Guvernanța fiscală în Uniunea Europeană

”În pragul mileniului III, mondializarea a devenit o stare de fapt. În aceste condiții, guvernele, instituțiile financiare internaționale, oamenii de afaceri vor trebui să facă față unor noi sfidări și provocări, așa numitele ”noi reguli ale jocului”. Astfel, mondializarea a inaugurat noi tipuri de relații între state, economii, guverne și persoane.”

1 Politica fiscală

Pentru a putea vorbi despre guvernanța fiscală trebuie să înțelegem ce înseamnă politica fiscală. Atât pe piețele interne cât și pe cele externe aceasta joacă un rol primordial. Fiind principala componentă a politicii financiare, ea trebuie să conducă la îndeplinirea obiectivelor economice. Ea poate fi definită ca “ansamblul deciziilor de natură fiscală luate de factorul decident public în scopul asigurării resurselor financiare destinate finanțării nevoilor publice și al realizării unor finalități de natură economico-socială”.

O trăsătură de bază a politicii fiscale este aceea că poate fi văzută ca o modalitate de intervenție a statului în economie în vederea ajustării dezechilibrelor macroeconomice. Potrivit lui Adrian Mihai Inceu și Dan Tudor Lazăr politica fiscală “poate fi analizată, comparată și înțeleasă numai ținând cont de următorii factori: starea și nivelul de dezvoltare al economiei naționale respective”.

La baza sistemului fiscal stau concepțiile și principiile metodologice. Acestea sunt folosite pentru a impune respectarea principiilor politicii fiscale, și anume: echitatea impunerii ș iasigurarea eficienței politicilor financiare și economice.

La nivelul Uniunii Europene există două instrumente macroeconomice: politica fiscală, respectiv politica monetară. Însă dacă ne referim la Zona Euro, fiind o uniune monetară, “singurul instrument macroeconomic disponibil este politica fiscală” , pe care guvernul o folosește pentru a influența economia cu ajutorul modificărilor nivelului de impozitare și al cheltuielilor bugetare. Problemele cu care se confruntă cel mai des Uniunea Europeană din punct de vedere fiscal sunt:

• evaziunea fiscală;

• dubla impunere;

• concurența neloială în cadrul pieței unice;

• regimuri fiscale mai permisive ale unor țări membre UE;

• folosirea în mod discriminatoriu a impozitelor.

Principalul obiectiv al politicii fiscale în cadrul Uniunii Europene este acela de a garanta principiile fundamentale ale pieței interne și ale liberei circulații a capitalurilor. Politica fiscală este un element important pentru suţinerea Pieţei Unice, deoarece poate influenţa atât concurenţa, cât şi alocarea şi utilizarea cât mai eficientă a resurselor. Politica fiscală diferă de la o ţară la alta, pentru că fiecare ţară are nevoi diferite. Astfel, se impune o armonizare a politicii fiscale, cu speranţa de a se ajunge la o politică fiscală comună.

Totuşi dorinţa de armonizarea între ţările membre este întâlnită încă de la început, în Tratatul de la Roma, unde se invită la o armonizare a impozitelor pe cifra de afaceri, a accizelor şi a altor impozite indirecte. Totodată se interzicea avantajarea unui produs naţional în raport cu altul dintr-o ţară comunitară.

Cu toate că s-a realizat o anumită armonizare a impozitelor indirecte, în ceea ce priveşte TVA-ul şi accizele, eliminarea eterogenităţii sistemelor fiscale nu s-a produs. Această fiscalitate diferită influenţează competitivitatea agenţilor economici pe piaţa internă a Uniunii Europene, perturbând funcţionatrea normală a acestei pieţe deoarece constituie un obstacol pentru libera circulaţii a serviciilor, capitalurilor şi a forţei de muncă. În vederea sprijinirii competitivităţii şi eficienţei economice, precrum şi pentru o mai bună funcţionare a pieţei interne, literatura de specialitate consideră utilă o cooperare întărită. Aceasta ar duce, în cazul impozităriir indirecte, la o armonizare mai bună a accizelor şi a taxelor ecologice şi energetice, în timp ce în cazul impozitării directe ar fi posibilă aplicare unei cote unice asupra impozitării corporaţiilor, sau chiar o armonizare a bazei de impozitare.

Uniunea Europeană urmărește asigurarea compatibilității și a armoniei între politicile fiscale naționale ale statelor membre, astfel încât să fie în concordanță cu obiectivele sale, fără existența unor divergențe. Astfel s-a urmărit eliminarea barierelor care stau în calea liberei circulației a bunurilor și serviciilor: taxele vamale și alte taxe de acest gen cu privire la importuri, exporturi și tranzitul produselor pe teritoriul altui stat membru, astfel încât să nu fie restricționate relațiile comerciale dintre statele membre.