consecvent orientată spre combaterea cauzelor care generează inflaţia, transmiţând astfel un mesaj convingător publicului (agenţi ecoomici şi populaţie) din ţară şi, egal de important, lumii financiare internaţionale.

Capitolul I

1. Conceptul de inflaţie

1.1. Definirea conceptului de inflaţie

Din punct de vedere etimologic, cuvântul inflaţie provine din latinescul „inflare” care are semnificaţia de a se umfla în mod exagerat. Preluarea şi folosirea termenului în vocabularul specializat al teoriei economice sunt pe deplin justificate. De la începuturile manifestării sale şi până în zilele noastre, fenomenul numit inflaţie s-a definit, sub raportul conţinutului şi al formei de manifestare, prin această trăsătură esenţială – de creştere exagerată a preţurilor.

Începuturile fenomenului inflaţionist ţin de zorii capitalismului, după cum conştientizarea lui şi încercările de analiză şi explicitare fac debut prin lucrările primilor interpreţi ai economiei moderne – mercantiliştii. Aceştia şi cei care l-au urmat, economiştii clasici şi neoclasici s-au aplecat asupra fenomenului produs în condiţiile circulaţiei banilor adevăraţi, a banilor-aur sau a banilor de hârtie convertibili în aur.

Deşi uşor perceptibilă, inflaţia reprezintă unul din fenomenele complexe foarte greu de definit şi prins în tuşe sigure. Opiniile ca şi încercările de definire a inflaţiei se înscriu pe o gamă foarte variată, fiecare încercând să surprindă ceea ce se crede a fi esenţial în conţinutul sau manifestarea procesului.

Inflaţia reprezintă un dezechilibru macroeconomic monetaro-real reflectat în creşterea masei monetare din circulaţie peste nevoile economiei, fapt ce conduce la deprecierea monetară şi la creşterea anormală, permanentă, cumulativă şi generalizată a preţurilor.

Aşa cum rezultă din definiţie, inflaţia se prezintă ca o disfuncţie gravă între mărimile economice reale şi cele nominale, monetare. Funcţia esenţială a banilor, de măsurare a valorii bunurilor prin intermediul preţurilor este serios pusă în cauză. Ei se găsesc într-o cantitate prea mare faţă de valoarea bunurilor pe care trebuie să o exprime. Ca urmare, preţurile cresc şi moneda se depreciază, cu toate consecinţele care derivă de aici.

Conceptul modern asupra inflaţiei o defineşte ca un proces complex prin care se afirmă multiple dezechilibre din economie, cu caracter general şi în continuă evoluţie. Tensiunile inflaţioniste în unele sectoare pot fi compensate de tensiuni deflaţioniste din alte sectoare şi astfel se pot reechilibra. Alteori tensiunile se dezvoltă, se corelează şi dau naştere unui proces.

Deşi inflaţia este un dezechilibru sau mai precis o sumă de dezechilibre, creşterea preţurilor rămâne o caracteristică esenţială care pune în evidenţă implicit dimensiunile acestui proces. Creşterea generală a preţurilor are ca efect diminuarea puterii de cumpărare.

În 1975, D.E.V. Laidler şi M.J. Parkin definesc inflaţia ca fiind „fenomenul de creştere continuă a preţurilor sau de depreciere continuă a valorii banilor”. Anterior, în 1963, M.Bronfenbrener şi F.D. Holzman prezentaseră patru definiţii preluate de H.Fisch în lucrarea sa, pe care le prezentăm mai jos:

1. Inflaţia este o stare de generalizare a excesului de cerere, în care prea mulţi bani aleargă după prea puţine lucruri”;

2. Inflaţia reprezintă o creştere a rezervelor băneşti sau a veniturilor,fie în sumă totală, fie pe cap de locuitor;