Explicarea fenomenului economic - formularea și verificarea ipotezelor și fundamentarea concluziilor științifice

1. Conţinutul procesului de explicare a fenomenului economic. Principalele componente.

Explicarea fenomenului economic este cea mai complexă etapă a metodologiei de cercetare ştiinţifică. Dacă în primele două etape s-au pus bazele informării- documentării, ale învăţării ştiinţifice, inclusiv ale unor piste explicative, în etapa de explicare propriu- zisă a fenomenului economic se concentreză operaţiuni şi procese ale creaţiei ştiinţifice economice.

În cadrul acestei etape cu densitate mare de conţinut creator se realizează un întreg ansamblu de „operaţiuni”, de „subetape” şi faze metodologice, dintre care se cer menţionate: observaţia ştiinţifică; elaborarea ipotezei sau ipotezelor, după caz, precum şi construcţia teoretică; verificarea ipotezei şi a modelului, precum şi fundamentarea concluziilor şi soluţiilor; precizarea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de anliză şi măsurare economică; crearea de noi procedee de elaborare şi de verificare a ipotezelor şi modelelor , etc.

Explicarea fenomenului economic cuprinde trei momente şi anume:

- observarea ştiinţifică;

- formularea ipotezei şi a modelului;

- verificarea ipotezei şi modelelor.

Fiecare dintre aceste momente presupune nu numai exigenţe comune, dar şi exigenţe specifice pentru modele, tehnicile şi instrumentele de analiză.

2. Ipoteza ştiinţifică. Definiţie şi rol în explicarea fenomenului economic.

Toate operaţiunile, arătate până acum, de explicare a fenomenului economic gravitează în jurul ipotezei ştiinţifice, al formulării şi verificării acesteia. De aceea, în cele ce urmează vor fi prezentate cele mai utile precizări legate de ipoteză.

Ipoteza ştiinţifică este o conjuctură, adică o presupun ere indispensabilă explicării fenomenului economic empiric şi înaintării ştiinţei economice pe calea soluţionării problemei economice. Ipoteza are valoare ştiinţifică dacă este formulată în aşa fel încât din ea să derive consecinţe specifice în formă de predicţii concrete, verificabile.

Ipoteza implică mai multe cerinţe:

- noncontradicţia;

- să aibă mare capacitate explicativă;

- să genereze un număr cât mai mare de consecinţe;

- să aibă un bogat conţinut de informaţie;

- să permită previziuni de noi evenimente şi fapte.

Ipoteza este o presupunere care nu are însă nimic subiectiv, arbitrar; ea rezultă în mod firesc dintr-un ansamblu de analize desfăşurate atât în procesul documentării bibliografice, cât şi în cadrul documentării directe, în procesul de analiză şi sinteză a tuturor datelor, calculelor şi informaţiilor studiate.

Din punct de vedere al profunzimii, ipotezele sunt:

- fenomenologice, întemeiate mai mult pe aspecte şi laturi exterioare, mai de suprafaţă.

- reprezentaţionale sunt acelea formulate prin considerarea elementelor rezultate din analiza structurii interne a sistemului, a fenomenului cercetat. Acestea sunt, desigur, ipotezele principale ale cercetării, iar cele dintâi sunt ipoteze auxiliare .

Valoarea ştiinţifică a ipotezei este cu atât mai mare, cu cât din modul de formulare pot să rezulte mai multe consecinţe, sub formă de predicţii (enunţuri) concrete, care urmează să fie testate şi verificate.

O ipoteză nu se rezumă la o singură propoziţie, ci are un sistem de propoziţii; o ipoteză statistică se formulează pe baza mai multor măsurători şi observaţii. Ipoteza menţine legătura cu sistemul cunoştinţelor existente în proporţii diferite.

Formularea ipotezei se realizează în procesul mai multor analize şi calcule de evaluare a măsurii (proporţiei) în care ipoteza explică problema economică (diferenţa dintre teorie şi practică). O ipoteză bine formulată poate contribui şi la realizarea momentului critic-valorizator, acela de verificare a ipotezei.

Progresul ascendent al cunoaşterii ştiinţifice se realizează pe baza unităţii dintre faptele empirice – teorie sau dintre experienţă- ipoteză, prin parcurgerea succesivă a patru faze:

- faza apariţiei problemei ştiinţifice respectiv, când noi fapte empirice experimentale intră în dezacord cu situaţia de plecare a cercetării ştiinţifice;

- faza a doua, când noile date ale practicii observate generează noi ipoteze plauzibile;

- faza a treia, verificarea măsurii în care din asocierea cunoaşterii ştiinţifice anterioare cu noile ipoteze plauzibile rezultă soluţii valabile;

- faza a patra constă în coordonarea ipotezelor reuşite pe baza noilor date observate şi măsurate, reclamă previzuirea cunoaşterii ştiinţifice anterioare inclusiv a bazei ei axiomatice.

Cele patru faze se repetă mereu, apar noi şi noi ipoteze plauzibile, iar pocesul cunoaşterii progresează prin cicluri metodologice, rămânând permanent deschis.