Germania și relațiile cu Uniunea Europeană

Cap I. Uniunea europeană

Uniunea Europeană este o grupare politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 25 ţări.

Uniunea Europeană este compusă din 5 instituţii principale, plus câteva alte organisme cu funcţii specializate:

• Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii Uniunii Europene, şi care este ales prin vot direct de către aceştia

• Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri), care reprezintă fiecare stat membru

• Comisia Europeană, care reprezintă interesele generale ale UE

• Curtea de justiţie a Comunităţii europene, care se îngrijeşte de respectarea legilor europene

• Curtea de conturi europeană, care verifică finanţarea activităţilor UE

Istorie

Tentative de unificare a naţiunilor europene au existat încă dinaintea apariţiei statelor naţionale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominată de celţi, iar mai târziu a fost cucerită şi condusă de Imperiul Roman, centrat în Meditarană. Aceste uniuni timpurii au fost create cu forţa. Impreiul Franc al lui Carol cel Mare şi Sfântul Imperiu Roman au unit zone întinse sub o singură administraţie pentru sute ani. Uniunea vamală a lui Napoleon şi mai recentele cuceriri ale Germaniei naziste din anii 1940 au avut doar o existenţă tranzitorie.

Dată fiind diversitatea lingvistică şi culturală a Europei, aceste încercări au implicat de obicei ocupaţia militară a naţiunilor, conducând la instabilitate, altele au durat mii de ani şi au fost însoţite de porogrese economice şi tehnologice, aşa cum s-a întâmplat în timpul aşa-numitei Pax Romana, în cadrul Imperiului Roman. Una dintre primele propuneri pentru o unificare pacifică prin cooperare şi egalitatea statutului de membru a fost făcută de Victor Hugo în 1851. În urma catastrofelor provocate de primul şi al doilea război mondial, necesitatea formării unei (ce a devenit mai tărziu) Uniuni Euroepene a crescut, din cauza determinării de a reconstrui Europa şi de a elimina posbilitatea unui nou război. Acest sentiment a dus în cele din urmă la formarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului de către Germania (de vest), Franţa, Italia şi ţările din Benelux. Acest lucru a fost posibil prin semnarea în aprilie 1951 a Tratatului de la Paris, care a intrat în vigoare în iulie 1952.

Prima uniune vamală totală, cunoscută iniţial ca Comunitatea Economică Europeană (informal chiar şi Piaţa Comună), a fost creată prin Tratatul de la Roma în 1957 şi implementată la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urmă s-a transformat în Comunitatea Europeană care este în prezent "primul pilon" al Uniunii Europene. UE a evoluat dintr-un organ comercial într-un parteneriat economic şi politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a făcut prin ratificarea de către ansamblul ţărilor membre ale Comunităţii Europene a Tratatului de la Maastricht (Olanda), pe 7 februarie 1992. Ca preşedinte al Convenţiei pentru Viitorul Europei, fostul preşedinte francez Valéry Giscard d'Estaing a propus schimbarea numelui Uniunii Europene în Europa Unită, dar acest lucru nu a fost aprobat.

Membri

În prezent există 25 de state membre, dintre care şase membri fondatori din 1952: Franţa, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg.

Alte nouă sunt state care au aderat succesiv:

• 1973: Irlanda, Regatul Unit, Danemarca

• 1981: Grecia

• 1986: Spania, Portugalia

• 1995: Finlanda,Suedia,Austria

În final, pe 13 decembrie 2002 s-a decis că la 1 mai 2004 aderă: Polonia, Slovenia, Ungaria, Malta, Cipru, Letonia, Estonia, Lituania, Rep. Cehă, Slovacia .

Alte patru ţări, Bulgaria, România, Croaţia şi Turcia (asociată din 1963 şi în uniune dogmală din 1996), sunt oficial candidate la aderarea la Uniunea Europeană. România şi Bulgaria vor deveni membri cu drepturi depline la 1 ianuarie 2007, dacă vor îndeplini criteriile de aderare şi dacă Tratatul de Aderare al Republicii Bulgare şi României va fi ratificat de către toate parlamentele naţioale ale statelor membre. Tratatul a fost semnat de reprezentanţii statelor membre UE şi de cei ai României şi Bulgariei la Abaţia Neumünster din Luxemburg la 25 aprilie 2005. Până în noiembrie 2005, 5 state ratificaseră tratatul.

Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană. Ambiţiile europene ale Turciei datează de la Acordurile de la Ankara din 1963. Turcia a început negocieri preliminare la 3 octombrie 2005. Totuşi, analiştii consideră ca această ţară nu va adera mai devreme de 2005, datorită numărului mare de reforme economice şi sociale care trebuie întreprinse. De la acordarea statutului de ţară candidată, Turcia a implementat reforme permanente în privinţa drepturilor omului, a abolit pedeapsa cu moartea, a oferit drepturi culturale minorităţii kurde, şi a avansat în rezolvarea diferendului cipriot. Totuşi, datorită diferenţelor religioase şi culturale în relaţie cu restul Europei, Turcia se loveşte de o opoziţie puternică din partea guvernelor conservatoare şi religioase ale statelor membre, în special Franţa, Germania, Austria, Grecia, Cipru şi Slovenia.

Croaţia este un alt stat candidat la aderare. Aderarea ar putea avea loc până în 2010, deşi procesul de aderare a fost încetinit printre altele de necooperarea Croaţiei cu Tribunal internaţional pentru crime de război de la Haga. La 9 noiembrie 2005, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de candidat Macedoniei, devenind astfel cea de a treia republică care câştigă acest statut.

Trei dintre statele AELS (EFTA), Islanda, Liechtenstein şi Norvegia sunt membre ale Spaţiului Economic European (SEE/EEA), lucru care le permite participarea în cea mai mare parte a aspectelor pieţei unice a EU, fără să adere. Elveţia, cel de-al patrulea stat EFTA, a respins participarea în EEA printr-un referendum, dar a stabilit mai multe tratate bilaterale care au un rol similar.

Pentru a putea adapta instituţiile europene la o uniune cu 25 de state, au fost prevăzute câteva modificări în Tratatul de la Nisa, intrat în vigoare în 2003.

Teritoriul şi populaţia UE au crescut printre altele şi după reunificarea germană din 1990, în timp ce înainte fuseseră diminuate (mai ales suprafaţa) prin retragerea Groenlandei (parte a Danemarcăi) în 1985, după un referendum negativ.

Economia UE

Dacă uniunea este luată ca o entitate de sine stătătoare, Uniunea Europeană are cea mai mare economie din lume cu un produs intern brut în 2004 de 11,723,816 (PPC). Este preconizat ca economia UE să crească în următorul deceniu, prin aderarea unor state noi - în special datorită faptului că noile state sunt de obicei mai sărace ca media europeană, urmând ca rapida creştere a PIB-ului în interiorul uniunii să contribuie la dinamica Europei unite. Totuşi, se estimează că zona Euro va creşte doar cu puţin peste 1 la sută pe an 1, în timp ce alte state bine industrializate, cum sunt Statele Unite vor creşte de trei ori pe atât, cu o medie de 3.2% pe an. 2.